Am probleme, adica de cand m-am nascut tatal meu tot bea, dar are zile cand totul e bine.Problema e ca mama nu consuma defel alcool dar in rest striga toata ziua,atat de tare...
O implor, o rog sa nu tipe ca ma doare capul, ca mi-e rau dar parca sunt imvizibila.Toti prietenii erau doar cand aveau nevoie de mine.
Mereu gandul sa ma sinucid.Nu am cu cine vorbi, nu are cine sa ma inteleaga.Mereu cand tipa tare ametesc si ma doare capul dar am impresia ca nu ii pasa.Ce pot sa fac? Cum sa trec peste gandul sinuciderii? Si in urma avortului regret tot mai tare, ma temeam sa afle parintii acum insa imi urasc propria viata.Simt ca ma scufund in suflet, si adinc.Au trecut 9 luni si tot privesc video despre avort chestii de genul asta si plang.Ma gandesc la toate si nu inteleg.

Inteleg ce zici mai bine decat crezi. Ma rog. Pana in partea cu avortul
Stii, si tatal meu bea. Mama plangea cand il vedea si cand se certau. Ea nu tacea niciodata. Si nu numai cu el, in generql, se cam certa cu toti. Mai ales cand se certau parintii ma simteam ca ultimul om. De mic stateam si ascultam la ce zic. Ma bateau tot felul de ganduri. Eram asa singur.
Anii au trecut, acum nu s-au schimbat prea multe. Tot se cearta. Si azi au facut-o.
Am ajuns sa cred ca toate astea trebuiau sa se intample pentru ca asa trebuie eu sa gandesc. Insa am luat ce e mai bun dintre toate aceste lucruri.
Demoralizarea, eh. Asta e una din cele mai rele lucruri. Apoi facultatea, aici barim am mai scapat de gura lor. Nu mai suportam.
Prietenii de aici, nu sunt chiar prieteni. Mereu ies cu ei, cu amicii, glumim si alea. Fete, baieti, ne amuzam si facem diferite lucruri. Dar pana la urma vad doar imaginea de afara. Nimeni nu ma cunoaste
Insa pe langa astea, am gasit unele persoane cu, care aveam ce vorbii. Le am spus povestea mea, si invera. Am ajuns ca prin ce mi-au zis, si cum ca spuneau, ca totusi, e ceva mai mult decat o copilarie ai poate un prezent cam... naspa, este un viitor mai bun pentru o persoana mai buna. Asta m-au facut sa cred.

Pana la urma singura nu poti sa treci peste lucruri si ganduri asa de usor. Descarca-te. In sensul ca accepta cum esti. Si incearca sa nu iti mai pese de altii (eu vorbesc ). Sa nu mai ai asa de multe asteptari.
Cred ca o imagine mai buna ar fi tu, in care esti un clandestin (cum imi place mie sa ma numesc) in lumea asta, caruia ii este dat sa vada anumite lucruri, neavand asteptari mari de la oameni, trecand prin momente, dar mergand mai departe, la altele, si altele.

Daca vrei sa incerci sa spui orice gand, pot sa ascult, cam asta am facut mereu, am ascultat
Pana la urma gandurile, vin si pleaca. Peste o luna o sa ai poate o perspectiva noua, putin mai schimbata. Poate o discutie cu cineva iti va schimba parerea. Poate o melodie o sa iti inveseleasca ziua. Poate o intamplare neasteptata o sa iti schimbe viata. (Ador imprevizibilul )
Dar toate astea incercand sa nu ai asteptari prea mari, ca sa nu fi dezamagita ulterior.

Ar fi mai multe de zis, chiar multe, cum ai zis si tu, multe ganduri. Si nu am reusit sa cuprind mai multe idei. Dar sper ca ai inteles in mare ce am vrut sa zic. Desi nu prea intelege nimeni ce zic
A si da. Ai spus ca nu intelegi. Mai bine, accepta ca asta este normal. Tot ce se intampla. Si ca poate povestea ta e diferita pe langa acel normal de anormal ce este in viata asta. Mda... asta a sunat ciudat, ce e drept
Si daca nu ne mai auzim, iti doresc sa reusesti sa treci peste aceste "parti" ale vietii.

Sa ai tata alcoolic si o mama care tipa tot timpul. Chestia asta iti distruge psihicul bagandu-te intr-o stare nasoala.

Buna, poti vorbi oricand cu mine.Promit sa-ti fac clatite cu gem de capsuni dupa fiecare conversatie.

Cat despre mama ta, castile pe urechi, muzica la maxim sa nu mai auzi nimic in jurul tau si spor la visare!