| AndrP a întrebat:

Salutare!
Vara asta eu fiind singur acasa nedormind toată noaptea mă pusesem dimineata să dorm, si peste cateva ore mă trezesc brusc dintr-o dată cu o senzatie de panică/frică si cu corpul amortit si cu ameteli parca (Numai tin minte exact daca aveam sau nu ametelii) când m-am ridicat in fund simteam ca parca iese sufletul din mine, nu stiu, o senzatie groaznica.
Mi-am pus mâna pe inimă aproape că nu o simteam ca bate, atunci chiar că m-am panicat si m-am ridicat si m-am dus la geam sa iau niste aer si incepuse dintr-o data să-mi bată inima foarte tare si usor usor imi revenisem.
Si de atunci a inceput calvarul ca sa zic asa.
Am momente seara când ma pun sa dorm, că mă ia brusc o ameteala, senzatie de sufocare, panica, imi cresc bataile inimii, imi simt picioarele sau parti ale corpului amortite si daca încerc să adorm parcă îmi vine o senzatie de aia de lesin de parca pic intr-un somn si nu ma mai trezesc. Mai am dureri de cap în special de ochii.
Am ajuns sa-mi fie frică să adorm.
Oare ce sa fie?
Precizez ca am 18 ani.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
7 răspunsuri:
| Bondarel99 a răspuns:

Ai atacuri de panica dar trebuie sa vezi care e cauza. Ti-e frica de ceva atunci când te pui sa dormi? Sau acum ti-e frica de Senzațiile astea urate și ești intr-un cerc vicios.
Se poate ca atunci când aveai corpul amorțiți sa fi fost vorba de o paralizie in somn și astea pot fi înfricoșătoare, iar asta sa îți fi cauzat atacul de panica (celelalte simptome). Primele atacuri de panica din viața sunt groaznice, le simți la intensitate maxima.

Acum tocmai frica asta de a dormi te face sa ramai im cercul asta vicios. Încearcă sa scapi de ea, sa te relaxezi înainte de somn. Începe cu un ceai de sunătoare (garantez ca ajuta măcar puțin) sau de tei, apoi poți încerca niște pastile de liniște de la Plafar. Dacă nu vezi imbunatatiri și nu poți lupta singur cu stările astea atunci mergi la un psihiatru.

In ultimul paragraf parca ma regăsesc și eu, când sunt foarte obosita și stresată pățesc, chestia asta (caută pe google tresărire in somn) dar din cauza ca te sperie și mai tare Senzațiile astea te simți și mai rău.


Aa și toată chestia asta s-ar numi tulburare de panica sau ceva de genul, oricum ceva in sfera anxietății. Nu te speria, multă lume trece sau a trecut prin chestii similare, mai mult sau mai puțin pronunțate.

| AndrP explică (pentru Bondarel99):

Bună!
In primul rând nu mă pot duce la un psihiatru, deoarece acela este pentru nebuni si totusi nu cred ca am ajuns în stagiul acela. (Ma rog, nici mult numai am)
Eventual, la un psiholog.
Ce mă sperie este faptul că mă pun în pat să dorm si închid ochii încercând să adorm si ma ia asa parca un tremurat cu niste amorteli si ameteli de zici ca adorm si nu mă mai trezesc.
Să numai zic că respir greu si simt ca nu-mi i-au aerul necesar.
Mă gândesc oarecum ca adorm si nu ma mai trezesc sau ca fac vreun infarct in somn.
Si am asa o senzatie de parca cu cat stau mai mult cu ochii inchisi si incerc sa adorm, mă adâncesc asa si cred ca nu ma mai voi trezii.
Parca lesin in somn, ma rog e aiurea tare senzatia.
Îmi mai cresc si bătăile inimii...

| Bondarel99 a răspuns (pentru AndrP):

Pana nu scapi de frica asta nu o sa iti revii.
Si psihiatrul nu e pentru nebuni, cine ti-a zis prostia asta? Majoritatea care se duc la psiholog se duc pentru depresie si anxietate, sunt mai putini cei care se duc pentru chestii care definesc nebunia gen schizofrenie.

| AndrP explică (pentru Bondarel99):

Ma rog, eu asa stiam ca psihiatrul este pentru nebuni.
Am observat ca si tu mai depresii, sau ma rog cel putin eu asa am inteles din ca ai spus mai sus.
Tu cati ani si ce ai mai exact?
Poate te pot ajuta cu un sfat.

| Bondarel99 a răspuns (pentru AndrP):

E o poveste foarte lunga. Ideea e ca si eu am avut o perioada foarte nasoala si din cauza ca ma speriam de acele simptome se inrautatea situatia, asta e anxietatea. Te invarti intr-un cerc vicios cum am spus mai sus. Ori lupti tu singur cu mintea ta si scapi de asta ori mergi undeva sa iti dea niste pastile de liniste. Asta e singurul si cel mai bun sfat. Nimeni nu o sa vina cu alta solutie. Nu exista formule magice pentru a scapa de anxietate.
Si nu, eu nu am fost la psihiatru.

| AndrP explică (pentru Bondarel99):

Cati ani ai, nu te supara ca te întreb?

| HatzzzJhonule a răspuns:

Cheamă un preot.