|

Buna. E o poveste destul de lunga, sper ca unii sa aiba rabdare sa citeasca si sa ma sfatuiasca. Asa sa incep. Am o relatie de vreo 5 luni cu prietenul meu.De ce sa spun ca totul a mers bine pana acum, daca nu a fost chiar asa. De la inceput au existat mici certuri care, in schimb, se rezolvau destul de repede. La inceput ii mai ziceau mici minciuni, ca sa mai scap si eu basma curata. Eram obisnuita cu relatia anterioara cand partenerul ori nu-si dadea seama, ori trecea cu vederea. La el nu a fost asa, afla mereu si cel mai mic pas pe care il faceam si mereu imi reprosa ca nu-i spun, ba chiar imi zicea ca isi pierde pe zi ce trece increderea in mine. La un moment dat eu am vrut sa pun punct relatiei tinand cont ca era intr-un stadiu de inceput, dar nu am putut, tineam la el mai mult decat credeam si el chiar voia ceva serios cu mine.Ne-am despartit apoi de vreo cateva ori, eu ma obisnuiam repede cu ideea, dar el venea mereu inapoi si zicea ca nu are rost sa fim despartiti ca stie ca am gresit si eu si el si ne impacam. In fine, relatia noastra a continuat, devenind din ce in ce mai serioasa. Ne-am cunoscut familiile unul altuia, acum ne vizitam, ne-am inceput chiar si viata sexuala.

Dar de la un timp nu stiu ce se intampla cu mine. Am impresia ca ma tine prea din scurt, nu mai pot sa fac nimic ca face bot. Nu pot iesi undeva fara el sa nu banuiasca ca eu fac ceva gresit. M-am saturat de situatia asta, tin la el dar nu ca la inceput si atitudinea asta prea posesiva deja devine foarte deranjanta. Am incercat sa ii explic dar nu exista nicio cale. El parca vrea sa stau numai in casa si sa iau aer cu portia. Imi reproseaza si atunci cand intarzi de la scoala.Si atunci cand vorbesc cu colegii mei crede ca exista ceva suspect. Tipa la mine cand vede ca sterg mesajele crezand ca ii ascund ceva sau spun lucruri intime despre noi.Asta nu mai e relatie frumoasa, e INCHISOARE curata.

Eu sunt o fata mai..."de viata" sa spun asa. Imi place sa ma distez, sa ies cu colegii mei, sa dansez intr-un club, dar el nu e genul asta. El se simte bine acasa, cu familia, uitandu-se la tv. Asta nu e viata mea. Nu pot sa ma mai prefac ca imi place cand eu abia astept sa scap de ritmul asta.Imi vreau libertatea inapoi! Cum sa fac? Cum sa-i spun acum dupa ce ne-am inceput si viata sexuala ca nu mai ma atrage din cauza comportamentului sau prea posesiv?

3 Raportează Evaluează
3 răspunsuri:
| a răspuns:

Te inteleg cam asa sunt si eu am un pr suntemimpreuna de 10 luni la inceput totul era perfect cu timpul am inceput sa e certam din cauza ca eram la dintanta acum a devenit mai posesiv adica nu pot sa merg p afara ca se supara ca il las singur si alte chestii.Parerea mea e ca ar trebui sa vb cu el sa ii spui ca deja te-ai cam saturat sa te tina sub papuc si ca vrei sa fii mai libera daca te iubeste o sa te inteleaga.Vrei egalitae intre voi din cate am vazut doar el iti interzice lucruri ca invers nu e. Spune-i ca il iubesti si ca nu vr sa se termine o relatie frumoasa in care ati facut atate doar din cauza unei schimbari a lui de comportament sa ii spui sa fie ca la inceput sa nu riste sa te piarda. Sper ca te-am ajutat succes!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

El trebuie sa inteleaga ca nu are cum sa te controleze. poti face ce vrei tu si asta nu tine de el. zici cai incercat sai explici si nu te-asculta. spune-i ca de data asta e ceva serios si ca nu-ti place sa fii tratata asa. din cate am inteles nu vrei sa te desparti de el si nici ele de tine. daca intr-adevar te iubeste, te va asculta. dar vezi ca daca accepta chesti asta si tu faci vreo prostie s-ar putea sa iasa destul de urat.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Salut,e greu cind se ajunge la asa situatie.Dar de vina nu sunteti nici unul dintre voi pur si simplu sinteti persoane cu gusturi diferite incearca sa explici situatia asa cum este si cum simpti ca daca nu te simpti ok e foarte rau si pentru tine cit si pentru el ok bafta

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează