| LaviniuA a întrebat:

Ce faci atunci cand esti obosit dimineata?

Eu m-am uitat la acvariul meu cu pesti. Apoi am mers la geam si am privit cerul senin, cu cativa nori albi.
Am realizat cat de lipsita de libertate sunt la fel ca pestisorii pe care ii tin in acvariu. Am simtit atata deznadejde si sila fata de viata pe care o traiesc si lumea asta.
Ma deplasez intr-un cerc restrans, din care n-am cum sa ies.
Unii isi petrec captivitatea in spatele unor ferestre mari, in vreo corporatie. Altii in casuta lor prin vreun sat. Altii poate in spatele gratiilor.

Cum am putea sa fim multumiti cu asa ceva?
Ce greseste omul, de este atat de privat de libertate?
De ce existenta se rezuma la atat de putin?
Multumesc.

14 răspunsuri:
| sabin89 a răspuns:

Pe lângă cele expuse de tine, suntem captivi într-un interval de timp. Avem o zi a nașterii și una a morții, un interval foarte mic în comparație cu durata nelimitată care există. Asta mi se pare mie cea mai mare captivitate. Unde mai pui că în acest mic interval unii trăiesc în sărăcie, alții sunt orbi, alții paralizați la pat ș.a.m.d. Și nu numai noi avem intervalul de timp limitat, la fel se întâmplă cu orice vietate: pești, broaște, păsări, animale...toate se nasc, trăiesc și mor. Totuși, există un totuși. Spre deosebire de celelalte vietăți omul are privilegiul de a putea contempla, și de a cugeta, de a-și pune întrebări existențiale și de a căuta răspunsuri.

| LaviniuA explică (pentru sabin89):

E un privilegiu si asta cu cugetarea, doar ca nu prea gasim raspunsuri la problemele importante, asa ca tot ca broastele ramanem.

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Va prostit covidul rau de tot, cum esti lipsita de libertate? Esti in inchisoare? Acolo da esti lipsita de libertate, dar altfel nu, ai libertatea sa te misti sa pleci unde vrei ce libertate i ti lipseste?

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Ai gresit perspectiva laughing
Pestii de acvariu ar muri, daca le-ai da drumul intr-un rau.
Joburile nu sunt captivitati. Esti libera sa pleci de oriunde, sa schimbi domeniul oricand, sa calatoresti. Suntem in UE, poti merge in orice tara membra, oricand.
Cei de la sat sunt liberi. Au hectare intregi pe care pot face orice vor. Majoritatea se plimba prin lume.
Persoanele fara studii sunt cele mai libere. Pot fi azi in constructii, maine in turism, anul viitor intr-o ferma poloneza. Vad mai multe lucruri. Bine, nu inteleg ei tot ce vad, dar se plimba. Nu sunt captivi. Nu au raspundere.
"Ma deplasez intr-un cerc restrans, din care n-am cum sa ies."
Daca esti casatorita si/sau ai un job inchis, tot poti pleca. Divort, demisie. Trebuie doar sa ai plan b, c, d, e. Sa ai curaj sa vezi alternativele, chiar si cand nu ai nevoie de ele.

| T0T a răspuns:

Ești mulțumit atunci când poți să fii mulțumit cu cotețul și când poți înceta să tinzi la ceea ce reprezintă imposibilități. Libertatea la care te gândești e o imposibilitate. Tu de fapt crezi că știi ce ar fi aia libertate, dar o tratezi ca pe o idee. Nu știi ce e libertatea. De fapt tinzi la alt coteț sau la alte cotețe. Chiar și ceea ce tinzi este un fapt rezultat din multe îngrădiri: capacitatea ta intelectuală, cunoștințele tale, opiniile provenite din exterior, cât și structura personalității tale. În momentul în care nu cunoști ce ai și nu poți să gestionezi ceea ce ai, nemulțumirea nu poate lipsi.

| LaviniuA explică (pentru T0T):

Adica atunci cand te cunosti pe tine, ajungi sa fii multumit cu ce ai si ce esti?
Te simti liber in consecinta?

Dar daca atunci cand te cunosti vezi ca nu e bun ceva? Mai esti multumit sau liber?

| T0T a răspuns (pentru LaviniuA):

Poți fi mulțumit dacă te accepți pentru ceea ce ești și realizezi că unele lucruri nu se pot schimba, dar se pot valorifica. Unde poți să evoluezi, poți încerca să o faci. În rest, nemulțumirile sunt inutile.
Și da, ești mai liber într-o realitate neplăcută, decât într-o iluzie. Oare ce te ține captiv?

| Catrice a răspuns:

Ah da, lipsit de libertate...am uitat ca omul e ținut captiv de...hmm cum îi zicea... ah, gata, mi-am amintit! Ii zice lipsa de ocupație.

| mentholinks a răspuns:

Ei, cred ca ar trebui sa fii mai optimista. Sa vezi cand esti trantit intr-un pat de spital intr-un salon mizer cum te simti.

Răspuns utilizator avertizat
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu sunt obosită dimineața. Poate în vreun univers paralel.

| MrAM a răspuns:

Ce descrii tu se numeste plictiseala sau libsa de hobby. Casa/ cladirea in care esti " captiva" are un scop. Acest scop e sa iti ofere comfort si siguranta. Zi mersi ca nu traiesti in jungla sa te manance un tigru sau mai stiu eu ce?

| MyNameisEduard a răspuns:

Bună,te înțeleg perfect cum te simți, n-am un răspuns la întrebarea ta dar putem vorbi în privat dacă te ajută, sunt un bun ascultător, îți pot da Instagram-ul in privat dacă ești interesată. (:

| NGeorgeM a răspuns:

Cred ca ar trebui sa iti accelerezi un pic metabolismul prin exercitii fizice de inviorare, sau chiar prin alergare, jogging, pe care sa le faci imediat cum te trezesti. Apoi sa iti incepi dimineata energizata, fara a continua cu ganduri de depresie. Nu te lasa sa aluneci in directia aia! Succes