,,Doar cel care a înţeles hotarul acestei vieţi poate pune hotar păcatului" (Sf. Isaac Sirul)

Care sunt lucrurile care îl opresc pe om să pună,, hotar păcatului"?

Mai intai, lipsa credintei (in cazul ateistilor) sau slabiciunea credintei (in cazul crestinilor). Asa, il vedem bunaoara pe stalpul apostolilor lepadandu-se de Domnul de trei ori, de frica. Credinta o avea, dar era slaba, mai slaba decat frica.

O alta cauza este neincrederea in Dumnezeu. Noi cumva credem ca El exista, dar nu credem ca El a spus ceea ce a spus, ori ca nu este chiar intrutotul adverat ceea ce a spus. Sa (re)citim capitolul al 3-lea din Geneza si sa vedem cum a fost posibil ca doi oameni care tocmai Il vazusera si auzisera pe Dumnezeu, care primisera Legea lui din chiar gura Lui sa puna la indoiala ceea ce a spus. Sa vedem tehnica pe care o foloseste diavolul spre a-i corupe, fiindca e neschimbata. El intreaba, strecurandu-le indoiala: "oare a spus Dumnezeu ca veti muri?". Da, chiar asa le spusese. Plata pacatului este moartea, dar noua tot nu ne vine sa credem. Asa cum primii nostri parinti nu au crezut ca a manca dintr-un mar este un pacat si ca facand astfel pot pierde raiul, nici noi nu credem.

In sfarsit, o a treia cauza care ne impiedica sa punem hotar pacatului este amanarea. Rar mi-a fost dat sa aud oameni asa de impietriti in pacat incat sa spuna: "Dom'le, mie_mi place sa ma balacesc in pacat. Nu as vrea sa ma schimb in niciun caz". Dar vointa noastra de a pune hotar o tot amanam spre vesnicul maine, uitand ca Mirele va veni ca un fur, la miezul noptii. Ne bazam prea mult pe cazul talharului din dreapta, care ne arata ca niciodata nu e prea tarziu, uitand de colegul lui cel din stanga, care ne arata ca exista riscul de a muri asa cum am trait o viata: in pacat.