anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună seara TPU!

Sunt foarte diperat și foarte speriat de doamne ferește crying(. Mă te să nu am meningita crying(, mă doare gatul în partea de jos în drepta când îl misc și când îmi aplec capul jos cu barba pe piept și am citit aici pe TPU și pe internet că este foarte periculoasă și poți să mori de la ea sau să ajungi în comă doamne ferește. Am vrut să vorbesc cu mama despre asta mai înainte, dar acum doarme și nu vreau să o mai trezesc. În rest nu am nimic, nici un simptom al acestei boli cum ar fi, febra, greață sau stări de vomă sau de exemplu erupții cutanate și mă doare cam de pe la ora 5 cam așa 4 și ceva, nu poți să zici că sunt dureri insuportabile și mă dor și un pic mușchii de la mâna stângă, știu că ieri m-am jucăt rațele și vânători cu verișorii mei, eu am aruncat cu mingea și în mână stânga am avut mingea și acum când scriu parcă nu mă mai doare așa de tare doar așa un pic.

Mă puteți ajuta cu niste vorbe? Sunt foarte speriat am 19 ani crying( Și nu aș vrea să pățesc ceva doamne ferește, am auzit că o fată de 18 ani a murit în câteva ore de la această boală, sunt panicat tare și nu mai știu cum voi adormi că tot la asta îmi stă gândul crying( Și să vă mai spun, acum am revenit să editez textul după o oră de la postare și parcă mă doare un pic mai tare când aplec capul cu barba pe piept crying((. Nu știu cum voi dormi noaptea asta de frică. Și parcă îmi curge nasul puțin așa nașpa și simt că am flegmă de aia să scuip. Oare este o răceală cu durere musculară : |

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
12 răspunsuri:
| RxTx a răspuns:

Asta iri zic si eu mergi la un spital de boli infectioase si spune-le sa iti faaca niste analize ca tu ai urmatoarele simptome
Amețești
Vomiți
Te dor ochii si amețești rau de tot de la lumină

Poti sa le spui ca ai băut apa din fântână sau din băltoacă sau ca ai înotat in rau strand
Sau ai stat cu capul in soare.

Poare ii ajuta.

Si oana la urma daca ai meningită nu e o problemă foarte grava in zilele noastre se rezolva cu ceva injecții cu antibiotic...

Ce doream sa iti spun vezi daca ajungi sa iti faca o injecție in coloana vertebrala ca sa iti ia analize
Sa nu te miști in timpul acelei injecții pentru ca altfel vei rămâne paralizat
Asa ca trebuie sa faci pipi dinainte toate nevoile ca sa nu ai nevoie la toaleta dupa acea analiza

Nu ai voie sa te miști nici macar un milimetru
Stai asa ne mișcat chiar daca mori de plictiseala
Daca e sa faci pipi fa pe tine dar nu te mișca 12 ore
Apoi doar putin până la toaleta cu mișcări ușoare ca si cand ai avea coloana ruptă
Chiar daca medicii iti spun ca te poti mișca nu incerca să te miști de cât daca este absolut necesar ca sa se poata suda repara relipi discul intervertebral.
Dupa 24 ore sa te miști fara socuri bruste
Oricum o sa stai 2 saptamani pe acolo
In prima săptămână mișcare ca si cand ai vrea sa se re lipească coloana ruptă
Apoi poti sa incepi încet încet in 2 luni sa revii la viata ta normala.
Dar acum nu mai ai voi e sa sari etaje nu mai ai voie sa sari de pe garduri. Nimeni nu iti spune treaba asta eu cred că nici multi medici nu o cunosc.
Asa toata viata trebuie sa ai grija sa nu cazi de pe scara din pom sa nu sari cu motocicleta sa nu aplici socuri foarte bruște coloanei vertebrale
Sa nu cari greutăți mai mari de 30Kg.
Mai bine de aici înainte pui mâna pe carte inveti o meserie ceva care sa nu necesite carat de greutăți cu cârca si nici stat in soare.
DACA DOAMNE FEREȘTE NU ÎȚI DORESC SE ADEVEREȘTE CA AI MENINGITĂ O SĂ ÎȚI TREACĂ DAR NICIODATĂ SĂ NU TE DUCI LA MUNCA CÂMPULUI

SĂ NU STAI ÎN SOARE CU CAPUL DESCOPERIT!
pentru că după ce faci menigită este foarte usor sa iri reapara sa mai faci inca o data si a dată oara este nasol rau de tot
Am înțeles cine face a doua oara chiar inebunestee

SI INSOLAȚIILE VOR FI MULT MAI VIRULENTE LA TINE tu o sa faci insolații mult mai ușor de cât orice alt om

Dar dacă te ferești de soare în cap
Atunci o sa fie bine!

| RxTx a răspuns:

Trezeste-o pe mama ta
Cheama salvarea
La ce folosește sa iti fie mama daca nici cand îți este rau nu iti este alaturi!

Tu crezi că nu o sa se supere rau daca află dimineață că nu ai deranjat-o

| RxTx a răspuns:

Eu sunt un om care am fost si asistent medical care am avut si meningita. Asa că iti spun prin ce am trecut eu ca să fii atent.
Acum tu poti să faci ce vrei.
Eu mi-am facut datoria sa imi spun părerea.
Aceea ca ar trebui sa te vada un specialist de la boli infecțioase!

De aici in colo restul sunt povești!

Mergi la orice spital vrei tu de urgență eu cred ca orice medic cand vede simptomele te trimite la analize
Apoi află ce problemă ai si te repară!
Dacă încă mai vezi scrisul înseamnă că mai poți fi salvat indiferent ce ai avea
Asa ca nu e panică.

Ție ti-ar face plăcere sa iti vina in service o mașină după ce i-au ieșit pistoanele prin capotă sau când doar s-a rupt o curea șu poți să o schimbi în 5 minute!?

Cam la fel e și la oameni virușii bacteriile microbii fungii ciupercile se multiplică. Până la un anumit nivel face coptul tău față fără medicamente in viața normală de zi cu zi.
Dar când ele depășesc un anumit nivel este nevoie de ajutorul medicilor.
Dar dacă tu nu te prezinți din timp la medic arunci boala in general se agravează și îngreunezi extraordinar de mult lupta specialiștilor.
Concluzia mea este ca nu strica sa faci un drum pana la un spital sa te vada un medic.
Ce ai de pierdut?
La urgente e gratis!

| RxTx a răspuns:

Ia sa iti dau eu ignor

| Violleta2022 a răspuns:

Ceea ce ai tu se cheama IPOHONDRIE, nu meningita!
Du-te de te culca ca maine discutam despre ea si-ti promit ca tu nu poti avea meningita doar pentru ca te gandesti la ea, aceea fiindo infectie masiva in corp, care debuteaza cu infectii netrate, tempeartura foarte mare, voma samd.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Stai breh calm, nu fi muiere. Hidrateaza-te si stai chill. De fapt ia si dormi, ca somnul e unul dintre cele mai bune medicamente.

| Wr3nch a răspuns:

Niciodata nu cauta chestii legate de boli pe net, ca gasesti numai tampenii. Mergi la consult la medicul de familie sau cel specialist, si te rezolva.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Ceva ai, dar nu meningita ci ioohondrie sau anxietate!
stai chill, fa-ti un ceai cald putina putina lamaie, fa 2 zile asa si o sa treaca daca nu trece te duci la medicul de familie sa iti faca o trimitere la ORL sa nu platesti cosultatia! bea un ceai de sunatoare sau de tei, calmeaza-te ca nu ai asa ceva, anxietatea te face sa crezi ca ai avea dar de fapt tu nu sti ca esti prizionerul propriilor ganduri!

| LaviniuA a răspuns:

Nu inteleg de ce fix la meningita te gandesti. Bine macar ca nu te-ai gandit la cancer.
De raceala nu ai auzit?

| SamsungElectronics a răspuns (pentru LaviniuA):

Parcă îmi curge nasul puțin și simt ceva în gat așa cum ar fi mucus.

| DARLINGx a răspuns:

Mergi la un spital, să afli dacă ai pățit ceva

| Yparisa a răspuns:

Nu ai niciun simptom...
Poate ar trebui sa mergi si la psihiatru. Pari ipohondru,