| Iuliagabriela12 a întrebat:

Buna,"prietena" mea a făcut o faptă ce nu m-aș aștepta și facă am avut încredere în ea și i-am zis majoritatea secretelor mele ei dar acum o săptămână am aflat că ia trimis mesaj băiatul care îl plac și ieri toată clasa lui o venit la ușă la clasa mea și au zis de mesaj m-am rușinat mai ales care era și acel băiat acolo și mă imita într-una oricum după ce sa calmat situația am întrebato de ce o făcut asta si de ce vrea să-mi facă rău răspunsul ei o fost ceva de genul "Daca ai avut încredere în mine ce vrei să-ți fac, nu eu te-am pus să-mi zici toate astea(mă bătea la cap săi zic că vai că nu zice la nimeni bine că nu i-am zis și alte lucruri)Și că cică nu d vina e cas c#rv@ și că-mi place de acel băiat(nu înțeleg de ce Mo numit așa că nu-i un păcat să-mi placă de cineva)"vrea să-mi facă rău și nu știu de ce ia a avut până acum ieșiri de astea dar am iertato dar asta a pus capac nu pot vorbi cu nimeni că ia e fetiță aia cuminte era să-i trag una când am auzit ce scoate pe gura dar după tot eu intrăm vinovată că chiar daca suntem a 9 a ia încă o cheamă pe mami și tati la săi ia apărarea eu sunt genul de persoana ce na crescut cu iubirea părinților și poate de asta nu o înțeleg dar gata am iertato destul vrea atenție o înțeleg dar sa le aleagă pe alea cei mănâncă mâncarea o bârfește pe la spate și o numește balena și în toate felurile? Eu mereu am înțeles o n-am jignit o in felul cum arată da ea mereu se lua vai că niciun băiat nu se va uita la mine cas urâtă și grasa că am scrisul prea urât(ea își vedea defectele ei pe mine) m-am atașat de ea și am avut o încredere enorma și am încredere că va veni și răzbunarea mea.IMI TEBUIE NISTE PĂRERI URGENTE NU ȘTIU CE SA FAC LUNI PLEC LA ȘCOALĂ SI MIE FRICA DE CE SA SE INTAMPLEhappyDAU FUNDAlaughing

Răspuns Câştigător
| dullcat a răspuns:

Buna.Fata respectiva nu iti este prietena, e exemplul tipic de mean girl din filmele proaste pentru adolescenti.Incearca sa nu mai interactionezi cu ea vreodata, vei avea numai de pierdut.Si pe viitor este mai safe sa tii pentru tine pe cine placi, copiii sunt cat se poate de savage cand vine vorba de crush-urile altora si uite unde se poate ajunge.

Esti doar o fata care place un baiat, asa cum este si normal la varsta adolescentei. Faptul ca te-a eticheta curva e cat se poate de deplasat, nesimtire e putin spus.Fie nu stie ce inseamna fie doreste sa iti faca o reputatie proasta in scoala.Ai mare grija pe langa cine mai umbli si nu cauta razbunare pentru ca mai rau faci.Las-o in dramele ei, se va plictisi la un moment dat, dandu-si seama de propria prostie, sper.

15 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Voi sunteti relativ mici de ani, nici eu nu-s vreun mos, dar in viata ai sa tot intalnesti astfel de persoane lipsite de caracter, care duc vorba mai departe, care dau mesajele voastre private catre public, care fac fel si fel de chestii ce demonstreaza caracterul lor infect!

Genul acesta de oameni nu iti sunt prieteni! sunt niste oameni de nimic care se cred in sinea lor superiori si doresc sa faca rau fie hranindu-si psihicul frustrat, fie doresc sa se amuze fata de ceilalti tot dintr-o pornire narcisista dar si pe fondul unei mentalitati de oameni slabi ca si inteligenta si cunoastere de orice forma, nu conteaza pana la urma ca ai 15-20 sau 60 de ani, unii au varsta... caci maturitatea le lipseste cu desavarsire!

| Violleta2022 a răspuns:

Lasati naibii barfa si ipocrizia la anisorii astia, pune-ti mana pe carte si invatati, ca sunteti pierdute.
Tu nu ai habar sa te exprimi si sa scrii, dar te arunci la baieti si secrete cu care te faci de rusine.
Chiar mergi la scoala sa te dai in stambe si sa alergi dupa baieti?

| Iuliagabriela12 explică (pentru Violleta2022):

Deci tu asta ai înțeles ca mă arunc la băieți? merg la școală să învăț dar la 15 ani adolescenta e normal să-mi placă de cineva și nu cred că e o rușine să-mi placă de cineva daca asta crezi.Am avut încredere în colega aia mai ales că suntem prietene aproape de 7 ani dar no

| Violleta2022 a răspuns (pentru Iuliagabriela12):

La 15 ansiori esti pre mica sa alergi dupa beiti si sa te dai la ei, ia de invata si fii mai cuminte, ca ai mai mult de castigat in viata.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

În primul rând că tipa asta nu îți e prietena. În al doilea rând, un secret o dată mărturisit, nu mai e secret.
Să-ți fie învățătură de minte sa nu mai divulgi niciodată nimănui nimic compromițător, sau să-i induci în eroare, să le spui doar ce ai vrea sa se audă despre tine.

| Standt a răspuns:

Parerea mea? Pune mana pe cartea de gramatica!
Lasa baietii pana dupa absolvire.

| Animeforlifee9921 a răspuns (pentru Standt):

Ma scuzati ca zic, desi cred ca si dvs ati luat-o pe urma Violletei si a lui Sierra. Poate fata este intr-o perioada mai nasoala, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne luam toti de ea. Poate a scris repede si de asta da impresia de scris prost gramatical.

| Standt a răspuns (pentru Animeforlifee9921):

Asta e scris din obisnuinta, nu din perioada "nasoala".

| Iuliagabriela12 explică (pentru Standt):

Da cum sa nu, chiar am scris in grabă și să știi că unele persoane au auto-corector

| Standt a răspuns (pentru Iuliagabriela12):

Autocorectorul stie mai putina carte decat tine? Eu credeam ca este corect. Scoate-l si scrie tu corect.

| Iuliagabriela12 explică (pentru Standt):

Nu știu cum să-l scot și nu-i vina mea că corectează cum vrea el

| Standt a răspuns (pentru Iuliagabriela12):

Voi sunteti stapanii tehnologiei, dar nu stii sa umbli in setari? Nu mai spune ca autocorectorul facut DUPA DICTIONAR scrie gresit! Te faci de rusine.

| Lidia09 a răspuns:

Of lumea este compusă numai din oameni falși iar alți abia așteaptă să provoace durere cuiva. tu ești de abia clasa 9 ăsta-i doar începutul trebuie să faci față la așa situații. Nu toți îți merită încrederea, vreau să mai menționez că ești bravo că n-ai cedat, nici nu trebuie. Luni îmbrăcate cel mai frumos și dacă o vezi nici nu te uita in partea ei și dacă tot o vezi privește-o de sus în jos și apoi de jos în sus, dacă caută vorbă cu tine ingnoro nu-i ultima persoană de pe pământ și prietenii o să-ți mai faci. Dezvoltate intelectual și fizic (nu mă refer să adugi în greutate) dacă îți cere iertare, ieart-o și după poți să m-ai vorbești cu ea, dar să nu-i mai încredințezi niciodată secretele tale personale! Și nu trebuie să o faci din nou prietena ta doar poți să vorbești cu ea, dar încredere să nu mai ai in ea. Succes?

| Animeforlifee9921 a răspuns:

Hello. Cum a spun si Dullcat, asa zisa "prietena" e o tipa din aia pick me si clar nu e pentru tine. A simtit nevoie de validare si atentie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa o ierti. Sfatul meu: nu mai vorbi cu ea, o sa regrete ea mai tarziu.
Si eu am avut tot asa o asa zisa prietena, dar incetul cu incetul m-am indepartat de ea, mi-am dat seama ca nu mi se potriveste si la un moment dat nu prea mai vorbea cu mine, doar cu colegele ei.
Tine-ma la curent daca vrei.

| Animeforlifee9921 a răspuns:

Iar data viitoare, sa nu mai spui planurile si secretele tale nimanui, pentru ca fie le va spune la toti, fie va deveni invidioasa. Aveam in generala o colega de genu, iar eu am facut greseala sa ii spun niste planuri de viitor si a inceput sa fie invidioasa pe mine.