Daca ne botezam copiii exista riscul,ca in viitor,sa fim acuzati chiar de ei, pe motiv ca nu ar fi vrut sa fie botezati, daca nu ii botezam,iar exista riscul sa nu reproseze acest lucru in viitor,pe motiv ca ar fi vrut sa fie botezati.

Tinand cont de aceste lucruri,nu credeti ca cel mai corect si intelept lucru ar fi sa dam cu banul inainte sa ne botezam sau nu copiii? Daca e pajura il botezam, daca e cap nu-l botezam.

La atei nu prea e cap.

Vai de copii vostri, botezati sau nebotezati.

Eu nu am nimic cu botezul, pentru mine e doar o baie simbolica si nu inteleg de ce un copil ar reprosa parintilor ca e botezat/nebotezat

Botezul nu conteaza chiar deloc, daca redevii ateu, e doar o balaceala in apa rece la pret de calda, indocrinarea e baiul, cu sau fara botez, parintii o sa isi indocrineze copii, "spre binele lor", asa cum e cu bratara din ata rosie, pe care si unii adulti o poarta, sau chiar ideea ca "raceala" e cauzata doar de frig, idei transmise din generatie in generatie cu speranta ca cel avizat sa fie ocolit de rele.

Dar ce spui de faptul ca pruncii evreilor erau circumcisi ("taiati imprejur") in numele Legamantului cu Dumnezeu.
Aceasta era intrarea in acel Legamant al promisiunilor divine...

N-as vrea sa fac asta. Adica ar insemna ca sunt 50% sanse sa iasa pajura, ceea ce ar fi inacceptabil.

Daca copilul meu o sa ajunga sa gandeasca asa defect, iar eu o sa fiu incapabil sa ma "disculp", chiar ca merit sa fiu acuzat.

Pai, daca-i cresti cum trebuie, le oferi o educatie foarte buna, categoric nu-ti vor reprosa nimic.

Saaaaau...Ii lasam sa mai creasca si-i lasam sa aleaga ce vor prezentandu-le situatia intr-un mod obiectiv.

Cât de probabil este ca un copil crescut într-o familie necredincioasă să ajungă să-şi tragă la răspundere parinţii pentru lipsa botezului.

Să presupunem totuşi că se poate întâmpla, ca undeva la 18-19 ani să dorească să urmeze credinţa creştină, şi să-ţi facă un fel de reproş, însă dacă e destul de capabil să îşi aleagă religia e destul de capabl să înţeleagă de ce nu au dorit părinţii ca el să fie botezat. Nu cred că un ţânc de 13 ani, o să stea să le facă morală părinţilor, pentru asemenea treburi, decât dacă n-are altceva mai bun de făcut, ca să-şi vadă de şcoală, să se bucure de tinereţe, să se distreze cu prietenii.

Astfel consider riscul poate fi neglijat, şi prefer să îmi facă reproş că nu l-am botezat decât că l-am ţinut nemâncat, îmbrăcat în zdrenţe, batut cu regulariate, ţipat, ş.a.m.d

Totuşi, dacă ar trebui sau nu "să-l botezăm", asta e mai complicat. Căci sunt doi părinţi. Şi depinde ce are prioritate pentru tine. Când sunt 2 părinţi necredincioşi e simplu, când sunt 2 parinţi credincioşi nici nu există discuţia, dar când un părinte e credincios şi unul nu, atunci cum e bine să procedezi?

Personal, de-ar fi ca soţia să fie credincioasă, şi ar dori ca bebelu să fie botezat, nu cred că m-aş împotrivi. Pentru că, respectivele mele convingeri, ar intra în conflict cu armonia familiei, adică o idee ar intra în conflict cu armonia vieţii mele. Din moment ce m-am căsătorit sau am ales să fac un copil cu o persoană credincioasă, mi-am asumat şi responsabilitatea unei astfel de abordări. N-ar însemna că nu consider în continuare că botezul e un ritual fără sens, însă n-aş merge până acolo încât să-mi distrug relaţia cu persoana iubită.

Pe viitor, sunt destule "pârghii" pe care le pot folosi pentru a-i ţine copilului mintea deschisă, iar fiind totuşi şi o parte din mine, aş avea convingerea că are să fie destul de isteţ încât să-şi dea seama de ce am făcut ce am făcut, şi să privească la rândul lui problema credinţei cu scepticism.

De mici suntem botezati deci suntem practc "marcati" si obligati sa urmam o religie pe car noi poate nu o dorim...

Pentru tine oricum nu e recomandat sa faci vreun copil.