| mihaelacm a întrebat:

Am o banuiala, in legatura cu unul dintre ingerii mari de langa tronul lui Dumnezeu.Lui Arhanghelul Mihail, cumva i se mai zice si lucifer?

22 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

Nu,arhanghelul Mihael este Isus.
Este Isus arhanghelul Mihael?
▪ Da, este. În prezent, în diferite regiuni ale pământului oamenii au mai multe nume. La fel stăteau lucrurile şi în timpurile biblice. De exemplu, patriarhului Iacob i se mai spunea Israel, iar apostolului Petru i se spunea şi Simeon, Simon, Chifa şi Simon Petru (Geneza 35:10; Matei 10:2; 16:16; Ioan 1:42; Faptele 15:7, 14). De unde ştim că Isus are şi numele Mihael? Să analizăm următoarele dovezi biblice.
Numele Mihael apare de cinci ori în Biblie cu referire la o fiinţă spirituală puternică. De exemplu, în cartea Daniel apare de trei ori. În Daniel 10:13, 21 citim că un înger trimis într-o misiune este ajutat de Mihael, descris drept „unul dintre prinţii cei mai de seamă" şi „prinţul vostru". Apoi, din Daniel 12:1 aflăm că, în timpul sfârşitului, „se va ridica Mihael, marele prinţ care stă în favoarea fiilor poporului tău".
Mihael mai este menţionat în Revelaţia 12:7, unde se spune că „Mihael şi îngerii lui" luptă într-un război decisiv cu Satan Diavolul şi demonii lui, care sunt expulzaţi din cer.
Să observăm că, în fiecare din cazurile de mai sus, Mihael este prezentat drept un înger războinic ce luptă pentru a ocroti poporul lui Dumnezeu, înfruntându-l chiar şi pe cel mai mare duşman al lui Iehova, Satan.
În Iuda, versetul 9, Mihael este numit „arhanghelul". Prefixul „arh" înseamnă „principal" sau „căpetenie", iar cuvântul „arhanghel" nu este niciodată folosit în Biblie la plural. Singurul verset în afară de cel din Iuda în care mai apare cuvântul „arhanghel" este cel din 1 Tesaloniceni 4:16, unde Pavel îl descrie pe înviatul Isus astfel: „Însuşi Domnul [Isus] va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glas de arhanghel şi cu trompeta lui Dumnezeu". Prin urmare, arhanghelul, sau căpetenia îngerilor, despre care se vorbeşte în acest verset este Isus Cristos.
La ce concluzie ajungem în urma celor analizate până acum? Isus Cristos este arhanghelul Mihael. Ambele nume — Mihael, care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?", şi Isus, care înseamnă „Iehova este Salvare" — îndreaptă atenţia asupra rolului său de susţinător principal al suveranităţii lui Dumnezeu. În Filipeni 2:9 se spune: „Dumnezeu l-a ridicat [pe Isus aflat în glorie cerească] într-o poziţie înălţată şi i-a dat cu bunăvoinţă numele care este mai presus de orice alt nume".
Demn de remarcat este că naşterea lui Isus ca om n-a însemnat începutul vieţii sale. Înainte de naşterea sa, un înger a venit la Maria şi i-a spus că avea să conceapă un copil prin intermediul spiritului sfânt şi că trebuia să-i pună numele Isus (Luca 1:31). În timpul serviciului său pe pământ, Isus a vorbit deseori despre existenţa sa preumană (Ioan 3:13; 8:23, 58).
Aşadar, arhanghelul Mihael este Isus în existenţa sa preumană. După învierea şi întoarcerea sa la cer, Isus şi-a reluat numele de Mihael şi activitatea în calitate de căpetenie a îngerilor, „spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl" (Filipeni 2:11).

| anonimg a răspuns:

"Mihail. Ebr. Mika’el, „cine este ca Dumnezeu?" El este descris aici ca „una din căpeteniile cele mai de seamă (ebr. sarim)." Mai târziu El este descris ca protectorul special al lui Israel (cap. 21, 1). Identitatea lui nu este dezvăluită cu exactitate, dar o comparaţie cu alte texte Îl identifică cu Hristos. Iuda 9 Îl numeşte „arhanghel". Potrivit cu 1Tesaloniceni 4, 16, „glasul unui arhanghel" este pus în legătură cu învierea sfinţilor la venirea lui Isus. Domnul Hristos a spus că morţii vor ieşi din mormintele lor când vor auzi glasul Fiului omului (Ioan 5, 28). Astfel pare clar că Mihail nu este altcineva decât Însuşi Domnul Isus Hristos... Numele Mihail apare în Biblie numai în pasajele apocaliptice (Daniel 10, 13.21; 12,1; Iuda 9; Apocalips 12, 7). Mai mult, el este folosit numai în împrejurările când Domnul Hristos este în conflict direct cu Satana. Denumirea ebraică însemnând „cine este ca Dumnezeu?" este concomitent o întrebare şi o provocare. Având în vedere faptul că răzvrătirea lui Satana este în esenţă o încercare de a se instala pe tronul lui Dumnezeu şi a fi „ca Cel Prea Înalt" (Isaia 14, 14), numele Mihail este un nume cât se poate de potrivit pentru Acela care a pornit să îndreptăţească caracterul lui Dumnezeu şi să respingă pretenţiile lui Satana."

| milan9 a răspuns:

@Dandanache a dat un raspuns interesant la o intrebare asemanatoare: happy

"„Însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glas de arhanghel şi cu trompeta lui Dumnezeu"." Concluzia fireasca nu este ca Hristos este arhanghel, ci ca avem de-a face cu o figura de stil, care ne ajuta sa intelegem ca Hristos imprumuta din postura martiala a arhanghelilor. La fel, daca spun: "Martorii lui Iehova bat la usa, cu texte de patefon si expresii de papagal", nu inseamna ca voi sunteti aparate acustice sau pasari exotice, ci ca pur si simplu veniti cu replici invatate pe de rost, pe care le reproduceti mecanic."

| milan9 a răspuns:

Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU!
Este o diferenţă ca de la cer la pământ între DUMNEZEU FIUL pe de parte, existent din veşnicie şi CREATOR al tuturor lucrurilor, şi "creaţia" Sa pe de altă parte!

În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon înseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "meşterită" de faraon!

Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de aceeasi NATURĂ cu Tatăl "Fiului"...

| milan9 a răspuns:

Biblia este PLINA DE METAFORE, si in consecinta, foarte usor este pentru anumite secte sa scoata ABERATII CRUNTE, interpretari stranii ce arata ca au trecut prin scoala ca gasca prin apa si nu au inteles vreodata in viata lor ce inseamna "valoare metaforica" a cuvintelor.

Fiul lui Dumnezeu mai este numit si "Luceafarul de dimineata" dar asta nu inseamna ca trebuie sa-L discutam pe Mantuitorul Hristos din punct de vedere astronomic... thinking

Este doar o metafora...

| milan9 a răspuns:

"Întâiul născut" este CU TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA decât "creatura", dar… "necrestinii" nu vor dori niciodată să vadă asta. FIUL LUI DUMNEZEU este Cel care a FĂCUT toată "creatura"! O continuă blasfemie aduc cei care Îl confundă cu "creaţia Sa"!


"Întâiul născut" este prezentarea limbaj simbolic a faptului că Fiul este născut din Tatăl "mai înainte te toţi vecii", sau o "naştere" continuă (dar nu în termenii embriogenezei umane!) tot la fel cum Duhul Sfânt purcede sau PROVINE continuu din veşnicie din Tatăl!

"Întâiul născut" subliniază în limbaj metaforic (limbaj stilistic în care Biblia este extrem de condensată) apropierea maximă, unică prin natura ei, între Tatăl şi Fiul (singurul numit distinct şi nominal Fiu în toată Scriptura!).

Numitorul comun, punctul comun între cele trei ipostasuri ale Treimii îl reprezintă FIREA sau NATURA DIVINĂ (diferită de firea sau natura umană!) unică şi comună celor trei ipostasuri (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh).

| milan9 a răspuns:

Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU!
Este o diferenţă ca de la cer la pământ între DUMNEZEU FIUL pe de parte, existent din veşnicie şi CREATOR al tuturor lucrurilor, şi "creaţia" Sa pe de altă parte!

În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon înseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "meşterită" de faraon!

Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de ACEEAŞI NATURĂ CU TATĂL "FIULUI"!

Dar bine spune Scriptura despre unii rătăciţi: "aveți ochi dar nu vedeți, urechi dar nu auziți".

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Nu, lucifer a fost cel mai aproape arhanghel de Dumnezeu si a vrut sa fie ca El si a cazut din cauza mandriei care a devenit satana

| sublime89 a răspuns:

Poti sa-i spui si Prometeus, ca tot n-o sa-l faci real.

| N0xEterniS a răspuns:

NU!
În Noul Testament, Mihail conduce armatele lui Dumnezeu împotriva forțelor lui Satana în Cartea Apocalipsei, unde în timpul războiului din cer îl învinge pe Satana. În Epistola lui Iuda se face referire la Mihail în mod special ca „arhanghel". Sanctuare creștine pentru Mihail au apărut în secolul al patrulea, când a fost văzut pentru prima oara ca un înger vindecător, iar apoi de-a lungul timpului ca un protector și lider al armatei lui Dumnezeu, împotriva forțelor răului.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Salut

Vezi aici un articol desprer acest subiect: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002085?q=arhanghel&p=par

Cele bune!

| PorumbRodica1965 a răspuns:

Potrivit argumentelor biblice suntem indreptati Catre inviatul Isus, primul creat dintre ingeri, este puternic si cu autoritate. Iar cuvantul Arhanghel = CAPETENIE, este atribuit unui singur inger CU AUTORITATE peste alti ingeri cu autoritate. Citeste despre El (ISUS)1Petru3:22; 1Tesaloniceni 4:16.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Categoric nu, Lucifer n-are legatura cu Mihail.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mihail este luptatorul care face ca lumina sa triumfe, dispersând umbrele negativitatii. El ne ajuta sa fim puternici în momente de grea cumpana, sa ne dizolvam tendintele negative si sa regasim forta necesara atunci când ne simtim singuri sau abandonati.

Numele lui Mihail semnifica în ebraica: "Cel care este asemenea lui Dumnezeu". Este arhanghelul pe care noi îl invocam sa ne ajute în lupta cu pulsiunile noastre negative si sa descoperim lumina din noi însine. Din punct de vedere istoric el este privit ca protectorul luiIsrael si al bisericii catolice. Este considerat îngerul protector al politistilor, soldatilor si al copiilor mici, precum si al pelerinilor si calatorilor. El este razboinicul ceresc, comandantul ostilor îngeresti, care lupta pentru dreptate si ordine, ghidându-i pe toti cei care se afla în dificultate. Mihail este considerat si aducatorul de noroc si rabdare.

Este asociat cu elementul foc, care simbolizeaza arderea a tot ceea ce este trecator, pentru a face loc luminii pure si esentiale. Uneori, se vorbeste despre el ca fiind binevoitorul Înger al Mortii, care ne conduce catre eliberare si nemurire. El este si Îngerul Justitiei, cel care "cântareste sufletele".

În religiile ebraice, crestine si islamice, Mihail este recunoscut ca fiind cel mai mare dintre îngeri. Este cunoscut sub diferite nume: Pazitorul cheii Paradisului, Comandantul Arhanghelilor, Ambasador al Prezentei Divine, Înger al Caintei, al Dreptatii, al Îndurarii si Sfintirii, Îngerul calauzitor a lui Israel, protectorul lui Iacob. Este neobosit în lupta pentru bine si îi apara pe cei slabi. Mihail îi însoteste si pe luptatorii solitari, deschizând calea catre aplanarea luptelor si a conflictelor de orice fel. Legenda lui Lucifer e arhicunoscută în rândurile creştinilor şi nu numai. Îngerul care a dorit să-i ia locul lui Dumnezeu a devenit echivalent cu răul absolut. Din cel mai frumos înger, preferatul Domnului, Lucifer s-a transformat într-un monstru hidos, al cărui nume mulţi se feresc să-l rostească, de teamă să nu-l atragă în vieţile lor.

| MiruD a răspuns:

Cine ti-a spus aberatia asta? "banuiala asta." laughing

| DoriKat a răspuns:

Camael este ingerul cazut(lucifer)
http://ro.orthodoxwiki.org/Arhangheli

| casian_6565 a răspuns:

NU! De la inceputul creatie a existat Arhanghelul Mihail.El a fost pus sa apare portile raiului cu sabia de foc dupa izgonirea lui Adam. Este un luptator conducator al ingerilor.

| S3D4n a răspuns:

Arhanghelul Mihail il reprezinta pe Isus. (nu degeaba spune ca Arhanghelul Mihail s-a luptat cu balaurul) Daca l-ar fi chemat direct din cer cu numele de Isus, ingerul poate i-ar fi zis Mariei ca v-a naste un fiu din ceruri pe care il cheama Isus. NU! Ingerul i-a spus Mariei ca va naste un fiu pe care ii va pune numele Isus.

| mihaelacm explică (pentru S3D4n):

NU! Ingerul i-a spus Mariei ca va naste un fiu pe care ii va pune numele Isus Si acest inger se numea gabriel

| milan9 a răspuns (pentru mihaelacm):

Tu observi ce alienanta, ce traumatizanta este explicatia oferita mai sus?
Toata explicatia e bazata pe faptul ca acel inger "s-a luptat cu balaurul" happy
Pai, sunt miliarde de ingeri care se lupta cu miliarde de balauri dar niciunul din ei NU este FIUL LUI DUMNEZEU!

FIUL LUI DUMNEZEU este "Creatorul":
Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU El (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL (Hristos) ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE ŞI TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.

| milan9 a răspuns (pentru mihaelacm):

Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU!
Este o diferenţă ca de la cer la pământ între DUMNEZEU FIUL pe de parte, existent din veşnicie şi CREATOR al tuturor lucrurilor, şi "creaţia" Sa pe de altă parte!

În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon înseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "meşterită" de faraon!

Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de ACEEAŞI NATURĂ CU TATĂL "FIULUI"!

| mihaelacm explică:

Dar exista o posibilitate ca, 2 sa devina 1 inainte de universul material care se afla in intuneric si atunci, raul sau lucifer ar fi fost nimic altceva decat (oglinda )acestui Arhanghel.Asa cum nu exista bine fara rau sau rau fara bine si asa cum vedem in simbolul
ying yang nu se putea altfel.Biblia nu are cum sa zica asa, astfel incat au transformat aceste preziceri in niste povestiri arhaice menite sa fie luate in considerare de marea masa a oamenilor care, au o intelepciune cat de cat si o constiinta foarte ridicata.Simplu fapt ca raul ar fi fost universal si infinit, din el s-a nascut si binele ca sa contrabalanseze echilibrul universului infinit.