Primul lucru pe care l-as face in locul tau ar fi sa ma intreb de unde vin gandurile astea,dar nu doar asa superficial, gandeste-te profund de ce ai avea astfel de ganduri, imagini. Pune-ti intrebari cum ar fi "Au gandurile astea o baza de adevar?" sau poate pur si simplu iti faci scenarii inexistente, fii sigura ca e ceva ce tu trebuie sa stii, noi nu avem cum sa stim doar sa ne dam cu parerea..Incearca sa identifici sursa acestor scenarii si sa le dai la o parte daca nu au nici o baza de adevar.
Parintii sunt cei care trebuie sa fie un exemplu pentru tine,oameni pe care ii respecti si ii iubesti, gandeste-te ca de multe ori mintea ne joaca feste, poti sa ai tot felul de iluzii si in viata trebuie sa ai si o doza de realism, altfel o iei razna.
Nu inseamna neaparat ca esti paranoica, dar tu trebuie sa stabilesti ce naiba e cu gandurile astea si daca te reprezinta sau nu.
Da,esti paranoică de vreme ce iti faci imagini in cap. Una este sa ti se întâmple si alta este sa ti imaginezi.
Dacă ce-ți imaginezi se întâmplă doar în capul tău nu și-n realitate, atunci da, se numește paranoie.
Dacă părinții tăi te abuzează fizic sau psihic, atunci este normal să ai o anumită teamă de ei.
Aceste gânduri nu vin din senin.
Cum îți vin, chiar în timp ce ești cu ei?
Dar tu nu stai cu familia ta tot timpul, cum spui că ești singură cu ei?