Dragi atei, revin cu o întrebare pentru voi.
Ce ați face dacă odrasla voastră ar lua calea credinței, nefiind chestie de moment ci permanentă?
I-ați respecta decizia sau ați încerca să-l convingeți să nu mai creadă în basme cu "zeul iudeu"?
Dar daca nu ar lua-o pe aratura, ci ar lua-o in sens invers, adica ar deveni un copil deosebit, datorita credintei, ce ai face? Faptul ca tu nu ai cunoscut crestini buni, nu inseamna ca ei nu exista. De fapt, adevarata credinta presupune schimbarea in bine a omului. Adica nu devine mai religios, ci mai respectuos, mai atent, mai grijuliu, mai iubitor cu cei din jur. Ca multi credinciosi o dau cu religia, asta e alta mincare de peste.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Intai i-as explica ce si cum, daca intelege bine, daca nu, treaba lui, l-as lasa asa.
Răspunde
I-as respecta decizia si m-as bucura ca are oportunitatea de a crede si de a se linisti cu gandul ca e cineva undeva care il va ajuta de fiecare data cand ii va cere asta.
Dar tot l-as da spre adoptie.
Trebuie sa fim credincioși. Eu copilului meu nu l-aș obliga sa creadă sau nu, ci doar Iasi spune sa citească biblia.
Evident că i-aș respecta decizia, un copil nu există să fie cum zic eu, e o persoană diferită și autonomă de mine, care poate avea credințe diferite de mine.
Daca ar fi un om normal si cu educatia corecta pe care i-as da-o, asa ceva nu s-ar intampla niciodata. E exclus ca un om sanatos sa nu vada ce e mniciuna si ce e adevar. Un om normal face cu usurinta distinctia dintre realitate si fictiune. Daca ar avea deficiente, evident ca nu as avea ce sa mai fac si ar ramane copil toata viata lui. Daca omul nu are discernamant si nu are capacitate de intelegere asa ramane.
Nu am copii si nici nu-mi doresc, dar daca printr-un accident as avea, cu siguranta as incerca sa-i fac sa vada adevarul. Nu as suporta sa am copii prosti si as face tot ceea ce tine de mine sa-i destept.
Un lucru pe care l-am observat la fanaticii religioși este că au o obsesie bolnava de a controla fiecare aspect al vieții copiilor lor. Eu nu am această obsesie, deci da le-aș respecta decizia. Chiar m-aș bucura pentru că ar fi o ocazie bună pentru niște discuții și dezbateri extrem de interesante. Acum depinde și de nivelul lor de religiozitate. Nu m-ar deranja dacă s-ar face deiști sau ceva de genul dar dacă ar fi niște fundamentaliști fanatici, aș fi dezamăgit dar tot i-aș iubi.
Răspunde 
Hmm. Sa incepem cu inceputul. 99, 9% din oamenii care sunt credinciosi in momentul de fata, cred in Dumnezeu doar pentru ca au fost invatati de mici sa creada ( in scoala, parinti, bunici etc. ). Tinand cont ca eu nu vorbesc niciodata de credinta, copilul meu nu ar putea sa fie aburit cu niste povesti de genul decat la scoala, unde sa fim sinceri, nimanui nu ii pasa de ora de religie. Totusi, daca copilul meu ar ajunge la maturitate, la o varsta de 20 de ani sa zicem, si dintr o data ar spune ca el crede in Dumnezeu, i as respecta decizia. Cu siguranta, i as explica in cel mai serios mod de ce eu consider ca nu exista cu argumente etc., l as lasa sa se gandeasca si daca ajunge la concluzia ca exista Dumnezeu, sunt in regula cu asta. Oricine se poate trezi la realitate, important e sa fie dorinta si loc de imbunatatire.
Chiar dacă aș fi ateu nu aș încerca să-mi conving copilul să creadă același lucru ca mine.
Mai bine, ce as face eu? E o parere nepopulara, ca nu e pe placul societatii.
La varsta de peste 14 ani, i-as permite sa-si aleaga religia sau nicio religie, dupa caz, in fuctie de valorile lui morale.
Ce se intampla in ziua de azi e o semi-indoctrinare, sa ii repeti copilului o ideologie, pana i-o imprimi in subconstient, asemenea ideologiilor extremiste musulmane.
Mie asa mi se pare corect, ca orice persoana sa aiba dreptul de alegere.
Nu ar avea cum pentru ca l-as creste sa nu creada, in plus de asta mediul in care creste nu are cmm sa-l faca sa creada daca parintii sunt atei, bunicii la fel samd
Eu fiind atee iti spun ca respect deciziile fiecaruia. Fiecare dintre noi avem libertatea de a alege. Cine vrea sa creada, crede, cine nu, nu. Dupa parerea mea e ca si cum i-as zice unui copil sa nu mai creada in mos craciun 
e trist. Daca cineva se regaseste prin dimnezeu, iisus, sau orice divinitate, se simte mai bine crezand, are mai multa forta asa, foarte bine. Sunt persoane care au nevoie sa fie insotite si sunt care nu. Asta nu e o rusine. Ceea ce nu tolerez e cand lumea care crede. inebuneste. Si te obliga si pe tine sa crezi pe baza niciunei demonstrati, ca li so adeverit lor in vis. Pai lasa-ma nene in pace si viseaza in lumea ta. Cum sunt martorii de exemplu, se duc si bat la usa oamenilor la 6 dimineata. Pa-i normal?
Sa aleaga fiecare ce vrea dar cu maximul respect pentru cel de langa.
Un om care nu crede într-un Creator are nevoie de mai multă credinţă decât unul care crede. Declarând că nu există Dumnezeu, o persoană face o afirmaţie generală nefondată: un postulat bazat pe credinţă. Descoperirile ştiinţifice trezesc în unii oameni de ştiinţă o atitudine reverenţioasă. Albert Einstein a afirmat: „Cu greu veţi găsi printre oamenii de ştiinţă mai profunzi unul care să nu aibă în felul lui sentimente religioase... Acestea iau forma unei copleşitoare uimiri produse de armonia legilor naturii, care dezvăluie o inteligenţă atât de avansată, încât, în comparaţie cu ea, toate raţionamentele şi acţiunile sistematice ale omului sunt o slabă imitaţie". Totuşi, această atitudine reverenţioasă nu îi determină neapărat pe oamenii de ştiinţă să creadă într-un Creator, într-un Dumnezeu personal. Scopul ştiinţei este de a descrie fenomenele din natură şi de a da un răspuns la întrebarea cum se produc ele.
Ştiinţa ne oferă informaţii edificatoare despre universul fizic observabil. Dar, indiferent cât de departe ar merge cercetările ştiinţifice, acestea nu vor putea niciodată să răspundă la întrebarea fundamentală: De ce există universul? De ce existăm noi?
Sigur daca nu pot sti de ce exista universul sau noi nu aleg sa cred in ceva ce nu se poate demonstra. Ar fi prea usor.
O sa faca in timp stiinta pasi si mai mari si poate atunci vom putea avea un raspuns la aceste intrebari. E nevoie de timp si munca si oameni foarte inteligenti nu de credinta intr-un atotputernic care va ilumina minte unuia intr-o noapte.
Ateii susţin că motivul pentru care Universul este aşa cum este rămâne un mister şi că din pură întâmplare permite el existenţa vieţii. „Dacă n-ar fi aşa", spun ei, „noi n-am exista şi deci n-am putea discuta despre asta. Universul s-ar putea sau nu să fie armonios, însă el nu a fost nici proiectat şi nici nu are un scop — cel puţin nu unul pe care să-l înţelegem". O astfel de poziţie e uşor de menţinut, ba chiar poate fi folosită ca scuză, adică un mod convenabil de a evita căutarea unui răspuns.
Apai eu nu stiu ce fel de atei ai intalnit tu, sau daca vorbesti doar din ceea ce scrie pe internet, dar e de ajuns 
Nu-ti pierde timpul sa-mi explici ce fac ceilalti atei, ca nu ma intereseaza.
"...adică un mod convenabil de a evita căutarea unui răspuns."
Cand un "raspuns" e dovedit clar ca fiind eronat, in cazul asta povestea din Biblie, nu are rost sa te cramponezi de el.
In alta ordine de idei, dupa 2000 de ani, singurul "argument" produs de crestinism in favoarea autenticitatii povestii lor este "lasa ca vezi tu dupa ce mori!". Jalnic, nu?
Aha,și cine a dat acest răspuns clar? După părerea ta, concepţia evoluţionistă se bazează pe fapte, în timp ce concepţia creaţionistă se bazează pe credinţă,nu? Din ce știu eu, savanţii nu au văzut niciodată mutaţii — nici chiar avantajoase — care să producă noi forme de viaţă; totuşi ei sunt siguri că exact acesta este modul în care au apărut noi specii. Ei nu au fost martori la generaţia spontanee a vieţii; totuşi insistă că aşa a apărut viaţa. Eu cred că o astfel de lipsă de dovezi ar trebui denumită o simplă credință. Dacă ai nevoie de dovezi mai mult decât " lasă că vezi după ce mori",cred că e mult mai jalnică lipsa de "dovezi" a evoluționiștilor. Te asigur că nu sunt un creștin nominal, nu cred în cruci, moaște, vindecări prin credință sau multe astfel de manifestări ale credinței. Dar în Biblie da, am încredere, și am găsit dovezi pentru a crede. Mult mai multe decât amăgitoarea poveste a supei primare…mă întreb chiar cine o fi pus supa la foc….
Nu trebuie sa fii savant ca sa observi ca Biblia e un bullshit. Fara "supa", si fara teoria evolutionista, Biblia e tot de rahat. Teoriile respective au aparut tarziu, Biblia era demonstrat falsa cu mult inainte. Chiar nu depinde de validitatea/invaliditatea altor teorii referitoare la aparitia Universului, sau a vietii pe Pamant. Ce spui tu e ca daca, de exemplu, povestea lui Zeus e demonstrata ca fiind falsa, automat tampenia astalalta, Biblia, este adevarata. Ceea ce e o logica mai mult decat proasta.
Referitor la dovezi "pentru a crede", s-au chinuit iudeii si apoi crestinii mii de ani sa le produca, dar toate se pot demonstra ca fiind pure ineptii foarte usor. Pentru orice asa zisa "dovada", exista sute de exemple concrete care o contrazic. De fapt credinta crestina nu e cu nimic mai relevanta, sau mai utila decat "ceasul rau, pisica neagra", sau chilotii rosii de Revelion.
As respecta daca nu ar incepe sa vada semne divine peste tot. Daca ar fi ceva moderat, care nu urla SUNT CRESTIN in gura mare. Credinta ar trebui sa fie ceva ce tine de interior. Daca ar lua-o pe aratura, l-as duce la Psihiatru. Oricum acolo ar ajunge mai devreme sau mai tarziu pentru ca decizia de a crede intr-un zeu din asta mi se pare un gest disperat. M-as gandi ca are o depresie. Am avut si eu in familie un pusti care a fugit de acasa, a incercat sa se sinucida de 3 ori si acum face slalom intre manastire si psihiatrie. Nu cunosc niciun exemplu de crestin bun asa ca sunt reticenta, dar faptul ca e copilul meu nu inseamna ca trebuie sa fie ca mine deci treaba lui cat timp e sanatos.
Dar daca nu ar lua-o pe aratura, ci ar lua-o in sens invers, adica ar deveni un copil deosebit, datorita credintei, ce ai face? Faptul ca tu nu ai cunoscut crestini buni, nu inseamna ca ei nu exista. De fapt, adevarata credinta presupune schimbarea in bine a omului. Adica nu devine mai religios, ci mai respectuos, mai atent, mai grijuliu, mai iubitor cu cei din jur. Ca multi credinciosi o dau cu religia, asta e alta mincare de peste.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
