| Meme10Memu a întrebat:

Poate un Dumnezeu iubitor sa condamne vesnic si pentru totdeauna pe cineva?

71 răspunsuri:
| RAY a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Dumnezeu este fie termenul prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, creștinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeiță". În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepțiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumnezeu


23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei* este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie**

„Evreii care îl așteptau pe Mesia erau convinși că el va fi un personaj măreț și dinamic care va executa voința lui Dumnezeu aici pe pământ, cum ar fi să-i înlăture de la putere pe inamicii lui Dumnezeu într-un măreț tur de forță. A fost Isus așa? El a fost tocmai pe dos — mai degrabă decât să fie un războinic puternic care să alunge romanii din Țara Făgăduită, Isus a fost un predicator itinerant care s-a nimerit să încalce legea și a fost torturat și crucificat cu duritate de către dușmanii lui Dumnezeu. El s-a aflat cel mai departe de a fi Mesia.

Încerc să exemplific studenților mei reacția instinctivă a celor mai mulți evrei din primul secol cărora li se spunea că Isus a fost Mesia. Închipuiți-vă că cineva v-ar spune că David Koresh a fost atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. David Koresh? Individul din Waco care a fost omorât de FBI? Da, el este Domnul universului! Mă-ndoiesc.[4]"
—Bart D. Ehrman, The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mesia

| BlackOldSun a răspuns:

Ahh ce imi plac baieteii care vin cu citate din cartea de colorat (adica de acoperit ce nu e de bine)
So here we go again:
Ucideti pe cei ce fac adulter (Lev 20:10)
Ucideti vrajitoarele (Ex 22:18)
Ucideti cei ce fac blasfemie (lev 24:14)
Ucideti falsii profeti (Zech 13:3)
Ucideti prezicatorii ( Lev 20:27)
Ucide pe oriceine pacatuieste (Ezek 18:4)
Ucide pe cei curiosi (1 Sam 6:19-20)
Ucide homosexualii (Lev 20:13, Rom 1:21-32)
Ucideti pe toti non evreii (Dt 20:16-17)
Ucide pe fii pacatosilor (Isaiah 14:21)
Ucide pe necredinciosi (2 Chron 15:12-13)
Ucide pe oricine injura pe Dumnezeu (Lev 24:16)
Ucide pe acel copil care isi loveste parintii (Ex 12:15)
Ucide copii care nu isi asculta parintii (Dt 12:20)
Ucide pe cei care muncesc de Sabat (Ex 31:15)
Ucide copii neascultatori (Ex 21:17, Mk 7:10)
Ucide strainii din apropierea unei biserici (Num 1:48-51)
Ucide pe acei copii care isi blesteama mama sau tatal (Lev 20:9)
Ucide barbatul care fac sex cu al barbat (Lev 20:13)
Ucide mireasa care se dovedeste ca nu e virgina (Dt 22:21)
Ucide pe cei ce slavesc pe alt zeu (Num 25:1-9)

Scuze patetice coming right up...

| RAY a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Multe tampeni scrii omule https://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH Dumnezeul lui Iacob, lui Moise, al profetilor era iahve, da-mi si mie un verset in ebraica unde apare cuvantul dumnezeu sa il vad
Thus you will say to Israel’s sons: "Yahweh your fathers’ deity, Abraham’s deity, Isaac’s deity, and Jacob’s deity – He has sent me to you;" This is My name to eternity, and this is My designation age (by) age.

— Exodus 3:15 (Anchor Bible)

https://www.hebrewoldtestament.com/B02C020.htm

| RAY a răspuns (pentru BlackOldSun):

Sunt 600 de porunci date de iahve poporului lui, doar lui atat, eu sunt iahve care va ales dintre toate popoare


Eu sunt înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi, "Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este nici un Mântuitor... "Eu sunt de la început şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea, când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?

https://www.biblegateway.com/passage/?search=Geneza+9&version=NTLR

| mentholinks a răspuns (pentru GabiDumitrescu):

Atarna-ti un streang de gat daca nu-ti convine realitatea.

| mentholinks a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Ma refer la miliardele de credinciosi de moda veche.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru mentholinks):

Esti amuzant, dar de ce m-as cara din planul asta existential doar pentru ca majoritatea inca sunt la stadiul de primate care se inchina la pietre?

| CostinAlamariu a răspuns (pentru mentholinks):

Nu exista credinciosi de moda veche. Ti-am zis, fiecare are opinia lui personala. Exista mult prea multe opinii diferite sa poti generaliza si sa zici "noi". Nu faci decat sa-ti arati frustrarile personale pe o opinie de care doar tu esti constient. In alta ordine de idei Dumnezeu ESTE iubire dupa cum scrie negru pe alb in Biblie.

| CostinAlamariu a răspuns (pentru RAY):

In primul rand e foarte cringe sa-mi dai pagini de wikipedia. Niciun om care se respecta nu ia in serios wikipedia. In al doilea rand "YHWH" nu este numele unui zeu. Cel care a facut articolul pe wiki e tampit. YHWH inseamna "eu sunt cel ce este". E o propozitie teologica despre Dumnezeu si nu un nume personal.
Oricum de ce ai obsesia asta pentru ebraica? Stii tu ebraica? Ebraica vechiului testament? Ma indoiesc. Ti-am si explicat ca termenul "Dumnezeu" reprezinta divinitatea crestina. Ideea de divinitate suprema crestina. In ebraica au fost folositi termeni precum Elohim sau YHWH nu ca nume personal ci ca referinta pentru "Cel ce este" adica Dumnezeu. Trebuie sa intelegi ca dincolo de structurile lingvistice ideea de Dumnezeu ramane neschimbata. "Dumnezeu" in romana este Elohim in ebraica sau YHWH cand autorul biblic face referire la propozitia prin care Dumnezeu S-a descris pe sine. Este aceeasi idee in cuvinte diferite. Pentru ca nu cuvantul conteaza ci ideea. In loc sa te pierzi in cuvinte ce ar fi sa intelegi ideea centrala din spatele acestor cuvinte? A si apropo ti-am cerut sa-mi dai dovada pentru faptul ca Dumnezeu ar fi fost ok cu alti zei sau ca Sf. Pavel ar fi zis ca Iisus nu e Mesia. Inca nu mi-ai zis de unde pana unde

| RAY a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Esti fara de speranta

| Celcestietot a răspuns:

Dumnezeu nu condamna, ci propriile actiuni ale acelei persoane.

| mentholinks a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Asa crezi tu.

| Raullalu a răspuns (pentru aimullah123):

Pe langa iubirea imensa pe care o are Dumnezeu are si o dreptate la fel de imensa.
Dumnezeu nu lasa omul sa raspunda cu rau la rau, vezi in vechiul testament ce a iesit cat omul a fost mai liber si a avut autoritate in vechiul testament.
Daca exista dreptate exista si pedeapsa dar vine de la Dumnezeu nu de la noi.
Iar Dumnezeu are toate drepturile asupra noastra.

| CostinAlamariu a răspuns (pentru RAY):

"Esti fara speranta" nu e un argument. Te-am intrebat daca stii ebraica si nu mi-ai raspuns. Te-am intrebat care e sursa afirmatilor tale si nu mi-ai raspuns. Eu am adus argumente si tu tot ce faci e sa te prefaci ca stii ebraica de parca asta ar conta. Da-mi sursa afirmatilor tale altfel tot ce afirmi e fara valoare

| CostinAlamariu a răspuns (pentru mentholinks):

Nu e vorba de ce crede unul sau altul. Ce crezi tu sau eu nu are nicio valoare. Importanta este realitatea, iar realitatea este ca Dumnezeu este iubire asa cum scrie negru pe alb in Biblie.

| RAY a răspuns (pentru CostinAlamariu):

Tu esti beat? Nu ai vz sursele inclusiv in ebraica dar tot mandru ramai,nici unde nu scrie cuv dumnezeu in ebraica,greaca, latina se vb de iahve, iehova daca nici atat nu stii, dumnezeu e un termen omule care defineste cv, iahve asa se numeste el

| RAY a răspuns (pentru CostinAlamariu):

In biblie scrie ca iahve nu poate fi definit in termeni umani, asa scrie nu ca e iubire sau ura

| DanTeSkies a răspuns:

Dacă Dumnezeu există cu adevarat, mă îndoiesc că ar fi cum l-am descris noi, oamenii, în Biblie. Cu sigurantă ar fi de 1000 ori mult mai bun decât ne-am putea noi imagina.

| Meme10Memu explică (pentru FreddieM):

Dumnezeu e proiectantul masinii. Daca masina e folosita nerespectand unele instructiuni de exploatare acea masina sufera. Satan si oamenii rebeli sufera si sunt nefericiti in realitate. Condamnarea vesnica e de fapt un gest de iubire din partea lui Dumnezeu care curma suferinta vesnica a acestor fiinte. Dumnezeu cunoaste calea acestor fiinte si in urma alegerilor lor Dumnezeu stie care a trecut linia rosie fara intoarcere. In plus rebelii isi fac rau lor si celor nerebeli. Satan si orice om nu are suflet nemuritor. Dupa ce moare nu simte nici o durere vesnica si nu e constient de nimic precum un bolovan. Cand Satan sau omul va muri sau moare nu e nici o deosebire dintre el si un bolovan dpdv al vitalitatii si constientei de sine.

| Meme10Memu explică (pentru 70gabriela70):

Vezi raspunsul meu academic de mai sus.

| Meme10Memu explică (pentru DoarBogdan):

Poti citi raspunsul meu de campionul veacului de mai sus. rolling on the floor

| Meme10Memu explică (pentru WhiteLife):

Te invit sa citesti raspunsul meu.

| Meme10Memu explică (pentru aimullah123):

Am castigat la olimpiada de religie si filosofie si stiintele naturii. Asadar poti citi raspunsul meu castigator.

| Meme10Memu explică (pentru AnatoliyMikhailov):

Dau o bere. Iti servesc cadoul meu de raspuns de mai sus. Gal gal da-i pe gat. E buna.

| Meme10Memu explică (pentru mentholinks):

Dumnezeu iubeste pe dusmanii lui. Cand ii ucide acestia nu sufera vesnic. Omul nu are suflet nemuritor.

Nici insectele nici ciorile care mor nu au suflet nemuritor.

Pe cei buni Dumnezeu ii va invia.

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns (pentru Meme10Memu):

Sper ca realizezi ca ce ai zis tu este doar o deprindere de-a ta, nu? Intreb asta pentru ca asa le-ai raspuns la majoritatea aici. Dar nu cred eu ca accepti ca adevar absolut exact ceea ce crezi tu si nu mai accepti si ideile celorlalti. Adica scuze, de ce mi-a trecut prin cap asta, normal ca nu e asa happy.



Nu?

| Meme10Memu explică (pentru DoarBogdan):

Am comparat raspunsurile la toti care ati raspuns si a iesit ca rezultat raspunsul meu. Inteligenta naturala artificializata. Comparare: >, =, ==, etc.

| aimullah123 a răspuns (pentru BlackOldSun):

Tu nu vrei sa intelegi ca biblia nu e scrisa de Dumnezeu? E scrisa de nsite oameni. Problema e ca noi gandim acum asa cum gandeau ei acum 2000 de ani, sa judecam si sa ucidem. Cum poti sa zici ca Biblia are vreo legatura cu Dumnezeu daca in ea scrie sa ucizi?

| Meme10Memu explică (pentru aimullah123):

Oamenii mor datorita iubirii lui Dumnezeu. Daca nu ar muri s-ar chinui cu batranetea vesnic. Cand Dumnezeu dadea porunca sa fie ucisi paganii le facea un bine paganilor crutandu-i de viata chinuita lipsita de credinta pe care ei o alesesera. Acum Dumnezeu nu mai da porunca sa fie ucisi paganii pentru ca rautatea oamenilor sa ajunga la apogeu ca inainte de potop sau chiar mai rau.

| RAY a răspuns (pentru Meme10Memu):

Cand Dumnezeu dadea porunca sa fie ucisi paganii le facea un bine paganilor crutandu-i de viata chinuita lipsita de credinta pe care ei o alesesera.

cate tampeni poti sa scrii, in primul rand iahve niciodata nu a cerut ca alte popoare sa creada in el in al dolea rand iahve recunoaste ca exista alti zeii, el judeca in mijlocul lor scrie in biblie, in al trelea rand iahve a dat ordine ca un general care iti trimite armata la razboi, nu din motive de credinta si din motive de razboi