| gege12321v a întrebat:

Revin cu o nelămurire! Sa va explic de la început! Am 19 ani, locuiesc cu prietenul meu de 21 de ceva timp! Avem o relație de 9 luni (va rog fara remarci la acest aspect).
In prezent lucram amândoi și eu sunt și cu școala! Ne iubim, ne ajutam, ne înțelegem, totul este ok, până într-un punct! Eu mă enervez foarte repede, din orice! Face o gluma, mă enervez și ridic tonul, orice s-ar întâmpla eu mă enervez tare, tip și stau supărată câteva ore! El în timpul acesta încearcă să mă ia în brațe, să mă calmeze, sa îmi spună că asta ne va răci! Conștientizez asta dar nu îmi pot controla furia!
Alt scenariu este acela, mai intim sa zic, îmi pune mana pe fund, mă enervez teribil, MA INTREABA daca as vrea sa întreținem relații intime și aici mă enervez(am mai întreținut). Și acum de fiecare dată când spune ceva, nu neapărat cu tenta sexuală sau nu, eu așa consider și mă enervez și pe asta!
Tot ce îmi doresc este sa nu mai mă enervez așa tare, mă neliniștește când văd că încep să îmi stric relația din cauza aceasta, va rog, îmi puteți da niste sfaturi, fie și să încerc niste "remedii" sa le zic așa! Mulțumesc anticipat

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
3 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Subconstientul tau se opune acestei relatii, mai ales relatiei intime.
Ar trebui sa reflectezi daca intr-adevar vrei aceasta relatie cu TOTUL "in pachet" sau doar partial.
Dupa ce ai constientizat ce doresti, stati de vorba calm si discutati toate aspectele care nu va convin, precum si modul de rezolvare.
Daca nu reusiti sa va puneti in acord cu aspectele care te deranjeaza, atunci e mai bine sa va mutati separat (prietenia o puteti pastra si de la distanta un pic mai mare).

| RoCkKiD a răspuns:

Nu avem ce sfaturi sa iti dam, nu exista tratamente magice, trebuie sa te gandesti bine de ce ai reactia asta si sa te controlezi.

Trebuie sa te gandesti de ce ai reactia asta disproportionala, poate de fapt esti suparata pe altceva sau din alt motiv si iti exprimi supararea in momentele alea.

| Robertandrei4858 a răspuns:

Nu vreau sa te supar sau sa te ofensez, exact in situatia ta am fost si eu, problema este de fapt la tine, la sistemul tau nervos si la reflexele lui prea rapide. incearca medicamentul relaxirem, este facut din plante si te ajuta foarte mult, iti spun din experienta proprie