| laura0david a întrebat:

voi credeti ca dumnezeu are un nume? O.o

18 răspunsuri:
| milan9 a răspuns:

Dumnezeu este Unul, dar El nu are un simplu nume format din trei consoane plăpânde în care să încapă Întreaga Majestate Divină, din veşnicie, Întregul Univers, Veşnicia Întreagă, Creatorul Universului!

Este culmea impertinenţei umane aceea de a-L închide pe Dumneuzeu în "trei consoane"!

"Numele" este doar o sugestie. Drept dovadă, unele nume sunt simple abrevieri cu rol descriptive: Dumnezeu este "Cel ce este"- "Cel ce există prin Sine Însuşi".
ABSOLUT TOATE cele 5000 de nume atribuite Divinităţii nu sunt alteceva decât metafore care privesc o NUANŢĂ SAU ALTA, vreun atribut divin, vreo putere a lui Dumnezeu!

Sunt astfel sute de atribute divine, de "calităţi" ale lui Dumnezeu, şi tot astfel există expresii care să se refere departajat la toate acestea!
Dar nu există un singur nume care să le includă pe toate, să Îl închidă pe Dumnezeu, cum spuneam, în 3 sau 4 consoane! thinking

| Drolja a răspuns (pentru milan9):

Ce suflet de poiată! Cred că ai scris nouă pagini la bac la subiectul III.

| RainmakerX a răspuns:

S-ar putea sa aiba un nume unic, acum cine suntem noi sa negam asta? Nu avem cum sa stim asa ceva...

| oprescudorin11 a răspuns:

Dumnezeu nu are nevoie de un nume, deoarece este unic, este Creatorul. Daca ar fi sa i se dea nume, ar fi infinit de multe la numar. La evrei era numit Elohim, dar se spunea ca este interzis sa-i rostesti numele, de catre cei care propovaduiau Cabala. La alte religii s-au folosit nume conventionale, mai ales s-au gasit in spiritul maniheismului si soterianismului un profet cu nume clar. Ca sa stim ca Dumnezeu nici nu poate fi gandit, nici vazut.Ca avem nevoie de un intermediar, diferentele fiind de neatins intre noi si Dumnezeu.
Probabil este si o forma de a ne proba smerenia.

| laura0david explică (pentru oprescudorin11):

Dar atunci de ce se spune in tatal nostru? sau in psalmul 83:18 ca are un nume O.o?

| milan9 a răspuns (pentru laura0david):

La ce se referă cu adevărat expresia "sfinţească-se numele tău"?

Expresia "sfinţească-se numele tău " nu este altceva decât o SINÉCDOCĂ, o exprimare METAFORICĂ, care îi ia pe nepregătite pe cei care au dormit la orele de literatură!…
"SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea PĂRŢII ÎN LOCUL ÎNTREGULUI şi a întregului în locul părţii, a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc."

Se prezintă aici datoria cinstirii şi respectării lui Dumnezeu în "Întregimea Lui", în toată deplinătatea Sa, şi nu doar pe aspecte separate gen: slava, puterea, "numele", înţelepciunea, iubirea, cinstea, onoarea, bunatatea, demnitatea, atotputernicia, etc… happy

| Drolja a răspuns (pentru oprescudorin11):

Sunt foarte curioasa cum raspunzi tu când un necunoscut te întreabă cum te numeşti.

| oprescudorin11 a răspuns (pentru laura0david):

Are un nume de categorie, ca sz zic asa, precum omul are numele de om.Sau homo sapiens.De altfel Dumnezeu la ortodocsi este O Sfanta Trinitate.Deci un fel de categorie.Psalmii fac parte din VT, dar si acolo vechii iudei si actualii il numeau tot ca pe o categorie, vezi ce a spus si Etheos.

| oprescudorin11 a răspuns:

Eu nu sunt dumnezeu deci am un nume spre a fi deosebit de ceilalti muritori.

| raMLesS a răspuns:

Da are, îl cheamă Dumnezeu.

| TrăieşteClipa a răspuns:

In Biblia in limba ebraica apare de 2500 de ori scris termenul Elohim.
Inseamna "Cei veniti de sus ", Elohim este la plural si erau cu sutele.
Nu trebuie tradus cu Dumnezeu deoarece nimeni nu stie ce inseamna.
Eloah apare scris de cateva ori si inseamna cel inalt, sau cel care sta deasupra.
Ar fi vorba despre seful celor numiti elohim.
Dar bineintele a fost tradus tot cu Dumnezeu.
Yehowa sau YHWH a aparut mai tarziu pe scena evenimentelor, era un elohim mai feroce si mai tanar si a primit in ereditate pe urmasii lui Jacob, o mana de oameni.
Crestinii pe acesta il numesc Dumnezeu.
Incurcate mai sunt caile Domnului.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Vasilica2014

| dragos38 a răspuns:

Nu, omul i-a dat un nume, dumnezeu dealtfel inseamna domnul zeu vine din latina ''Dominus Deus''dar daca vei citi din curiozitate( Istoria credintelor si a ideilor religioase) vei vedea ca numele adevarat este YHWH-care provine din ebraica clasica, cunoscut mai mult sub forma de YHWEH. Exista mai multe variante ale semnificatiei numelui printre care ''cel ce este''cel care creaza sau ''cel care face lucrurile sa existe.Provenienta numelui (YHWH) in ebraica isi are originea(posibila)de la zeul YHW al beduinilor pastori nomazi din sudul egiptului antic.Israelitii aflati in egipt au preluat de la beduini denumirea transformand numele in YHWH/Si inca ceva interesant sa nu uitam ca primul simbol pe care l-au adapatat crestinii nu a fost crucea ci pestele.Si atunci biserica a venit cu o explicatie Isus si apostolii sai(nu exista nici o dovada a existentei apostolilor)erau ''pescari de oameni'' de unde si simbolul, dar asta se pare ca este o minciuna data pentru.a satisface curiozitatea oamenilor, acesta explicatie a popilor este lipsita de logica. Daca ar fi existat un anume Isus care ar fi fost rastignit in sec 1 e.n.pe care crestinii de atunci l-ar fi recunoscut ca zeu si l-ar fi venerat in mod logic si obligatoriu crucea ar fi fost singurul simbol al lor. Daca exista vreo inteligenta universala, noi, nu cred ca nu putem ajunge la ea nici cu gandul nici cu imaginatia.suntem prea marunti.singurul lucru cert pe care il stim este ca murim laughing in rest sunt doar pareri.

| dragos38 a răspuns (pentru dragos38):

Pardon am vrut sa zic ca, nu putem ajunge nici cu gandul nici cu imaginatia, suntem prea marunti.

| Voidwithin a răspuns:

Daca nu aveai mama sau tata si apareai asa, poc, din nimic probabil nici tu nu aveai un nume.
Deci nu are asa ceva.

| DonaldTrump a răspuns:

Acest 'mnezo imprumutat de crestini de la evrei se numea original Yahwew sau yehova.

| vaporwave a răspuns:

Figgernaggot7000, sau junglejim34
e undeva aici, printre noi...

| DomnulKat a răspuns:

Nu,nu are pentru că nu există acum să fim serioși.

Întrebări similare