| Mariaaa1111121 a întrebat:

Bună tuturor! Cum pot să o conving pe mama să mă mute la școala veche? Deci eu la început de an școlar în septembrie când s-a început anul școlar, mama mea m-a mutat la o altă școală din cauza surorii mele pentru că aceasta anul trecut nu a luat o notă mare la evaluarea națională (eram la aceeași școală). Nu înțeleg de ce mama m-a dus la această școală din cauza surorii mele pentru că ea nu a luat evaluarea națională. Înțeleg că are pretenții de la mine dar nici chiar așa să îmi facă o astfel de schimbare. Mă compară întotdeauna cu sora mea, crede că și eu o să ajung la fel ca ea. Eu de la început de an am văzut că această școală unde sunt acum nu este una prea bună deoarece nu am niciun prieten/ă și stau de la început de an singură în bancă. Colectivul de aici este unul foarte prost. Nu mă înțeleg deloc cu colegii, cu profesorii cât de cât. La matematică am note mici deoarece nu învăț. E ok nu zic nimic de asta. La școala veche nu era stres învățam din plăcere, mă duceam cu drag la școală în fiecare zi. Abia așteptăm să îi văd pe profesori m-ai ales pe doamna dirigintă (care a fost foarte bună cu mine, mereu când mă gândesc la ea îmi vine să plâng foarte tare deoarece am pierdut-o la fel ca și pe profesori). Nu mă plângeam de școala la care eram mamei mele. Am încercat de foarte multe ori să vorbesc cu ea să mă mute (i-am spus că îmi este greu, nu am prieteni, că eu nu o să ajung ca sora mea și că eu sunt diferită). La școala veche mă înțelegeam bine cu toată lumea bine doar cu jumătate din copii din clasă dar absolut cu toți profesorii și diriginta. La școala veche luam note foarte bune doar 9 și 10 și câte o dată un 8 și aveam 7 la matematică în rest note mai mici decât astea nu aveam. Nu mă plâng de notele pe care le am acum dar simt că eu nu am ce căuta în această școală cu copii rebeli, răsfățați și răi. Mama mea nu înțelege acest lucru că această școală mă omoară psihic. I-am propus să mă mut la ce școală vrea ea din orașul în care stau și refuză lucrul acesta, deoarece crede că această școală este bună și o să iau note mari pe parcursul întregului an școlar și o să obțin peste 9 la evaluare. Nu vreau să am 9 la evaluare deoarece m-am gândit cu foarte mult timp în urmă la ce liceu și ce profil vreau. Chiar vreau să obțin media necesară pentru a intra la liceul dorit de mine și pentru asta fac sacrifici. Aș fi luat o notă mai mare la simulare dacă eram acolo pentru că ar fi dat simularea mai ușoară (am luat 6, 70 la română deși eram destul de bună aveam multe note de 9 și 8 anul trecut. La mate cred că i-au peste 6). Nu înțelege că eu nu pot lua chiar atât de mult la evaluarea națională. Mă tem pentru la anul dacă o să mai rămân aici ce probleme o să am pentru că o să facem foarte multe ore de română și matematică. Aș vrea din partea mamei mele să țină cont și de părerile și opiniile mele chiar dacă sunt un copil și eu nu contez pentru că până la urmă nu este viața ei ci a mea că doar nu se duce ea la școală în locul meu. Nu sunt un copil rău sunt unul cuminte încerc să nu îmi fac probleme pe la școală.
Sper că am ales categoria potrivită pentru această întrebare. Vă rog să îmi dați motive cât mai adevărate ca mama mea să le creadă și să mă transfere anul viitor la altă școală. Dau fundă promit!

3 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Mama ta a facut un lucru foarte bun ca te-a mutat la alta scoala, fiindca aia veche era o scoala foarte slaba, odata ce sora ta nu a luat note mari la evaluarea nationala si evidnet nu vrea sa patesti si tu acest lucru.

mama ta a facut foarte bine sa te mute si tu trebuei sa intelegi ca trebuei sa inveti aici unde esti, fiindca de aici ai toate sansele sa iei note bune la evaluare si sa ajungi la un liceu bun.

La scoala asta nu ai nevoie de colectiv ci sa pui mana sa inveti, ca inveti numai pentru tine.

| dullcat a răspuns:

Buna.Din punctul meu de vedere ai argumentat ok de ce doresti sa te transfere inapoi la vechea scoala.Zic sa ii arati si ei ce a scris aici, iar daca raspunsul e tot nu, din pacate, nu poti decat incerca sa te adaptezi, pentru ca lucrurile sa-ti vina mai usor.

Iar ca fapt divers daca notele de la scoala nu reflecta media la evaluare, asta cred ca e unul din motivele pentru care mama ta te-a transferat, considerand ca de fapt nivelul la care invatati in clasa e cu mult sub cel necesar pentru evaluarea nationala? Cred ca ar fi trebuit sa iti dai mai mult silinta.Sau poate am inteles eu gresit? Este oricum foaarte dificil sa le schimbi parerea adultilor odata ce si-au propus ceva si au luat o decizie. In acelasi timp, ea vine sa va ia de la scoala pe amandoua? Si asta poate fi un motiv, sa fiti la aceeasi scoala pentru a-i veni ei mai usor cu treburile zilnice.

| Mariaaa1111121 explică (pentru dullcat):

Am fost la aceeași școală anul trecut când eu eram în clasa a 6-a și ea era în clasa a 8-a. Nu mai suntem în aceeași școală. Ea se duce la liceu eu mă duc la școala apropiată de casă aproximativ 15 minute. Și școala veche era aproape făceam 10 minute până acolo. Eu plec și vin singură de la școală nu vine nimeni să mă ia pe când pe ea o duce și o ia.