| Paulatrifan27 a întrebat:

Nu sunt de mult pe TPU dar am zis ca vreau sa împărtășesc ceva cu voi...și dacă puteți sa îmi dați un sfat sau ceva.
Pentru început, îmi place de un băiat care a venit in țara acum 2 ani și jumătate, el are frați destul de mulți și chestia e ca eu l-am mai văzut așa la biserica dar nu am bagat de seama. Și asta vara când am fost in tabăra am început sa îl văd adică sa îmi dau seama ca exista și el la fel. După 3 zile de tabăra am început sa ma îndrăgostesc de el doar din simplu fapt pentru ca era frumos și foarte amabil și am vorbit cu sora lui (sora lui e cea mai buna prietena a mea) și mi-a zis câți ani are și între noi sunt cam 3 ani și jumătate, aproape 4 ani diferența, dar între părinții lui sunt 4 aproape 5 și a trecut tabăra, eu i-am scris pe insta dar nu a răspuns și după câteva zile mi-a scris el pe wapp.Am început sa vorbim și vorbeam chiar foarte mult. Dar un băiat a început sa bage chestii la mijloc (băiatul ma plăcea pe mine) și mna mi-a zis intr-o zi ca băiatul pe care îl plac a zis ca par disperata ca îl plac. Și timp de 3 luni l-am blocat peste tot și n-am mai vorbit cu el. Și in Noiembrie am avut un eveniment la noi la biserica. Și sora lui și încă o prietena foarte buna cum știu toată povestea au observat (așa mi-au zis ele) ca se cam uita la mine și ca era altfel in preajma mea și ca el nu prea vorbește cu fetele și in ziua aceea când am ajuns acasă, el mi-a scris dacă merg la o biserica împreuna cu niște tineri sa slujim (eu nu puteam sa merg deoarece aveam teza la mate) și a zis ca păcat, ca alta data. Și după asta peste o săptămâna i-am scris și dacă e adevarat ce a zis acel băiat și el a zis ca nu-i adevarat, ca lui chiar ii face plăcere sa vorbim și m-am simțit ciudat când a zis aia. Și după câteva luni, noi mai vorbisem așa prin mesaje și chestii dar nu ne-am mai văzut așa in realitate, doar puțin in biserica. Și înainte cu o săptămâna de Crăciun am mers la biserica ca am avut o seara de colinde și fetele (prietenele mele repetau in fata) și una dintre ele mi-a zis ca atunci când am intrat eu in biserica, el era la balcon și când m-a văzut ca am intrat, a zambit și se uita la mine. Și după Crăciun am mai vorbit niște chestii și m-a intrebat dacă n-am fost la un băiat acasă ca mergeau mai mulți și eu n-am putut sa merg atunci și el a zis,, AR FI TREBUIT SA VII ȘI TU!" Și dupa aia am observat ca acel băiat, prietenul lui simte ceva pentru mine și a început sa îmi zica mie tot felul de chestii. Și de revelion, am făcut seara de tineret cu jocuri și am picat împreuna cu el in echipa și la 00:15 sau ceva de genu a zis,, Paula, am uitat sa te felicit, la mulți ani!" Și m-a luat in brate...și după o săptămâna îmi zice prietenul lui ca băiatul pe care îl plac a zis ca ii cam scriu (eu) și Duminica când am fost la biserica doar ne-am salutat atâta tot. Și după biserica am mers mai mulți tineri la bowling. Și după ce am terminat, eu am rămas in spate și încercam sa îl ignor, pentru ca am crezut ca îl enervez (dar la bowling când dărâmam popicele ma aplauda și nu aplauda pe toată lumea) și ii așteptam pe restul și el vine in fata mea și îmi zice,, ești suparata pe mine" și eu ii zic,, nu, de ce sa fiu" și el zice,, așa pari" și eu i-am zis,, nu sunt dar." și el zice,, deci ești. Hai te rog. Zi de ce" și i-am zis ca nu sunt și i-am zis ce mi-a zis prietenul lui și el a zis,, stai liniștita, nu am de ce sa ma supar sau sa ma stresezi, chill" și după mi-a zis, ceau noapte buna și mna eu mergem cu cei cu care eram cu mașina in spatele lui și el era cu cei cu care era el cu mașina și se tot întorcea in spate și se uita la mine. Când am ajuns acasă m-am uitat sa văd cine mi-a răspuns la story și el a pus numărul 22 și acolo era întrebarea dacă l-am avut crush și i-am scris in privat ce e cu întrebarea aia și el a zis ca prietenul lui l-a provocat sa pună și eu i-am zis ca am început sa rad când am văzut întrebarea ca ma așteptam sa pună doar așa. Și după el a pus emojiurile astea. Și eu i-am zis noapte buna și el la fel și a pus emojiurile astea. Puteți sa îmi dați va rog un sfat și sa îmi ziceți părerea voastră va rog. Și știu ca am scris cam mult îmi pare rău. VA MULȚUMESC

Răspuns Câştigător
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Și D-Artagnian din Cei trei mușchetari, de Alexandre Dumas mergea când era tânăr la biserică ca să vadă fete drăguțe. Așa că povestea este destul de veche.
Părerea mea este că emojiurile. Adică nu este în stare să spună cu voce tare ceea ce simte.
Așa că, să îi transmiți câteva versete din Cântarea cântărilor, care îți plac ție.

0 răspunsuri: