| FaraNume00 a întrebat:

TPU Daca politia Ma acuza de furt dar eu stiu ca nu am facut nimic Si
A Zis ca o SA primesc o citatie ca SA Ma duc la tribunal?! Ma poate baga la puscarie?! Si la Ce se refera art. 298 - 299

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu cumva ai scris gresit articolele din Codul penal?
Conform acestuia, citez:
"ART.228. Furtul  
  (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără  consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
  (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
  (3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.
  ART.229. Furtul calificat  
(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:  
a) într-un mijloc de transport în comun;  
b) în timpul nopţii;  
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;  
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;  
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.  
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:  
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;  
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;  
c) de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.  
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:  
  a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte  produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;  
c) componente ale reţelelor electrice;  
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;  
  e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la  incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
  f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier,  naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;  
  h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii,  radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani."
Art.298 si 299 se refera la altceva, citez:
ART. 298.Neglijenţa în serviciu
  Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
  ART. 299.Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
  (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
  (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta."
In orice caz, inainte de a fi trimis in judecata, trebuie sa se faca o urmarire penala, ultimul act de urmarire penala este prezentarea rechizitoriului de catre un procuror, fara acesta nu vei fi trimis in judecata. Abia daca ai fost trimis in judecata vei primi citatie sa te prezinti la judecatorie.
In cadrul urmaririi penale se va stabili daca ai furat sau nu, trebuie sa aiba probe temeinice pentru a te invinui si tu poti aduce probe in apararea ta.
Tu spui ca nu ai fost cercetat penal, asa ca nu te lua dupa ce ti-a spus un politist.

| AlexCristi97 a răspuns:

Art 298 din codul penal e despre crearea unor pagube materiale in timpul serviciului din neatentie.
Art 299 din codul penal in schimb, e legat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Daca trebuie sa te duci la tribunal, probabil vei avea nevoie de un avocat. Nu ar trebui sa te ingrijorezi deoarece daca stii sigur ca nu ai facut nimic nu vor avea dovezi, ei fiind obligati sa demonstreze ca ai facut o infractiune.

| PANZER42 a răspuns:

Inainte de a ajunge in instanta cred ca trebuie sa primesti o citatie prin care trebuie sa te prezinti in primul rand la Politie, asta in cazul in care cineva a depus plangere impotriva ta. Nu cred ca te cheama politia in instanta, sincerlaughing) pentru ca politia intai emite un mandat de arestare si te duce pe arest... abia apoi avocati, instante etc.