| CassiusAlexander a întrebat:

Astăzi eram într-un loc obișnuit unde merg în mod normal. Stăteam ce stăteam și mi-a venit un gând ciudat. Se făcea că aveam un pistol la mine (tot în exact același loc) și m-am împușcat din senin în tâmplă, oamenii care erau acolo au chemat poliția, iar poliția mi-a deblocat telefonul și a găsit conversația cu o foarte bună prietenă cu care în ultimul timp am avut neînțelegeri. Au chemat-o la interogații. Aici s-a încheiat gândul și am continuat să fac ce făceam în mod normal.

Am genul ăsta de gânduri, "daydreaming" destul de des. Nu neapărat negative. Uneori îmi imaginez lucruri absolut normal și posibile. Alteori lucruri ceva mai macabre cum ar fi moartea mea sau a familiei, ca intamplarea din Tom Sawyer când după "moartea" înscenată familia vorbea de bine de el happy
Nu le dau multă atenție, mă gândesc că se întâmplă oricui, până la urmă avem un milion de gânduri pe zi.

Voi ce ziceți? Aveți și voi genul ăsta de gânduri? Merită acordată importanță sau e ceva normal?

6 răspunsuri:
DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Cam da.
Multa lume are astfel de ganduri, nu vrei sa le stii pe ale mele laughing

Dar in general, lumea se lasa "coplesita" de diverse ganduri, mai... pasnice si mai uzuale, sa le spunem asa, si din acest motiv nu le prea acorda importanta sau nu le constientizeaza ca ganduri, in sine.

| CassiusAlexander explică (pentru DoarBogdan):

Mă bucur să aud că e ceva destul de normal. Mulțumesc.

| IhNomUhNitPARIS a răspuns:

Asta reiese ca din cauza prietenei te-ai sinucis, poate chiar se întâmplă ceva în realitate, ceva, cineva nu te suporta, te cerți cu cineva mereu, cineva are o atitudine ostila asupra ta și tu ai rămas într-un mod sau altul ancorat în acea zona la nivel subconștient, tot într-un mod din cauza asta îți apar și aceste gânduri, iluzii din senin, e ceva la nivel subconștient și iese la suprafață când ești supărat, stresat, îngrijorat, când propriile proiecții mintale te duc cu gândul la unele evenimente neplăcute asa cum mrntionasem mai sus.
Nu, eu nu am astfel de gânduri, problema ta posfe fi și în cadrul anxietății, în vederea depersonalizarii/derealizarii.

| IhNomUhNitPARIS a răspuns (pentru IhNomUhNitPARIS):

Dar poate fi și în cadrul psihozei, schizofreniei.

| IhNomUhNitPARIS a răspuns (pentru IhNomUhNitPARIS):

Vizitează un psihoterapeut și un medic psihiatru urgent.

| tiberiuer a răspuns:

E ceva normal la cam toată lumea, gradul diferă, sânt gânduri închipuite, de fapt.Provin din zona sentimentelor,emoțiilor, era si filmul ăla,poti sa verifici pe net,Sucker Punch, când o fată care în situatii stresante se refugia mental, evadare mentală se cheamă, evadare mentală intr-un conținut de gânduri,intr-o lume interioară de gânduri, care sânt un "pansament" pentru sufletul în suferință. Exemplu: Altul care e victima bullying-ului își închipuie un conținut,scenariu de gânduri unde el are puteri de Superman care îi bate pe toti care îl hărțuiesc.
E ceva normal, gândurile închipuite dar e bine ca omul să raționeze sa descopere ce îl face să prefere evadarea din realitate, evadarea in lumea interioară a gândurilor, emotional, sufletesc este rănit de ceva, si daca raționeaza va descoperi o suferință emoțională,sufletească,sentimentală: singurătate, îngrijorare din cauza nesiguranței etc. si trebuie să găsească o rezolvare mentală,rațională, o soluție la problema reală, fizică, care ajunge sa-l afecteze emoțional și sufletesc, psihologic iar apoi va vedea că automat nu va mai evada, nu va mai avea nevoie să se refugieze într-un spațiu sigur, spațiul interior, lumea interioară