Nici Imparatia Cerurilor, nici iadul, nu sunt simplu locuri, tinuturi situate undeva anume, ci realitati duhovnicesti, ce nu se vad cu ochii trupesti. Dupa cum spune Sfantul Marcu Eugenicul ele sunt "locuri ce se cugeta cu mintea", fiind potrivite unor stari, trepte si feluri de vietuire.
Iadul este ca o bunătatea neînțeleasă a lui Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul afirma de asemenea ca "este greșit sa gândim ca păcătoşii din iad sunt lipsiți se dragostea lui Dumnezeu." Dumnezeu da dragostea tuturor insa puterea dragostei actioneaza in doua feluri: acealasi foc, iubirea lui Dumnezeu, ce arde in inimile credinciosilor, se preschimba in experienta celor care o resping, in focul iadului.
Iadul in aceasta perspectiva este inteles ca prezenta a lui Dumnezeu experiata de o persoana care, prin libera alegere, respinge dragostea Sa. Este torturat de dragostea lui Dumnezeu, tortura de a fi in prezenta eterna a lui Dumnezeu fara a fi in comuniune cu El.
Dragostea dumnezeiasca este focul care nu se stinge niciodata, iar dispozitia si suferinta sufletului in prezenta lui Dumnezeu, pe care Il respinge, este "viermele neadormit".
Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit".
Imparatia Cerurilor, pe care o mostenesc dreptii pe vecie, este numita si "Imparatia lui Dumnezeu", si "Rai" in inteles inalt, si fericita "viata vesnica".
Dupa cum zic Parintii si insusi Apostolul Pavel, viata Imparatiei nu poate fi povestita, caci: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor care il iubesc pe El" (1 Cor. 2, 9).
Imparatia Cerurilor inseamna mai intai de toate a fi impreuna cu Dumnezeu; intrand in Imparatie, dreptii il vor intalni pe Hristos cel iubit de ei si il vor vedea in lumina slavei Sale (cf. In 17, 24), in toata marirea (Rom. 8, 18). Si va fi vazut de ei atunci nu ca prin oglinda, in parte si in ghicitura, ci "fata catre fata" (1 Cor. 13, 12). Atunci, spune in acelasi loc Apostolul Pavel, "voi cunoaste deplin, precum am fost cunoscut si eu".
Unirea cu Hristos in legatura iubirii aduce bucurie care intrece nemasurat toata bucuria lumeasca, bucuria "deplina" de care vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan (16, 24), numita de Sfanta Traditie "fericirea dumnezeiasca".
In Imparatia Cerurilor, spune Sfantul Fotie "bucuria nu inceteaza, necunoscand vreodata saturare. Si prisosul bucuriei se face pricina de tot mai multa si mai mare dragoste de Dumnezeu. Iar covarsirea cunoasterii dumnezeiesti sporeste dorinta noastra sfanta de cunoastere care nici nu sfarseste, nici nu slabeste vreodata".
Viata omului in vesnicie nu e biata viata omeneasca mutata in cer, ci viata dumnezeiesc-omeneasca, in care puterile lui sunt miscate de energia dumnezeiasca; atunci el va putea sa spuna dupa adevar: "nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20). Animat de suflul dumnezeiesc, omul savarseste fara osteneala lucrarea sa, ca revarsare a preaplinului de iubire.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Raiul reprezinta dezvoltarea si succesul personal.
Iadul, esecul si zona de confort.
Răspunde
Crestinismul pare sa ofere un sens al vietii: oamenii trebuie sa se iubeasca unii pe altii si sa asculte de Dumnezeu pentru a ajunge-n rai. Ce sens are viata celor din rai nu ni se mai spune. Deci, crestinismul nu raspunde la intrebarea ce sens are viata, ci muta obtinerea acestui raspuns pe un taram la care cei vii nu au acces, au doar mortii.
Iadul? cum arata nu stiu dar in imaginatia mea arata ca un tunel intr-o pestera cu pereti din jar si foarte mult rosu si foc prin jur.
Raiul eu mi-l imaginez cu niste nori albi cu liniste, pace
În timpul vieţii, "moarte spirituală" înseamnă tendinţa spre compromitere, direcţia greşită, riscul pierderii mântuirii, "predicţia" pierderii mântuirii, cu şanse totuşi de îndreptare...
"Moarte spirituală" după momentul sfârşitului vieţii înseamnă compromitere definitivă, perderea mântuirii şi a şanselor de a mai contribui la mântuire, omul nemaifiind întreg, trup şi suflet. Perioada formării sau a edificării sale spre bine sau spre rău fiind finalizată!
Răspunde
Veşnicia este o REALITATE pentru TOATE SUFLETELE!
Fie ca sunt de fericire sau nefericire, locurile in care vor fi asezate sufletele sunt VEŞNICE!
Nu vrea nimeni varianta a doua, 
a îndepărtării de Sursa Vieţii şi a Fericirii, dar în CREŞTINISM, SCRIPTURA este cea LĂSATĂ SĂ SE PRONUNŢE, nu iniţiativele unuia sau altuia:
Ioan 5, 29: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre ÎNVIEREA VIEŢII şi cei ce au făcut cele rele spre ÎNVIEREA osândirii."
Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."
Ioan 5, 26: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are VIAŢĂ VEŞNICĂ şi la judecată nu va veni (se deduce că "ceilaţi" vor veni, nu sunt morţi...). "
II Corinteni 5, 1: "Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, VEŞNICĂ, în ceruri."
Iuda 1, 6: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri VEŞNICE, spre judecata zilei celei mari.
Iuda 1, 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui VEŞNIC.
Iuda 1, 13: "Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în VEŞNICIE.
Marcu 3, 29: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda VEŞNICĂ.
Matei 18, 8: Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel VEŞNIC.
Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel VEŞNIC, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
Matei 25, 46: Şi vor merge aceştia la osândă VEŞNICĂ, iar drepţii la VIAŢĂ VEŞNICĂ.
II Tes 1, 9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
Daniel 12, 2: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la VIAŢĂ VEŞNICĂ, iar alţii spre ocară şi ruşine VEŞNICĂ.
Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni!
Cum este posibil ca Dumnezeu să fie IUBIRE, dar să existe şi nefericire de durată?
Un singur răspuns: nu este consecinţa alegerii Lui şi a iniţiativei Lui, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…
De ce "de durată"? Pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…
Este posibil ca omul să se încrânceneze pe o poziţie a răului?
În primul rand, Dumnezeu respectă continuu libertatea omului. Dar omul, ar putea el păstra continuu calea "îndepărtării"?
Dacă vedem exemplul "duhurilor răutăţii" care nu intenţionează să se întoarcă din calea lor… înţelegem că din păcate este posibilă şi omului această experienţă a "încleştării" în ură faţă de semeni, faţă de Creatorul său…
O veste bună (şi de ce n-ar fi aşa) este aceea noi suntem arhitecţii propriului nostru destin, ai propriei noastre fericiri!
Dacă Dumnezeu este văzut ca "Sursă" a existenţei noastre, "Dăruitorul" vieţii, iar viaţa noastră ca "dar" ar fi văzută doar ca o temporară "lumânare" aprinsă, există tentaţia pentru unii să-şi folosească libertatea pentru a fi total "independenţi", pentru a se separa de Creator, de un "Părinte ceresc".
Când "lumânarea" e aprinsă, când "viaţa" îţi inspiră că tu eşti "buricul pământului", există riscul de a te simţi "dator" să sfidezi pe "Dăruitor" şi să "verifici" până la ce "îndepărtare" de "Sursă" (de Dumnezeu) se ţine aprinsă lumânarea, pierzând din vedere că aceasta are un "fitil" limitat!
Raiul insumeaza toate lucrurile bune din perspectiva unui om, iar iadul toate lucrurile rele. De exemplu pentru amerindieni "lumea de dincolo" sau raiul era taramul vanatorii vesnice. Si asta pentru ca vanatoarea era o parte esentiala a existentei lor. Era pricipala lor sursa de hrana, deci un lucru bun. Asa ca au transpus lucrurile bune din viata lor in viata de dincolo. Oamenii au fost tot timpul cam dezamagiti de greutatile vietii, si atunci si-au dorit cu ardoare sa creada ca dupa moarte ne asteapta rasplata, sau ceva mai bun. De aici s-a nascut ideea de rai.
Raiul - totalitatea sentimentelor frumoase pe care le-ai simtit in viata, amintirea despre fapte bune, pacea si implinirea cu tine insuti, faptul ca poti zbura, cunoastere maxima si atotcuprinzatoare.
Iadul - regretele, experimentarea tuturor starilor urate pe care le-ai provocat altora de-a lungul vietii, vidul, intuneric, liniste de mormant si plictiseala grava.
Raiul : Eu pe o insula pustie, mancare si bautura la discretie si cateva fete sa-mi tina companie.
Iadul : Eu pe o insula pustie
Atat raiul cat si iadul sunt doar niste universuri paralele, care nu exista!
Ti s-a spus de cand esti mic, daca esti om bun si faci fapte bune mergi in rai, facand contraru mergi in iad, total irelevant.
Biblia nu mentioneaza nimic cespre acest rai si acest iad, e vorba doar de o interpretare gresita a ortodocsilor, catolicilor si a altor religii.
Femei si bautura, si cateva carti despre nemurirea sufletului sa citesc cand sunt mahmur
Raiul, amintirile frumoase ale omului, visele fumoase.
iadul : cosmaruri, amintiri groaznice pe care in viata le-ai putut uita dar acolo vor aparea din nou.
Pentru mine Raiul, ar arata in felul urmator: O miriste intinsa cu fel de fel de flori, cu copacul acela descris in Biblie. Acela al lui Adam si Eva, iar partile esentiale al Edenului la mine ar fi: Intalnirea cu cei dragi mie, pe care nu i-am apucat sa ii cunosc decat foarte putin, bucurie, dragoste, afectiune, impacarea de sine atat cu tine, cat cu Divinitatea. Ar fi un cerc complex al existentei mele. De mult caut un asemenea loc. Iar iadul(infernul), tipere, batjocuri, strangeri tari de masele, si dureri infernale, atunci cand suntem aruncati in "moloz, para si foc"(cum descrie Biblia) si mai presus decat atat, o durere sufleteasca enorma, in sensul ca: Nu sti pe nimeni, nu cunosti pe nimeni, nu poti vorbi cu nimeni. Cu toate ca ii vezi, esti nedreptatit si despartit de toti cei dragi
. O adevarata corvoada sufleteasca!
Raiul - Un loc minunat.
Totul acoperit de aur si bunatatea LUI DUMNEZEU.
Ingeri si oameni buni.
Gradina lui Dumnezeu cu milioane de flori si animale.
Castele pline de cantece de lauda pentru Dumnezeu.
Iad- Fara Dumnezeu
un Desert nesfarsit care te distruge.
Foamete si durere.
Tipetele si temerile oamenilor.
Oameni biciuti de Diavol fara mila.
Focul care te arde la nesfarsit.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
