Buna! Probabil ati putea judeca gresit aceasta intrebare, cum ar fi ca ma plang sau alte lucruri. Dar va dau cuvantul de onoare ca nu e asa, chiar am nevoie de niste sfaturi si nu stiu ce sa fac. Am aproape 15 ani. Dar in trecut (acum vreo 5 luni) am facut un lucru rau: m-am taiat cu un cutit. Aveam niste probleme (pe care inca le am), dar am simtit o durere atat de mare in interior incat a trebuit cumva sa o canalizez, iar intr-o profunda disperare m-am taiat cu un cutit pe maini si pe picioare. Va rog sa nu ma judecati, m-am judecat eu cat pentru toata lumea. Iar regretul din sufletul meu atunci cand le privesc este inexplicabil. Cand le-am facut nu ma gandeam la viitor sau la consecinte, eram concentrata doar pe suferinta mea. Un amestec intre dezamagire, vinovatie si regret. Cand le-am facut simteam cumva ca ma razbunam pe mine pentru tot ce s-a intamplat in viata mea si simteam ca le merit. Ma gandeam ca o sa-mi treaca sau cel putin nu m-am gandit ca NU o sa-mi treaca. De atunci au ramas niste cicatrici pe mana si pe picior. Nu vreau sa vi le imaginati ca fiind ceva imposibil de ignorat, deplorabil, dar sunt suficient de observabile incat sa plang zilnic. Cea de pe mana are vreo 8 cm, este rozalie spre rosie, subtirica si se poate simti daca o palpezi, iar cea de pe piciorul stang (deasupra genunchiului) este o amestecatura de mai multe, e de culoare rosie si uneori sunt momente in care se vede atat de urat, ca o arsura, si se insroseste intreaga zona. Daca as putea da timpul inapoi, mi-as da o palma peste fata si mi-as zice mie din trecut sa-mi las corpul in pace, ca n-are nicio vina pentru felul in care m-au ranit ceilalti. Dar din pacate nu pot da timpul inapoi. Am momente in care ma gandesc numai la asta toata ziua si plang. Ma uit la poze in care aveam picioarele imaculate, frumoase si simt ca,, corpul meu e distrus" sau,, ca corpul meu sufera". Unul dintre cele mai dureroase sentimente si ganduri pe care le am e acela ca corpul meu a trebuit si va trebui sa incaseze la exterior pentru tot restul vietii toate porcariile care mi s-au intamplat si pe care le-am simtit in interior. Un fel de,, sa moară si capra vecinului", daca tot interiorul meu e praf, macar sa fie si exteriorul, sa stim o treaba. Exact asa simt acum ca am procedat. Iar de fiecare data cand ma uit la cicatrici imi aduc aminte de suferinta de atunci. Ca si cum, in loc sa las suferinta sa plece, mi-am blestemat trupul sa o poarte, ca o haina a suferintei, pentru tot restul vietii. Poate pare ceva nesemnificativ pentru voi, dar pentru mine acum reprezinta un infern. Simt ca port dupa mine o suferinta in acele cicatrici de care nu pot scapa.
Iar intrebarea propriu-zisa e, pot cumva scapa de ele? (De aceea am pus intrebarea la,, sanatate"). Nu stiu cum credeti voi ca arata, dar din cum vi le-am descris credeti ca o treaca? Daca mai slabesc oare se fac si mai rau? O sa raman toata viata cu ele? Oare o sa-mi treaca DE TOT si o sa fie CA INAINTE? E POSIBIL ASA CEVA? Multumesc pentru timpul acordat intrebarii mele.
Denisa
Depinde cat de mult a fost afectat tesutul.
Daca nu a fost afectat foarte tare, cu trecerea anilor se vor mai atenua, dar nu vor disparea complet. Daca au fost mai adanci, din pacate nu vor trece de la sine nici acum, nici peste 30 de ani.
Dar banuiesc ca tu nu vrei sa astepti atat... Poti incerca sa aplici in fiecare zi, de 2 sau chiar 3 ori pe zi un amestec de glicerina (aceea pe care o gasesti in farmacii cu numele de "glicerina boraxata" si pe care ti-o aplici si atunci cand ai abcese gingivale sau bucale, de exemplu) si vitamina C.
Alta solutie, cu toate ca mai scumpa, ar fi Bio-Oil.
Indiferent de metoda pe care o vei alege, ia suplimente alimentare pe baza de colagen din farmacie.
Vor face aceste metode cicatricile sa dispara in totalitate? Daca tesutul a fost afectat doar superficial, da. Daca a fost afectat mai in profunzime, doar le vor ameliora aspectul.
Metoda la care poti regurge pe viitor este laserul in combinatie cu tratamente injectabile.
Important este sa reusesti sa iti gasesti un echilibru din punct de vedere psihic pentru a putea depasi aceste stari.
Daca nu te superi de intrebare, ai sustinere din partea parintilor sau care este situatia ta?
Răspunde
Multumesc mult de tot pentru raspuns si sfaturi! Iar ca sa raspund la ultima intrebare, foarte pe scurt: parintii mei sunt divortati de cand aveam 3 ani. Pe urma au fost niste ani plini de lupte prin tribunale, tata ma obliga sa fac inregistrari in care sa spun ca o urasc pe mama si alte cele. La 7 ani a angajat niste politisti sa ma rapeasca din fața blocului si sa ma bage intr-o masina (nu stiam ce sa cred despre nimeni, eram manipulata din toate partile si nu-mi gaseam locul caci eram dusa dintr-un loc in altul). Dupa,, nebunia" tatalui meu de a ma rapi de mai multe ori m-a castigat mama, dar cu timpul a inceput si ea sa,, innebuneasca". Devenise paranoica si avea impresia ca eu intretineam relatii sexuale la 10 ani, desi la 10 ani nici nu prea intelegeam subiectul asta. Tot la 10 ani am baut apa dintr-o sticla de 2 litri, pe urma mama a facut o comparatie nu prea,, adecvata" si a inceput sa le spuna tuturor, inclusiv colegilor si parintilor lor ca sunt curva si alte lucruri umilitoare pe care le-as fi facut eu. Pe urma a luat-o pe aratura si mai rau: mi-a spus ca am un cancer in mine care ma mananca pe dinauntru, ca am facut un pact cu diavolul si fac ritualuri sataniste (desi eram doar un copil normal si timid la scoala). Mi-a spus ca din orice cauza va muri, tot vina mea va fi si sa traiesc toata viata mea cu vina mortii ei. Ma batea si ma injura zilnic. De ziua mea (13 ani) mi-a spus ca i-am distrus viata si sa plec din viata ei si alte lucruri, asa ca am decis sa plec la tata (chiar daca si el mi-a facut lucruri rele in trecut). Acum sunt la tata si el e destul de ocupat, insista foarte mult sa invat pentru scoala, in special la matematica, si fac mate zilnic. Nu prea vorbim de altele in afara matematicii. Cam aceasta e situatia mea 
Răspunde Imi pare rau ca un copil poate sa treaca prin asa ceva. Am fost si eu tratat intr-un mod similar. Sper ca tatal tau sa nu te dezamageasca, pare un om mai bun, iar despre cicatrici, crede-ma ca cine te iubeste cu adevarat nu o sa dea 2 bani pe ele, probabil se vor diminua pe parcurs, dar tot o sa fie vizibile.
Ti-am lasat un mesaj privat. Daca doresti si consideri ca este in regula, imi poti raspunde oricand
Ordonare:
După relevanţă
Nu, nu poti. Odata testul afectat, celulele incearca sa inchida si stabilizeze rana. O cicatrice este pe viata, fie ea cat de mica.
Răspunde
Buna! Depinde cât de gravă e situația. Având in vedere ca sunt cu cuțitul cicatrici tot vei avea 
. Singurul lucru pe care îl poți face e sa dai cu creme cicatrizante (măcar sa potolească roșeața) evetual sa le acoperi cu niște fond de ten potrivit cu nuanța ta. Dacă nu sunt adânci și dacă ai capacitate de regenerare mare poate odata cu vârsta se vor mai micșora și vor deveni mai greu vizibile. Numai bine!
Nu am putut citi tot. Dar am prins ideea.
Poti sa-ti scoti cicatricile la chirurgie plastica. Nu e ieftin, dar merita.
Cat despre restul... cauta ajutor.
Stai liniștită ai doar 15 ani? se vor vindeca, pe la 20-25 ani probabil vor dispărea poate chiar de tot, eu am avut un accident, și am avut niste tăieturi foarte urate, și abia dacă se mai văd acum, doar daca te uiți foarte atent deci chiar daca vor rămâne cicatrici vor fi foarte mici, insesizabile
Am făcut aceeași prostie tot la 15 ani dar cu lama,m-am tăiat prin martie pe picioare,pe mâini.Iar în vara cand trebuia sa port pantaloni scurți,tricou,tot ce am putut face e sa ma dau cu fond de ten pentru a nu se mai vedea,și o făceam zilnic,chiar dacă se vedeau încă acele dungi pe picioare,și mâini,dar macar nu ieșeau în evidență, După un an,adică în momentul de față încă nu s au dus asa bine dar e mai ok,faza e că la tine a fost cu cuțitul,mult mai rau,eu mai încercăm și cu creme sa ma dau, de mâini, de tot felul, și mi se părea că a doua zi nu se mai vedeau rosii tăieturile rosii doar ele in general, taietura fara roseata.O sa se duca cu timpul, acoperă le cu orice poti ca sa nu ti le vada cineva.Si ce pot sa zic, mulți au trecut prin chestia asta, și eu..crede ma ca ma bucur atât de mult în momentul de față cand vad ca nu se mai vad asa rau pe picioare tăieturile..succes si capu' sus.
Pfff... imi pare rau pentru tine. Din păcate... nu prea exista cai de a remedia situatia fizic, dar psihic, stiu ca e greu, uita tot si ia-o de la capat. Pretinde ca e un semn de nastere, sau orice nu are legatura cu suferințele tale. Medical nu e nici o cale de a remedia urmele. Sănătate si sper sa fie totul ok pe viitor!
Mai multa nesimtire nu poti arata? Daca vrei sa faci miștouri mai bine nu mai le publica si ramai cu ele in gand. Pe viitor macar pastreaza-ti "glumele" de genul asta pentru tine, pe unii chiar ii deranjeaza.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
