O sa va incep prin a va spune povestea mea, la final va voi spune si concluzia finala, care mai mult este o intrebare daca o pot numii asa. Vreau sa incep prin a spun ca am 14 aproape 15 ani.Eu ca si baiat sunt o fire inteligenta,gandesc o situatie foarte bine si mi s-a spus asta de foarte multe ori,prieteni, rude, vecini etc.Intodeauna am gandit realist si intr-un fel in viitor.Adica in viitor? Sunt mama omida? Nu, ma refer la ceva de genul "Ba..eu ce fac mai tarizu in viata? Ce scop o sa am si cum va decurge totul?" Stiti,ceva de genul.Dar lasand aceste intrebari,am sute de intrebari de genul,inclusiv despre moarte, vreau sa vorbesc despre familia mea, viata mea etc.Am 14 spre 15 ani, sunt o fire inteligenta...dar cam lenesa si proasta la invatatura. Tatal meu si mama mea au fost la fel, mama are 9 clase terminate iar tata 12 cu bacalaoreatul luat tarziu. Tata cu mama nu au fost copii modeli la scoala,dar si in general,nu prea au ascultat si au fost "rebeli" cand erau mici.Pot spun ca eu seman cu ei din aceste puncte de vedere,tata cei drept este inteligent, si chiar sunt fericit ca am mostenit asta de la el, regret ca am mai mostenit prostia.Am o sora mai mica si o sora mai mare, sunt foarte bune la invatatura, agere de minte si se pricep foarte bine.Eu in schimb, am o minte "greoaie" intr-un fel.Fac meditatii la romana-matematica, in curand tenis de camp.De mic totusi eu cu sora mea,am trecut prin greutati,mama cu tata se imbatau si se certau,mai tarziu rezumand si la bataie,le-am explicat de multe ori sa divorteze,si asta vor face si in viitorul apropiat,deoarece ma chinuie si pe mine si pe sora mea mai mica,care am incercat intodeauna sa ii fie bine,sa o ajut cum pot eu,o iubesc foarte mult,la fel si pe sora mea mai mare, chiar daca este vitrega, ea acum nu mai sta cu mine.Eu cu sora mea mai mica in acest moment stam separati la bunici ca si idee doar.In fine,totusi cum am mai zis, ea a inceput sa exceleze la scoala, iar eu tot pe loc sunt.Toti din familie se asteapta sa ma ridic, dar eu tot pe loc raman nu cobor, dar nici nu urc.De un an ma tot gandesc la sinucidere,dar nu imi place sa imi fac rau singur,sa ma lovesc,tai etc. Este o alegere proasta cei drept,dar nu vreau sa ajung mai tarziu sa fiu prost si sa ma chinui, deoarece stiu prea bine prin ce trece mama, prin ce a trecut tata..Am realizat de foarte multe ori acest lucru, imi e frica sincer de viitor, ce voi face cand voi ajunge la 18 ani? Voi muncii pe rupte? La scoala nu prea pricep nimic,si totusi,uneori plang si ma gandesc,de ce sunt atat de prost? Stiu ca totul depinde de mine in a ma perfectiona,dar totusi,simt ca nu pot,simt ca as recurge la sinucidere, dar totusi nu pot si o parte din mine spune NU. Vreau un sfat, nu vreau jigniri sau alte lucruri de genul.Cu parintii sau familia nu vreau sa dezbat acest subiect,este ceva sensibil si nu pot vorbi cu ei asa ceva. Poate este acea etapa a varstei cand vrei atentie? Desi eu de firea mea sunt mai retras,nu prea imi place sa se invarta totul in jurul meu... Doar ca imi este foarte frica,si simt ca incet incet mai imbatranesc cu un an,si ca voi ajunge sa nu stiu sa fac nimic,si sa ma chinui ca mama si tata care nu au reusit sa faca nimic interesant in aceasta viata,decat munca munca munca, bataie, bautura si cam atat.Multumesc ca ati citit povestea mea si inca o data, fara jigniri va rog

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook