SALUT.E cineva psihiatru aici? Pe o foaie am episod psihotic acut pe alta am schizofrenie paranoida.m 18 ani.De la varsta de 14 ani am avut depresie si anxietate sociala. Abia acum 1 an am avut curaj sa merg la psihiatru, fiindca am avut tentative de suicid in zile succesive.Am luat tratament, apoi am fost transferat la alt psihiatru.Acolo mi s-a dat un tratament mai complex(benzodiazepine doze mari, antiepileptice, antipsihotice etc).Eu nu respectam tratementul de frica sa nu ajung dependent. Voiam sa scap cat mai repede de ele.Am fost si influetantat sa iau benzodiazepine auzind ca au efect asemanatot cu drogurile.Pastilele pe o luna le luam in 3 4 doze egale.Adica luam duminica de exemplu benzo pentru toata saptamana. Dupa am aflat ca nu pot da de permis daca iau benzodiazepine sau alta medicatie.Schimbam tratamentul aproape lunar.De la 65kg am ajuns la 115kg.Dormeam ba 13 h ba deloc. Apoi nu am dormit o saptamana intreaga si mi s-a declansat un episod psihotic.Am fost la control si m-a internat.La spital am incercat sa comunic cu asiatentii dar nimeni nu m-a ascultat.Am fost injectat cu diazepam, nu mi amintesc cat de des.Stiu ca prima data cand m-a injectat a fost seara,apoi m-am trezit in alta zi, in alt salon, cu toate lucrurile mutate.M am apucat de fumat din cauza stresului. Odata iesit inca aveam probleme cu realitatea.Am dat mesaj pe grupul clasei pe la ora 3 dimineata si am spus tot felul de porcarii, ru voiam foar sa le spun greutatile mele.Dar intre timp m-am trezit si mi-am dat seama de toate prostiile pe care le am facut.Acum sunt sanatos, nu am probleme psihice, dar imi e foarte frica sa mai merg la psihiatru. Dupa ce am iesit din spital nu am luat tratamentul.Am dezvoltat si un ptsd fata de psihiatrie si imi e foarte frica sa mai merg la control de frica sa nu fiu iar internat.Pur si simplu simt ca nu mai pot duce o viata normal.Nimeni din psihiatrie nu are pic de empatie.In plus provin si dintr o familie saraca de la tara, deci am probleme financiare.Violemta domestica, tata alcoolic.Am bacul anul asta si nu stiu daca sa l dau, fiindca nu mi permit sa fac meditatii ca toti colegii.Sunt si introvertit, singur, nu am cui sa povestesc nimic din greutatile mele.In unele zile plec sau nu vin deloc la scoala, fiindca imi amintesc de trecut si plang, tremur etc si nu vreau sa afle ceva colegii mei. Vreau doar sa ma ajutati cu niste sfaturi si daca se poate sa va povestesc mai pe larg cumva.In fiecare zi traiesc cu teama ca cimeva ma va lua pe sus si ma va duce la spital pe viata.

Ps: cum am spus, minteam ca am depresie si ca nu mi trece doar ca sa fac rost de benzodiazepine.Acum nu mai am anxietate sociala, nici depresie, nici insomnie.Mi am schimbat total viata singur.Dar am ptsd si nu stiu cum sa rezolv asta.Probabil am si depresie, dar nu mai am timp sa o manifest, sau e foarte usoara.

Adica luam duminica de exemplu benzo pentru toata saptamana. Foarte periculos. Așa chiar că poți da în dependență, sau să ajungi la reanimare, dacă este cineva lângă tine să sune la 112.
La spital am incercat sa comunic cu asiatentii dar nimeni nu m-a ascultat.
Asta este foarte grav din partea lor. Așa ceva nu ar trebui să se întâmple, mai ales într-un spital de psihiatrie.
Dupa ce am iesit din spital nu am luat tratamentul.
Asta este din nou o decizie nu prea fericită. Eu nu sunt pentru medicamente, dar în unele cazuri ele te pot salva.
In unele zile plec sau nu vin deloc la scoala.
Am fost și eu într-o situație similară, așa că te înțeleg mai mult ca alții. Dar aceasstă izolare chiar și temporară de colectiv este
în măsură să îți agraveze starea. Astfel ar fi bine să te duci, chiar și în acele zile, cu tot riscul.
In fiecare zi traiesc cu teama ca cimeva ma va lua pe sus si ma va duce la spital pe viata.
Asta se întâmplă rar în ziua de azi, tocmai datorită medicamentelor. Am o fostă studentă, care a fost exact sau asemănător într-o situație ca tine. Cu toate acestea, sub medicație fiind a făcut și a terminat un doctorat, undeva într-o țară vestică, a urcat treptele profesionale și este profesoară universitară acolo. Dar își ia zilnic medicamentele. În anturajul ei, nu știe nimeni asta. Știe doar psihiatrul ei, și eu aici, departe de ea, fiind fost profesor al ei.
Dar am ptsd. Ai ce? Cine zice că ai?

Povestea cu diagnosticul de psihoza (acuta) si mai apoi schizofrenie este una foarte simpla.

Initial, exista episoade psihotice.Din fericire, in unele cazuri acestea raman la stadiul de episoade psihotice acute, iar daca pacientul respecta intocmai indicatiile medicului si tratamentul stabilit de acesta, exista sanse mari ca nici sa nu se mai repete pe toata durata vietii.
In cazul in care nu se respecta tratamentul, sau acesta nu da roade (in cazurile mai complicate) psihoza se cronicizeaza si aproape trei sferturi dintre pacientii aflati in aceasta situatie ajung sa fie diagnosticati cu schizofrenie paranoida.Restul sunt diagnosticati cu alte tulburari precum PTSD, tulburare bipolara, tulburare de personalitate multipla, mai rar alte tipuri de schizofrenie etc.

Faptul ca tu nu ai fost sincer cu medicul tau in ceea ce priveste simptomele resimtite si ai mai si "trisat" in ceea ce priveste tratamentul, in mod cert este un exemplu clar de: "ti-ai facut-o cu mana ta".
Daca psihoza se considera o tulburare ce poate fi temporara/acuta, nu este si cazul schizofreniei.De aceea exista si reticente in ceea ce priveste diagnosticarea directa cu schizofrenie, cu precadere in randul copiilor si adolescentilor.

Sunt de acord, personalul din sectiile de psihiatrie nu afiseaza empatie fata de pacienti, cel putin nu in felul in care lumea ar intelege la modul general empatia, dar acest lucru este normal, deoarece vorbim de pacienti cu tulburari mintale, unii dintre ei cu tulburari grave.Ar fi o greseala sa nu ai o atitudine cat mai detasata si profesionista fata de acei oameni.Atentie, categoric acesti oameni nu trebuiesc tratati intr-o maniera urata si sper sa se inteleaga asta. Spun doar ca este necesar sa se mentina anumite limite ferme intre personalul medical si pacientii respectivi.

La spital pe viata este foarte putin probabil sa ajungi, desi lucrez cu persoane care sunt in sectia de psihiatrie de 10, 15, chiar 20 de ani, de pe vremea cand eu doar visam sa fac ceea ce fac astazi.
Dar vorbim de persoane abandonate total de familie si cu tulburari mintale grave, persoane care nu s-ar putea adapta societatii.Imi este greu sa cred ca este cazul tau.Dar exista sanse sa ajungi din nou internat o perioada in cazul in care vei prezenta din nou episoade de psihoza, episoade paranoide, sau episoade din care sa reiasa ca ai putea sa iti faci rau tie, ori sa le faci rau celorlalti, de exemplu.
Insa, daca tot spui ca acum realizezi anumite lucruri, poate ar fi o idee buna prin a incepe sa fii sincer, mai intai cu tine insuti si mai apoi cu medicul tau psihiatru. Daca vei continua in aceeasi maniera, sa te minti singur si sa il minti si pe cel care are solutii in ceea ce priveste starea ta de sanatate, nu vei reusi decat sa iti faci rau singur, mai mult si mai mult.

Daca doresti sa continuam discutia, ai intrebari, sau doresti sa imi spui orice, imi poti scrie atat aici, cat si in mesaje private.In limita timpului disponibil, voi incerca sa raspund.

Numai bine!

Salut! Ai trecut prin multe. Și eu merg la psihiatru. Am luat și eu tratament cu benzodiazepine (Alprazolam) În momentul de față, iau Depakine Chrono(500mg) și Olanzapina Actavis (anti-psihotic) Dacă ai nevoie de cineva cu care vrei să vorbești, sunt deschis să te ajut cu sfaturi. Sănătate! Funda?

Salut, Ionut. Și eu am trecut prin niște perioade foarte tulburi în viața mea și pot să te înțeleg. Dacă ai nevoie de un prieten cu care să vorbești caută-mă prin mesaje la profil. Putem sta pe messenger de vorbă (chiar și video). Toate cele bune!