In ultima perioada ma tot gandesc la moarte si mi-este frica si nu ma ia somnul noaptea. Ma gandesc ca am o singura viata si apoi nu o sa mai gandesc, aud, vad, pe veci. Adica nu e ca si cand peste un timp ma voi trezi iar. Nu voi mai fi niciodata NIMIC. Si am tot felul de intrebari fara raspuns in cap, ma gandesc daca Dumnezeu chiar exista si sunt foarte speriata de o perioada buna. Le-am spus alor mei ceea ce simt, noaptea ma duceam sa dorm cu ei in pat, desi sunt mare pentru asta(am aproape 16 ani). Ai mei imi spun ca d-asta trebuie traita viata din plin fara a ne gandi la moarte pentru ca nu putem sa ne opunem acestui lucru si noi vom ramane o amintire si daca am fi nemuritori ne-am manca unul pe celalalt. Ma gandeam ca toate intrebarile astea ale mele imi vin din cauza faptului ca m-am departat de Dumnezeu si nu ma rog, dar ai mei ma fac nebuna. Spuneti-mi, ce sa fac? Nu imi spuneti sa ma duc la pshiholog. Care este parerea voastra?

Mai fetita, exista Dumnezeu si va fi mai bine in imparatia lui dupa ce murim. Aici pe pamant avem fiecare un scop in parte deci nu se pune problema sa prinzi frica asa devreme de viata.

Parerea mea e ca trebuie sa accepti realitatea nu sa traiesti intro minciuna bazata pe nimic doar pe a te minti singur ca asa isi convine,nu exista nici o viata dupa moarte,te nasti, traiesti, mori ce vrei mai mult fi fericita ca ai existat multi ar vi vrut dar nu s-au nascut niciodata, aprecieaza fiecare clipa traita a vieti tale si asa va trece si gandul asta al morti, mai rau e ca isi vor muri cei dragi asa ca respectati cat sunt in viata

Îți sugerez să te gândești că totul o să fie bine.
Încercă să nu te mai gândești numai la moarte, pe lumea asta frumosă sunt prea multe lucruri care te pot distrage măcar cu gândul...
Dar, dacă simți că te-ai îndepărtat de Dumnezeu cel mai bine te mai duci pe la biserică măcar în fiecare duminică timp de câteva luni.Sau, poți vorbi cu un preot o să te ajute mult. baftă!

Biblia spune ca "viata si moartea sunt in puterea lui Dumnezeu".
Planul lui Dumnezeu a fost ca omul sa traiasca vesnic. Si chiar daca prin neascultare omul a zadarnicit acest plan, Dumnezeu a facut posibila viata vesnica prin Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu nu a murit pentru noi oamenii ca sa ne bucuram doar de viata aceasta; ci si pentru ca sa traim vesnic.
Gandeste-te la lucrul acesta -ca poti trai vesnic; o viata cat viata lui Dumnezeu!
Da, exista cineva care cauta inca sa zadarniceasca planul divin.
Pentru a avea parte de binecuvantarile vesnice viata noastra trebuie predata pe deplin lui Dumnezeu. Unii oameni refuza sa faca lucrul acesta; iar dintre acestia sunt unii care au acelasi spirit al celui rau spunand ca nu exista Dumnezeu si ca gandurile si simtamintele nevoii noastre de Dumnezeu pot fi tratate de psihologi. Nevoia e mantuire este un lucru natural. Toti oamenii o resimt; numai ca aceia care nu sunt dispusi sa-si schimbe vietile -caci in Imparatia Cerurilor nu poti avea gusturi sau inclinatii pacatoase- innabusa aceasta nevoie intr-un fel sau altul. Si ei fac aceasta spre raul lor. Tu sa nu faci asa, chiar daca vei intalni opozitie chiar si de la parintii tai. Apropie-te de Dumnezeu; cauta-L in rugaciune si El te va binecuvanta cu mantuirea Sa.

Cand un om gandeste la Dumnezeu toti ceilalti il fac nebun; toata viata trebuie sa ne gandim la moarte sa muncim ca si cum am trai o vesnicie si sa avem gandul ca maine ne vom vedea cu Dumnezeu in vesnicie; daca eu as sti ca mor peste 45 de ani 3 luni si 4 zile, as petrece si as bea ca stiu ca pana atunci nu mi s-ar intampla nimic si cu 2 luni inainte m-as calugari, dar nu e asa. toata viata trebuie sa fie o pregatire ca nu stie nimeni ceasul...; se pot intampla multe dar intai du-te la biserica regulat si te spovedeste si traieste cum trebuie ca un crestin; mai multe raspunsuri si curiozitati gasesti pe crestinortodox.ro

Acum poti sa-ti dai seama de ce a inventat omul zeii. Tocmai pentru ca s-a temut asa ca tine.

Nu pot intelege de ce anume ti-e frica. Nu cred ca e normala frica ta. Cred ca frica ta se trage de la un rationament gresit, intelegi gresit moartea, tu o intelegi ca pe o existenta, insa ea indica inexistenta. Tu ai nevoie de psiholog, dar ne spui noua sa nu te trimitem la el.
Care e parerea mea? Ar trebui sa-ti infrunti slabiciunile ca nu esti tu centrul universului, toti vom muri, viata va continua si fara noi.

Nici eu nu ma rog, si eu sunt departe de "Dumnezeu"(mai departe decat tine), dar nu am asfel de frici in mine.

Meh, e normal sa te gandesti. Probabil ca ai avut o pierdere in familie care te-a facut sa-ti pui intrebarile astea, cum am avut si eu la varsta ta. Ma rog...

Spune o rugaciune. Eu...sunt ateu, dar ma folosesc de rugaciunile crestine. Imi dau o stare de bine si ma linistesc, nu inteleg de ce. Si nu-i nimic complicat, cand aveam ganduri d-astea adormeam cu "Tatal Nostru".

Teama de moarte e nejustificata. Eu cred ca trebuie sa ne gandim la moarte mereu,dar nu ca la un eveniment tragic si dureros,ci ca la o certitudine.
Moartea e ca un somn. De doare ceva atunci cand te culci? Dimpotriva,te simti bine. Viata cu Dunezeu nu-i asa simpla. Cred ca ajungem sa-l cunoastem pe Dumnezeu pe masura ce cunoastem viata. Trebuie insa sa-ti si doresti. Nu poti sa gasesti iubirea si intelepciunea divina daca mergi din start intr-o directie gresita, adica Dumnezeu e in fata, tu trebuie sa mergi inainte ca sa il cunosti, insa il cauti inapoi, precum ateii. Sunt oameni in varsta care nu l-au cunoscut niciodata pe Dumnezeu, ei s-au inchis in mintea lor si s-au racit.

Este o metoda de imbunatatire sufleteasca gandul la moarte. Sfantul Vasile cel Mare spune ca adevarata filosofie este gandul la moarte care te ajuta sa nu pacatuiesti si te ajuta sa nu te lipesti de lumea aceasta. Tot in Filocalie se spune, si tot la Evagrie Ponticul pe care l-am pomenit de mai multe ori, ca omul trebuie sa traiasca in aceasta lume ca si cind ar trai o mie de ani, trebuie sa se angajeze in actiune pentru viata ca si cind ar trai o mie de ani, si trebuie sa fie dezlipit de lumea aceasta ca si cind ar muri miine. Datoriile sociale trebuie implinite; e o metoda de fapt aceasta. Si Sfantul Ioan Scararul spune ca gandul la moarte - chiar are un capitol despre gandul la moarte - este important. Poate ca ar fi si alte metode, tot importante, fara sa te gandesti la moarte, pentru ca e si greu sa te gandesti la moarte. Pe la noi pe-acasa era o vorba, ca: "Mi-am uitat ca de moarte". Adica cum iti uiti de moarte asa iti uiti si de niste lucruri in lumea asta.

Nu prea e firesc sa te gandesti la moarte pentru ca omul nu e facut spre moarte, e facut spre viata, te poti gandi foarte bine si la viata in inteles superior, si atunci nu trebuie neaparat sa te gandesti la moarte.

Sfantul Ioan Scararul zice ca sa te inchipui in sicriu, mort, ca si cind ai fi mort. Apoi eu ma pot inchipui in sicriu, dar viu. Mort nu ma pot inchipui! Ma inchipui ca sunt culcat in sicriu cu fata in sus si ca nu misc si ii aud pe astia din jurul meu ca ori ma lauda, ori ma hulesc, ce stiu eu ce mi-or face cind voi muri...

Se spune in Pateric ca un parinte a zis: "Eu am murit lumii", si cineva zice: "Tu ai murit lumii, dar sa nu uiti niciodata ca diavolul­ ii viu".

O data o venit un parinte la noi la manastire si un parinte de-acolo de la noi, nu stiu cum, o abatut vorba despre moarte. Si zice parintele acela: "Parinte, sa stiti ca mie nu mi-i lacomie sa mor!". Mi-o placut foarte mult expresia asta.

GANDURILE

Toate ale omului pornesc de la gandul omului. Nu se face nimic din viata omului care nu trece prin gand. De aceea toata grija celui care vrea sa-si curateasca sufletul trebuie sa fie grija de a-si curati mintea de gandurile cele rele si de toate infatisarile raului cate sunt in gand.

Aici este toata cheia vietii sufletesti si toata cheia curatirii sufletesti, si anume, sa-ti faci rinduiala in minte. Cine isi face rinduiala in minte isi face rinduiala in viata.

Ar trebui sa ne imbogatim mintea cu cat mai multe ganduri placute lui Dumnezeu, cu gandurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Si astfel de ganduri gasim in primul rind in Sfanta Scriptura, apoi gasim in cartile de indrumare duhovniceasca, dar mai ales si mai intai in sfantele slujbe. Asa ca e de mare importanta sa luam parte la sfantele slujbe si e de mare importanta sa invatam texte de la sfantele slujbe, ca sa ni se imbunatateasca gandirea si ca sa avem o comoara de ganduri bune, care dupa aceea izvorasc din inima noastra.

In Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numeste "Despre Avva Filimon". In aceasta scriere despre Avva Filimon se spune intre altele ca Avva Filimon - care era un pustnic - a fost intrebat de ucenicul sau: "Parinte, de ce dintre toate cartile Scripturii cel mai mult citesti Psaltirea?". Si Cuviosul a raspuns: "Frate, asa de mult mi s-au intiparit in minte gandurile din psalmi, incat parca eu le-as fi facut, parca de la mine ar fi pornit aceste ganduri". Asa trebuie sa ajungem si noi, sa ne imbogatim cu gandurile sfante din dumnezeiestile slujbe, din dumnezeiasca Scriptura si sa le avem totdeauna la indemina, ca mintea noastra, care e ca o moara si macina ce bagi pe moara, tot asa mintea noastra sa primeasca numai ganduri bune si sa aiba numai ganduri dupa voia lui Dumnezeu.

Sfantul Marcu Ascetul spune ca: "In inima iubitoare de osteneala nu au putere gandurile cele rele, ci gandurile cele rele se sting asa cum se stinge focul in apa". Spun parintii cei duhovnicesti ca: "Gandul cel rau la inceput este ca o furnica si daca-l lasi creste si se intareste si devine leu", de aceea gandurile cele potrivnice se numesc si furnica-leu. Furnica pentru ca apare intai ca o furnica care poate fi strivita intre degete si daca cresc si primesc putere prin patimi nu le mai poti inlatura nici cu multa osteneala.

Toate pornesc de la gand, si cele bune si cele rele isi au inceputul in gand. Ridicarile si caderile se fac in gand. Cheia vietii duhovnicesti este disciplina mintii, iar metoda de disciplinare este rugaciunea de toata vremea.

Cum putem preveni imprastierea gandurilor in timpul rugaciunii, cind aceasta a devenit obisnuinta?

Imprastierea la vremea rugaciunii se poate preveni numai prin silinta de a fi neimprastiat si cind nu-­i rugaciune. In Pateric se zice: "Calugarul care se roaga numai cind se roaga, acela nicidecum nu se roaga".

Omul nu trebuie sa astepte rugaciunea ca sa nu se­-mprastie, ar trebui sa nu se imprastie nici cind nu-­i rugaciune. Imprastierea este o chestiune care tine, in general, de viata omului. Mintea omului este in asa fel facuta, incat sa nu stea la un singur lucru, statornica numai la un singur lucru. In acelasi timp poti sa te gandesti si la altceva, sa ai si alta impresie decat cea principala si, in cazul acesta, important este sa te concentrezi pe cuvantele pe care le spui si sa nu te sperii daca se intimpla si altceva (faptul, de exemplu, ca­ti vin ganduri care te imprastie nu trebuie sa te preocupe decat in intelesul acesta, ca sa fii mai silitor, pentru a se imputina gandurile).

In Pateric se spune ca la Avva Pimen s­a dus un frate si a zis: "Ce sa fac, parinte, ca­-mi vin tot felul de ganduri rele in minte". Si Avva Pimen a raspuns: "Opreste vintul! (batea vintul). Intinde bratele si pieptul si opreste vintul!". Si el a zis: "Nu pot sa opresc vintul!". Si parintele a continuat: "Asa cum nu poti opri vintul, asa nu poti opri gandurile rele! Dar altceva poti sa faci, si anume, cu un gand bun sa inlaturi gandul cel rau!". Deci, statornicirea in ganduri bune va duce la inlaturarea gandurilor celor rele. Temelia vietii spirituale este gandul, de aceea in viata religioasa esentialul este disciplina launtrica, disciplina de gand.

Este foarte important sa stim ca gandurile noastre le mai stie cineva: le stie Dumnezeu, le stie Domnul Hristos, care e Dumnezeu adevarat si om adevarat. Domnul Hristos are in vedere gandurile noastre.

Avind in vedere faptul ca prin mintea noastra trec tot felul de ganduri, si bune si rele, si frumoase si urate, este important sa fim cu luare­-aminte la ganduri, sa gandim frumos. De ce? Pentru ca, daca gandim frumos si numai frumos, atunci traim frumos si numai frumos, si daca gandim frumos si traim frumos, suntem fericiti.

Criteriul ca sa stii daca un gand este bun sau este rau, este acesta: daca poti arata un gand, daca il poti scoate la iveala oriunde si oricind, poti sa stii ca este bun, iar daca poti sa-l spui numai la unii iar la altii nu-l poti spune, ca te jeneaza, sa stii ca acela nu-i gand bun.

Suntem doar niste oameni pacatosi care de multe ori suntem biruiti, de multe ori suntem doborati de un gand. Suntem mai slabi decat gandurile care vin in mintea noastra, asa suntem de pacatosi si asa suntem de slabi incat ne biruiesc niste ganduri.

Cate suflete sunt in lumea aceasta care sunt hartuite de ganduri! Nu de realitati, nu de ganduri din afara, ci de gandurile lor, de neintelegerea lor, de neaducerea aminte de Dumnezeu.

Sunt unii oameni care exagereaza lucrurile pina in asa masura, incat spun ca in fiecare clipa omul pacatuieste. Nu-i adevarat. Chiar daca ne vin in minte ganduri straine de rugaciune, pentru ca mai ales la rugaciune se arata patimile pe care le purtam in noi, asta nu inseamna ca gandurile straine de rugaciune sunt totdeauna ganduri patimase.

In Filocalie, in volumul I, la Evagrie Ponticul, se spune ca gandurile sunt de trei feluri: ganduri ingeresti, ganduri omenesti si ganduri dracesti. Dracesti sunt gandurile unite cu patimile, adica acele ganduri care izvorasc din patimi si care ne arata patimitori. Gandurile omenesti sunt ganduri care nu sunt nici bune, nici rele, ci sunt de mijloc, pentru ca la apa te poti gandi si cu sete, si fara sete, la aur te poti gandi si cu lacomie, si fara lacomie. Cine se gandeste cu ganduri indiferente are ganduri lumesti, iar cine se gandeste la lucrurile bune cu legatura intre ele si Dumnezeu, acela are ganduri ingeresti, adica se gandeste la aur, de pilda, si-L slaveste pe Dumnezeu pentru metalul acesta pretios, se gandeste la frumuseti din viata aceasta si-L slaveste pe Dumnezeu pentru frumoasele lucruri pe care le-a facut El. In acest caz, omul are ganduri ingeresti. Si prin gandurile obisnuite se ridica la ganduri ingeresti, si prin gandurile ingeresti se apropie de Dumnezeu.

Sa fim cu grija la gandurile noastre, la intentiile noastre, la pornirile noastre, si cu ajutorul lui Dumnezeu putem sa ne facem rinduiala in suflet; iar daca nu suntem cu luare aminte la cele mici, ajungem la cele mari, cum zice Sfantul Marcu Ascetul, pentru ca diavolul nu dispretuieste nici pacatele mici, fiindca altfel nu poate duce la cele mari.

Cuviosul Dorotei are o comparatie: ca poti sa smulgi din radacina un copac cind este mic, cind este ca o iarba, dar cind se intareste si-si face radacini, nu il mai poti smulge si chiar nu-l mai poti smulge nici tu, nici altii. Asa incat trebuie sa fim cu grija la inceputuri.

E foarte, foarte important sa ne pazim mintea, numai ca pentru a ne pazi mintea trebuie sa ne pazim viata intreaga, sa ne pazim mai ales simturile prin care intra in minte cele din exterior mai ales prin vedere si prin auz; si cine isi pazeste simturile are tot mai putine ganduri neconforme cu voia lui Dumnezeu si, cu vremea, acestea se si sting dupa cuvantul din Pateric care zice: "De morti nu te teme, dar fugi de cei vii!". De cei vii sa fugi, adica sa nu te temi de gandurile pe care le porti in minte si care cu vremea se nimicesc, dar trebuie sa fugi de ceea ce influenteaza interiorul chiar daca nu simturile sunt vinovate pentru ceea ce purtam in minte, ci ele sunt simple cai de ajungere in minte a celor dinafara, iar mintea este cea care prelucreaza gandurile, iar daca mintea este patimasa, supusa patimilor, toate le vede in raport cu patimile pe care le poarta omul in sine.

Sfantul Marcu Ascetul spune ca: "Nu se infiripa nor fara adiere de vint si nu se naste patima fara de gand". Deci intai si intai de toate, si acesta este principiul filocalic, toate ale omului pornesc de la gandurile omului. De aceea trebuie sa-ti faci rinduiala in minte ca sa-ti poti face rinduiala in viata. Cine nu-i atent la ganduri nu poate nadajdui intr-o viata neintinata.

Tot Sfantul Marcu Ascetul spune ca: "Asa cum focul nu ramane in apa, tot asa nici gandul cel rau in inima iubitoare de osteneala". Deci daca ai o obsesie de rautate, un gand rau in minte care te asupreste, care se invarte mereu in minte, inseamna ca n-ai inima iubitoare de osteneala, ca n-ai ceva in suflet care sa nimiceasca gandul cel rau, obsesia respectiva.

Mai zilele trecute, nu stiu la ce slujba eram in biserica, am costatat ca am trei ganduri de-odata. Si gandul la ce se zice, si la Doamne Iisuse Hristoase, si nu stiu ce mi-o venit in acelasi timp in minte. Si-am zis: Domnule, uite, vezi, asa-i mintea. Mintea-i facuta sa nu stea la un singur gand. De ce? Pentru ca numai asa poate fi lucratoare in viata de toate zilele.

La mine vin de multe ori oamenii si-mi spun ca nu le sta mintea la rugaciune, nu le sta mintea la slujba. Si-mi dau seama ca-i asa, ca nici a mea nu sta. Si-atuncea zic: draga, asta nu-i pacat, asta e o neputinta.

Sa te gandesti ca ai rasarit, ca traversezi bolta cereasca in deplina luminatie si stralucire, si incet incet vei apune intr-un frumos spectacol de lumina si fericire.asta e viata.cine se teme de moarte; a si murit deja.ai 16 ani.pana la 120 mai ai 104 ani.traieste.lasa moartea.aia isi vede de ale ei.veziti si tu.cand vei avea 50 de ani nu o sa-ti mai fie frica.iar la 95-100 o sa o rogi sa vina.bafta si curaj.

Uite, ceea ce ti se intampla este ceva minunat, adica Dumnezeu ti-a trezit constiinta ca exista viata vesnica, adica dupa moarte sufletul omului va trai vesnic, si va ajunge intr-o zi la judecata lui Dumnezeu. Exista 2 destinatii. 1. Cei care vor fi mantuiti ca L-au primit pe Isus Hristos in inima lor, si au ales ca sa traiasca dupa Voia Lui, ei cred ca Isus Hristos a platit pacatele lor pe cruce la golgota. Si prin asta ei sunt iertati si schimbati de Dumnezeu. Exista si celalalt fel 2.Cei care vor ajunge in chinul vesnic, ca nu au crezut in Isus Hristos, nu L-au primit ca si Domn si Mantuitor personal al lor, si nu au ascultat de EL, au trait cum au vrut ei. Daca tu te vei intoarce la Dumnezeu cu toata inima ta, EL te va primi si iti va schimba viata, cheama-L prin rugaciune: Doamne Isuse Hristoase, recunosc ca sunt o pacatoasa, iarta-mi pacatele mele, accept ca Tu ai platit in locul meu, si vreau sa vi in inima mea, sa imi schimbi viata si sa ma faci copilul Tau, ajuta-ma ca de azi inainte sa traiesc dupa Voia Ta. Iti multumesc ca ma iubesti si ma primesti la Tine. Amin. Apoi incepe sa citesti Biblia-Noul Testament, ca sa il cunosti pe Dumnezeu mai mult, si pentru schimbarea ta launtrica!

Cat despre pshihologi, ei nu te pot ajuta, ei nu sunt instare sa trateze depresia - durerea sufletului, ei inloc sa vindece sufletul, sa curateasca rana, sa puna balsam pe ea si sa o vindece, ei acopera cu medicamente, si asa da la o parte efectul, dar rana tot acolo ramane... dar Dumnezeu este Atotputernic, EL te poate ajuta cu adevarat, EL te poate vindeca, EL iti poate fi Tatal tau cel mai bun pe care nu l-ai avut niciodata. Cheama-L Doamne vino si fi de azi inainte Tatal meu, mantuieste-mi sufletul si ajuta-ma sa te cunosc cu adevarat pe Tine, iti multumesc ca ma iubesti si vrei sa imi salvezi sufletul, ajuta-ma sa cred in iubirea Ta si sa simt iubirea Ta pentru mine. Amin.

Nu stiu daca te pot ajuta cu frica de moarte. Cand eram mai mic mai aveam si eu astfel de probleme dar am trecut peste. Iar acum nu cred in dumnezeu, nu mi-e frica de moarte.

Ceea ce ai tu, cred ca este necrofobie.Ai putea sa te duci la un psiholog pentru niste sfaturi.Ai putea de asemenea sa stai de vorba cu un preot.Dar ce trebuie sa faci este sa citesti! Citeste, cunoaste, intelege!

Sa nu iti mai fie frica de moarte, ci mai degraba pregateste pentru ea [chiar daca ai 16 ani]