cred, trebuie iarasi sa imi revars problemele undeva asa ca o sa scriu aici.
Nu am prieteni adevarati, adica asta e mai mult vina mea pentru ca atunci cand eram mai mic nu ieseam cand eram strigat si acum nu ma mai cheama mereu si regret asta si stiu ca nu mai am cum sa o repar, simt ca nu ma pot intelege cu ei la modul ala sa avem aceeleasi hobbyuri, sa ne placa chestii asemanatoare etc. Eu m-am inchis in mine din cls a 6, imi placea de o fata, dar o intalnisem pe internet si na era super de treaba si chiar imi facea placere sa vb cu ea, nu stiu de ce am intrebat-o daca voia sa fie iubita mea ( o chestie complet stupida adica eram la 3 ore distanta cu masina serios acum ) ea a zis nu si asta m-a bagat nu in depresie neaparat, dar mi-a scazut stima la scoala. Ma placeeau fetele si asta ma facea sociabil, imi placea sa socializez, dar dupa asta mi-am dat seama ca sunt doar un copil enervant si nu vad de ce m-ar place cineva, am devenit din ce in ce mai retras si mi-am facut un "prieten adevarat" adica ambii ne jucam pe pc si asta ne-a unit, dar am realizat ca de fiecare data cand era cu un altcineva ba facea misto de mine, ba nu ma baga in seama, ba se comporta urat asa ca acum cateva saptamani dupa ce m-a blocat pe un joc ca sa joace duo cu un prieten de ai lui nu am mai vb cu el ( treaba e ca eu eram pe skype cu ei 2 faceau misto asa ca de obicei nu era ceva exagerat dupa efectiv zice ala hai la un duo si dupa mi-au dat block amandoi). La scoala la fel am un coleg extrem de sociabil cu care mai vb din cand in cand si e super ok, in rest doar discutii simple albumul aluia cand apare nu stiu ce, ai vazut ce a scos off white etc, dar nu ma simt atasat de nimeni si nici nu vreau sa o fac din frica sa nu se intample ce s-a intamplat in a 6. Jur fata aia care m-a refuzat in a 6 m-a lasat nu stiu pierdut, acum inca o am pe snapchat si facem focuri, dar nu vb efectiv trimitem chestii si jur cand imi da un mesaj ma simt asa de fericit nu stiu de ce. E ceva gresit cu mine, dar efectiv e perfecta, eu m-as fi multumit si daca ramaneam prieteni, dar ea nu a dorit asta, eu am aflat asta dupa ce am intrebat-o daca nu mai vrea sa vb si a zis " ca s-a plictisit sa vb cu mine" si am lasat-o. Vreau sa ii fie bine .Nu stiu chiar vreau sa ma schimb, dar nu pot nu imi pot schimba grupul de prieteni pentru ca stau la sat si nu sunt asa multi copii ca mine, majoritatea fiind prieteni cu ceilalti doi.
Singura mea dorinta e sa fiu mai sociabil, sunt o persoana sociabila, dar doar daca sunt bagat in seama de cateva ori de acea persoana pentru ca atunci ma gandesc ca da vrea sa vb cu mine, vreau sa fiu popular, adica nu sa am 10 k followers etc, dar sa ies din cls si sa stau cu aia mai mari de a 1 sau a 11 ori a 12 si sa stiu ca insemn ceva si pentru mai multa lume nu doar pentru familia mea si inca un prieten cu care vb pe net de un an si ceva, cea mai lunga prietenie de pana acum pe net.
Asta am avut de scris nu e neaparat o intrebare, ca stiu ca nu sunt singurul care trece prin asta si as vrea ca si ceilalti sa stie ca nu sunt singuri si ca exista oameni care ii inteleg.

Nu te descuraja atât de tare. Doar pentru că nu ai găsit încă prietenii potriviți, cu care să te simți în largul tău nu înseamnă că ești de vină cu ceva. Nici eu nu am niciun prieten "adevărat". Vorbesc cu colega mea de bancă, însă doar legat de teme și alte chestii de îmbrăcăminte dar nu mă știe nici 10% și cred că nimeni nu o să mă cunoască cândva cu adevărat. Acum 2 ani, pot spune că ieșeam aproape în fiecare zi cu un grup imens de prieteni (cam 15-16 și eram de o vârstă) era minunat. Dar, timpul a trecut și ne-am îndepărtat cu toți. Eu nu, îmi doream în continuare să fac parte din gașca lor, dar au apărut noi fețe, băieți noi care mi-au cam luat locul. Eram chemată odată la 2-3 săptămâni pe afară și de fiecare când ieșeam mă simțeam nebăgată în seamă și invizibilă. Simțeam că ei au construit atâtea amintiri fără mine, că eu numai puteam ține pasul cu ei. Așa că m-am îndepărtat și eu. Găseam mereu un motiv banal ca să numai ies cu ei rar. Odată ce i-am ignorat, m-au exclus de tot din grupul lor. Dar ceea ce doare cel mai tare, este că nu mi-au spus-o niciodată în față. M-au ignorat, fără să îmi spună că sunt în plus. M-au explus încetul cu încetul, iar acum îi văd mereu, fericiți și cu membri noi în gașcă, pe care nici măcar nu-i cunosc în prezent. (pentru că au trecut 2 ani de atunci și e groaznic să te întâlnești pe stradă cu ei mereu, sau să le vezi postările după insta împreună) M-am îndepărtat și am devenit antisocială, dar la fel ca și la tine, dacă mă bagi în seamă măcar puțin de tot, încep să vorbesc minute întregi, ca o persoană foarte socială. Însă, din nefericire puțini sunt cei care m-au băgat în seamă. Și dacă o fac, nu o fac mereu, ci doar pentru o perioadă limitată de timp. Acum 2 ani, puteam zice zâmbind că (,) cred în aceea "prietenie adevărată
" care trece peste orice și este la fel de frumoasă chiar și după 30-40 de ani.
Dar, acum mi-am pierdut toate speranțele că voi găsi așa o prietenie. Visez însă, la o prietenie simplă... sinceră și care să dureze cât mai mult. Real sau online, pentru mine numai contează. Mă mulțumesc cu orice. Nu vreau obligatoriu să avem aceleași interese, doar să mă înțeleg cu acea persoană.
Cine știe, pentru tine, poate că mai există un strop de speranță. Fii optimist pentru că nu strică deloc să fi optimist. Viața este prea scurtă și dramatică, ca să fi pesimist. Plus că stresul nu-i bun pentru sănătate.
Ține minte că în viața ta, vor apărea și vor dispărea o grămadă de oameni. Oamenii vin și pleacă. Dar există și acea categorie de oameni, care îți vor rămâne mereu alături. Vrei cu disperare să îți faci prieteni, iar acesta este un semn bun, cu siguranță! Continuă să fi așa. Chiar cred în povestea vieții tale!
Zâmbește-le tuturor, chiar și fără motiv. Admiră natura și atunci când te vei aștepta mai puțin, acel cineva important pentru tine, prietenul/prietenii vor apărea.
Dacă îți plac jocurile pe multiplayer, atunci caută să cunoști câți mai mulți oameni pe acolo și intră în vorbă cu ei. Nu se știe niciodată! Fi tu mereu cel care face primul pas! Dacă nu poți face asta în mediul real, fă-o în cel online!
Implică-te în super multe activități în liceu/școală (la ce ești tu) ca să devi cât mai cunoscut. Nimic nu este întâmplător în viață. Totul se întâmplă cu un anume scop.
Cât despre acea fată, care te-a refuzat și ți-a frânt inima... presupun că nu-ți poți cere să o uiți. Pentru că asta, doar tu o poți face, dacă vrei cu adevărat.
Dacă ea nu a acceptat nici măcar să rămâneți prieteni, atunci nu știe ce pierde și nu te-a cunoscut cu adevărat! Cu toți, suntem minunați în felul nostru și dacă ea a dat așa ușor cu piciorul în tot, problema ei. Nu-ți pot sugera să te îndepărtezi de ea, cine sunt eu să fac asta? Când placi sau iubești pe cineva cu adevărat, acea persoană lasă aparente în inima ta, care par imposibile de șters. Dar inima ta poate fi vindecată, numai dacă îți dorești asta cu adevărat. Nu te închide în tine, pentru că astfel îți faci mai mult rău ție. Fii deschis când e nevoie și o enigmă de mistere, când nu e nevoie. Poate că povestea voastră nu a fost să existe. Timpul le vindecă pe toate. Deși ți-se pare greu și imposibil acum, pe parcurs nu va mai fi deloc așa.
Sper că am reușit să te fac cel puțin să râzi amuzat de răspunsul meu, dacă nu am reușit să te fac să crezi în tine. Un 2019 plini de bucurii îți urez!