| RAY a întrebat:

Este capitalismul compatibil cu crestinismul?
Crestinismul este incompatibil cu capitalismul, dar compatibil mai de graba cu comunismul si socialismul care, culmea, sunt sustinute cu preponderenta de necredinciosi. DAR majoritatea crestinilor traiesc in capitalism si il sustin... fervent.

Quote

21. Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.
22. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.
23. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor.
24. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.
25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?
26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.

sursa softpedia

22 răspunsuri:
| Mosotti a răspuns:

Capitalismul e imcompatibil cu ortodocsia, ca ea are doctrina buna si pacifista, capitalismul e agresiv si rece adica doctrina catolica.
Crestinism e si catolicul si ortodocsul, dar aia e.

| RAY explică (pentru Mosotti):

Nu stiam ca catolicismul e rece

| Mosotti a răspuns (pentru RAY):

Stii acum ca, catolicismu e criminal si rece, ei ardeau pe rug si toate, anglosaxonii care-s de doctrina catolica is f agresivi si asa mai departe.

Si la un moment dat s-a spart crestinismul in doua, cei buni adica ortodocsii, si cei rai adica catolicii, bine, si protestantii tot cam catolici sunt.

Asta e, si faptele au aratat si o arata.

Cum era cu papa?
"e omul lui dzeu, nu greseste niciodata, face voia lui dzeu".
Adica putea sa omoare (cine era condus de papa) ca na, asa a vrut dzeu.

Si vor sa catolicizeze si pe ortodocsi ca sa aiba controlul si acolo.
Ortodocsii nu au papa ca sa se poata administra si singuri, sa nu fie doar unu care dicteaza tot, sa fie mai greu sa faci prostii la o adica.

| Freya1 a răspuns:

Nu are legătura religia cu înclinația politica.
Pe vremea comunismului într-adevăr, nu prea era agreata religia.Adica se spărgeau biserici și se alungau popi.Mai mergea ortodoxia cat de cât dar alte religii nu.Pentru ca pe timpul ala se considera ca e mai important sa crezi doar în propriile puteri și în munca decât sa te rogi sau etc.

Ce ai citat tu din Biblie e legata mai mult de oamenii avuti cărora banii posibil sa le ia mințile.
Ca asa, si pe timpul ala mai erau oameni cu bani, nu știu sigur dacă nu Avram ce le-a făcut slugilor braie de aur și era bine văzut în fata lui Dumnezeu pentru ca deși avea nu era un "staman" ce sa subjuge săracul, sa nu ii de-a palta, sau sa îl tina în conditii mizere.De acolo și vorba aia ca să împărți,nu sa te lași prada lăcomiei și sa devi ultimul mârlan.
În zilele noastre tradus ar fi, sa plătești munca omului, sa nu fraieresti, sa furi, sa faci ilegalități sau sa îți bați joc de alții pentru bunăstarea ta.

| RAY explică (pentru Freya1):

Intrebarea e daca crestinismul e capitalist

| Freya1 a răspuns (pentru RAY):

Și eu am specificat ca nu are legătura.Nu e nici capitalist nici comunist.

| Niciunnumedeutilizator a răspuns:

Nu știu ce să zic despre compatibilitatea creștinismului cu capitalismul, despre asta sunt multe de discutat și nu mă avânt în subiect că nu prea am cu cine, dar mi se pare lesne de înțeles că mesajul creștinismului, de iubire a aproapelui, nu se poate împăca cu cel al comunismului, care presupune revoluție permanentă, uciderea dușmanilor pentru atingerea unei utopii socialiste (și asta nu numai în practică, Lenin scria în mod deschis că pentru îndeplinirea revoluției va fi nevoie de vărsare de sânge) și, mai ales, e o ideologie colectivistă. Creștinismul, mi se pare mie, predică mai degrabă individualismul (însă nu unul egoist!), dar iarăși sunt multe de povestit aici.
Legat de pasajul din Biblie: de două mii de ani încoace pasajul respectiv a generat controversă. Mulți învățați au deliberat asupra înțelesului lui, ce-a vrut să spună Mântuitorul cu asta (versetul 24 în special e faimos). Ideea pasajului e că tânărul bogat a fost supus unui test de Mântuitor, să "vadă" dacă era dispus să renunțe la averea lui pentru a-L urma pe Dumnezeu. Partea cu cămila și urechile acului e mai greu de explicat.
Unii au speculat că are legătură cu o portiță mică din cetatea Ierusalimului, poreclită "urechea acului". O cămilă putea trece prin respectiva portiță doar descărcată de poveri.
Alții susțin ambiguitatea cuvântului aramaic (Iisus își ținea predicile în aramaică) "gamla", care poate însemna "cămilă" sau "funie din păr de cămilă".
În unele ediții și predici mai vechi întâlnim, în loc de "cămilă", "funie de corabie" sau "camel" (cuvânt arhaic pentru "funie").
Concluzia pe care o tragem de aici e că bogații POT intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar doar dacă renunță la atașamentul de lumea asta, la iubirea de arginți, nu neapărat la avere în sine.

| RAY explică (pentru Niciunnumedeutilizator):

Creștinismul, mi se pare mie, predică mai degrabă individualismul (însă nu unul egoist!), dar iarăși sunt multe de povestit aici.

nici vorba de asa ceva, crestinismul e pro comunitate, ajutor reciproc, iisus nu era un arogant, egoist

| Niciunnumedeutilizator a răspuns (pentru RAY):

Individualismul nu înseamnă aroganță și egoism, am menționat asta în comentariu (chiar citatul dat de tine), dar în fine, cum zici tu.

| RAY explică (pentru Niciunnumedeutilizator):

Eu ma refeream la traiul zilnic fiind mai mult social decât introvertit

| Niciunnumedeutilizator a răspuns (pentru RAY):

Individualismul, ca doctrină politică, se referă la afirmarea superiorității individului, a opiniei individuale, a valorilor individuale, față de mase, de colectiv. Nu e ceva ce ține de introvertit la extrovertit. Atât fascismul cât și comunismul sunt ideologii colectiviste, deoarece pun țelul unei comunități (rasa/etnia în cazul fascismului sau clasa socială în cazul comunismului) deasupra țelului indivizilor ce fac parte din ea. Se formează astfel o masă omogenă de oameni lipsiți de personalitate, care toți lucrează în comun pentru atingerea obiectivului comun.

| RAY explică (pentru Niciunnumedeutilizator):

Scopul comun este mântuirea pentru creștini nu lăcomia, aviația

| Niciunnumedeutilizator a răspuns (pentru RAY):

Da, dar diferența e că în fascism ori comunism, grupul respectiv de oameni lucrează toți, împreună, pentru realizarea unui paradis în care toți să trăiască. În creștinism, fiecare lucrează individual pentru mântuirea sa, nu-i poți tu mântui pe alții. E adevărat că poți ajuta pe oameni în această direcție, dar în creștinism nu lucrează toți pentru toată lumea, ci fiecare pentru el și îi ajută și pe alții.
Din nou zic, asta e viziunea mea și mai sunt multe de discutat. Simone Weil, o filosoafă franceză catolică, spunea că «"Eu" vine din trup, dar "noi" vine de la diavol.»

| RAY explică (pentru Niciunnumedeutilizator):

Eu tind sa observ ca capitalismul duce la cele 7 pacate capitale

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

De când creștinismul este compatibil cu comunismul și socialismul? Nu știi cati creștini au fost omorâți sau prigoniți pe perioada comunista a României? Sau câți creștini sunt prigoniți în țările comuniste?
Iar prin acele versete, ce vrei sa spui?

| RAY explică (pentru anonim_4396):

Omule este capitalismul crestinesc?

| anonim_4396 a răspuns (pentru RAY):

?

| EliLeli a răspuns:

Crestinismul nu este compatibil cu nimic. Nici o religie nu este.

| RAY explică (pentru EliLeli):

Capitalismul este opus învățături lui iisus?

| Niciunnumedeutilizator a răspuns (pentru EliLeli):

Cum adică creștinismul nu e o religie?

| EliLeli a răspuns (pentru Niciunnumedeutilizator):

I.iot.

| EliLeli a răspuns (pentru RAY):

Capitalismului i se cam rupe de invataturile lui Isus. Dar capitalismul accepta si promoveaza natura umana, felul de a fi al fiecaruia, ex: homosexual, heterosexual, bisexual, libertatea sexuala fara a fi nevoie de casatorie inainte etc. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-as putea enumera, dar preferintele si libertatea sexuala sunt in prim plan in zilele noastre, de asta le-am dat ca exemplu. Crestinismul o face?