Hey..Nici nu ştiu cu ce să incep. Am o viață naşpa rău de tot. Din clasa 1, colegii isi bateau joc de mine ca sunt urata, si pana acum in a 11a nu le-a venit creierul la loc. Deci jur ca deja se aduna jignirile si cedez psihic, azi i-ar si-au batut joc, mi-a venit sa plang in clasa, dar m-am abținut, dar cand am ajuns acasa m-a bufnit plansul. Pur si simplu am crezut ca imi dau sufletu, si poate spuneți ca eu ma plang si nu se plang cei saraci fara mancare sau casa, si totusi chiar ei au mai multa demnitate si mai mult bun simt. La mine in clasa bogatii isi bat joc de cei mai fara posibilități financiare. Parintii mei, sunt si mai de tot. Am un frate mai mic pe care acum il apuca hormonii si injura si se poarta oribil, asa pitic cum e dă in mine si imi doreste moartea etc, si mami tot nu il vede in stare de asa ceva ca sigur are el un motiv. Deci cateodata jur ca imi doresc moartea sa scape toata lumea de mine, de o povara..sunt urata, si asta e, nu cred ca e problema altora cum arat, asa m-a facut mama asa am iesit. Deci nici nu stiu cum sa va spun, ce ma doare mai tare..incerc sa par tare dar cateodata cedez si imi arat slabiciunea..sunt foarte sensibila chiar daca nu arat. Vreau sa merg mai departe pe o anumita facultate/meserie, si ma lupt, si chiar de aceea am ramas azi la ora, cand toti ceilalti au plecat, iar sunt de vina, ca trebuia sa plec cu toti, ca is obligata nu stiu ce. Pentru colegi si meseria de medic e de batjocorit. Deci pur si simplu cedez, nu stiu ce sa mai fac. Incerc sa ii ignor dar nu merge, i-am spus si dirigintei care ma incurajeaza, dar degeaba copii, copii raman. Problema e la mine, am un defect si acela ca sunt prea sensibila. Si nu vreau sa credeti ca cer atentie, pur si simplu vreau un sfat si vreau ajtuor, cu orice...mersi de intelegere.

E amuzant ca fix despre un subiect ca al tau am un proiect de prezentat maine la facultate.
Daca tu esti in poza, iti spun sincer ca esti chiar frumoasa. Daca te vezi altfel e din cauza idiotilor alora care ti-au indus ideea asta, dar tu urata chiar nu esti.
In cazul tau ar fi nevoie de ajutor specializat ca sa-ti dea sfaturi bune sa treci peste si totodata sa nu ramai cu traume.
Daca nu-ti permiti tu sau parintii tai un psiholog, si cel al scolii e o varianta.

Eu personal cred ca ar trebui sa nu te mai gindesti atit la ce spun colegii despre tine, si sa te uiti mai mult in oglinda, ca sigur ai ce vedea acolo.
Dar, orice ar fi, hai sa iti spun un secret. Nu conteaza cum arati. Chiar nu conteaza. Si nici ce ai sau ce nu ai. Eu fac parte dintr-o familie saraca. Sora mea a fost intotdeauna mult mai iubita si de parinti, si de cunoscuti, decat mine. Si eu chiar am fost urit. Eram slab, cu fata trasa, si unii chiar si pe strada rideau de mine. Dar... si din fericire exista un mare dar aici, altceva conteaza. Cind am descoperit acel ceva, viata mea a luat o turnura surprinzatoare. Despre ce e vorba? Despre tine, numai despre tine, despre atitudinea ce o ai cu privire la tine. Despre cum te vezi, despre ce crezi despre tine. Si cred ca asta ar trebui tu sa schimbi. Sa intelegi ca esti om, ca esti unica, ca, oricum ai arata, ai o multitudine de alte lucruri bune in tine ca fiinta, ca ceea ce e cel mai bun, nu sta in ambalajul pe care ceilalti il vad fara sa se uite la interior, si asta nu poti face decat analizindu-ti intreaga viata si descoperind tot ceea ce este bun in ea, tot ceea ce te caracterizeaza in bine, toate talentele tale, tot ce sti sa faci, toate calitatile tale.
Eu cand am inteles cine sunt, de ce sunt in stare, cand mi-am schimbat atitudinea despre mine in una pozitiva si nu am mai tinut seama de ce zic ceilalti, de atunci am inceput sa imi fac prieteni, si relatiile cu cei din jur s-au schimbat mult in bine. Pentru ca mult mai mult conteaza cine esti decat cum arati. Si daca stii cine esti, oamenii vor aprecia intotdeauna ceea ce esti.
Poate ca ar trebui sa cauti o carte care pe mine si pe multi altii i-a ajutat enorm. E vorba de "Pregatirea pentru adolescenta" de James Dobson. James Dobson e un psiholog crestin renumit american, specializat pe problemele tinerilor, si cartile lui sunt recunoscute pe plan mondial. O poti gasi aici: https://www.okazii.ro/......190646810, sau noua la http://gramma.ro/produse/m1/1816/50/104/Pregatirea-pentru-adolescenta

Este normal sa fim sensibili. Si niciodata nu trebuie sa ne innabusim aceasta calitate si sa facem loc defectelor de caracter rapunzand cu aceeasi moneda sau purtandu-ne la fel fata de cei ce ne fac raul. Si Dumnezeu este sensibil.
Dar ca sa devii imuna in fata acestor virusuri si bacterii pe doua picioare -care se numesc colegi sau familie-, trebuie sa te apropii de Dumnezeu. Daca pe genunchi in rugaciune, in intimitatea ta, in gand sau cu voce tare, si in cuvintele tale, vei cere ajutorul lui Dumnezeu, il vei primi. Doar in felul acesta, atunci cand vei ajunge in prezenta oamenilor, ei isi vor vedea defectele de caracter si vor rosi. Vor mai fi poate cate unii care vor mai incerca sa mormaie cate ceva; dar cuvantul lor nu va mai avea putere.
Nu cauta sa-ti scoti dreptatea, si nici nu te certa cu nimeni. Dumnezeu a spus: "Cine asupreste pe sarac, batjocoreste pe Ziditorul sau, dar cine are mila de cel lipsit, cinsteste pe Ziditorul sau." (Proverbe.14:31) Deci nu tie iti fac ei rau, ci lui Dumnezeu. Lasa aceasta chestiune pe seama lui Dumnezeu. Adu aceasta problema inaintea Lui si asteapta raspunsul Sau. Vei vedea cum vor trece si ei, rand pe rand prin depresie. Oricum, in sufletul lor ei sunt goi -fara nadejde si fara speranta; si isi umplu acest gol cu lucruri de nimic stricandu-si tot mai mult caracterul.
Tu dar, prinde-te de Dumnezeu si nadajduieste in El. Caci in aceasta gaseste placere El, si lucrul acesta ne este si noua de folos.
Nu mai privi la oameni, si nu mai baga in seama etichetarile lor. Daca Dumnezeu te iubeste, ce putere mai au manifestarile urate ale semenilor? Nu te certa cu ei, si nici sa nu-i urasti; mai degraba sa le plangi de mila, pentru ca in curand le vei vedea plansul si scrasnirea dintilor cand vor vedea ce au pierdut din pricina caracterului lor defectuos pe care au refuzat sa si-l schimbe, din pricina lipsei lor de sensibilitate.
Cat este de adevarat ca tu si cu mine existam, tot atat de adevarat este ca aceste lucruri li se vor intampla, si le vei vedea cu ochii tai! Si daca membrii familiei tale nu vor deveni si ei sensibili, mi-e teama ca si ei vor avea aceeasi soarta.

Hei,moartea nu este o solutie,incearca sa faci misto tu de ei,sa ai mai multa incredere in tine,(sa nu iti pese de opinia altora),incearca sa fii nepasatoare!
Apucate de sport, citeste, dezvolta-ti cultura generala si te asigur eu ca nimeni nu o se se mai ia de tine daca vede ca esti plina de incredere in tine si ca nu iti pasa de ce zic ei!
Crezi ca daca iti plangi de mila o sa schimbe ceva, NUU
Doar traieste-ti viata asa cum vrei tu, fa lucrurile care te fac fericita.
Bafta!