Cineva care intr-un moment groaznic de furie si-a lovit mama cum poate sa mai repare ce a facut si ce poate sa mai faca sa poata trece de mustrarile constiintei daca persoana respectiva regreta foarte mult ca a dat in mama lui si se simte un ratat ca a facut un asa pacat ?

Numai timpul. Lasa timpul sa-si faca treaba. Bafta!

Mamele iarta tot timpul, totul este sa te ierti pe tine!
Nimic nu e imposibil!

Ahh, e cumplit ceea ce citesc aici, mi-au dat mie lacrimile imaginandu-mi situatia voastra, mai ales ca eu imi ador mama(evident si tatal), o iubesc, o respect, ma inteleg minunat cu ea, nu ne-am certat niciodata, poate doar vreun schimb insignificant de replici, dar o cearta in adevaratul sens al cuvantului nu am avut, pot spune ca o divinizez si nu as concepe sa pot face un gest cat de neinsemnat care sa-i provoace suferinta fizica sau sufleteasca, dimpotriva, nu stiu cum sa-i arat in fiecare zi, in fiecare moment, cat de importanta e in viata mea, sa incerc sa o fac fericita, sa o surprind in mod placut, sa o rasfat, sa o ajut cu absolut tot ce imi sta in putinta. Din nefericire, am trecut si eu, in urma cu un an, printr-o situatie aproape la fel de trista si nefericita ca a ta. Nu stiu cati ani ai tu, daca esti o persoana matura sau un adolescent, eu insa aveam 32 de ani la momentul incidentului. Am un foarte bun prieten, mai in varsta decat mine cu 19 ani, care este intr-un fel ca un frate mai mare sau chiar ca un tata pentru mine, suntem foarte apropiati, ne respectam si iubim reciproc si am facut foarte multe lucruri unul pentru celalalt in decursul celor 6, aproape 7 ani de prietenie sincera si apropiata. Suntem si parteneri de afaceri, e foarte bun prieten si cu parintii mei, e o relatie destul de complexa. Intr-un moment de nervozitate, am inceput sa tip la el, a tipat si el la mine, ne-am certat destul de tare si eu am ajuns sa ii dau o palma. M-am simtit atat de umilita, am experimentat durerea si regretul despre care vorbesti tu, m-am considerat ultima persoana, nu indrazneam nici macar sa-l privesc in ochi sau sa ii cer iertare. Dupa vreo 4 zile, ne-am impacat, el tine atat de mult la mine incat nu a putut sa nu ma ierte. Insa, nici pana astazi nu m-am iertat eu cu adevarat. Prietenia noastra a continuat in acelasi mod, petrecem in continuare mare parte a timpului liber impreuna, ne ajutam si sustinem reciproc, ma rasfata, ma iubeste, nu mi-a mai reprosat nimic niciodata, dar eu inca imi reprosez acest gest necugetat si crede-ma ca nu l-as repeta pentru nimic in lume. Nu stiu ce sfat sa iti dau, nu vreau sa-mi imaginez ce e in sufletul mamei tale, dar nici ce e in sufletul tau, doar iti pot sugera sa-i arati ca regreti sincer fapta ta, sa nu mai repeti niciodata si sa o respecti si iubesti mereu, e, probabil, persoana care iti poarta cea mai mare si mai sincera dragoste. Totusi, ce te-a adus in stare de un asemenea gest, ce te-a facut sa-ti pierzi in asemenea mod auto-controlul?