Mici și naivi: "Mamă,
-eu voi deveni doctor
-eu voi deveni avocat
-eu voi deveni președinte"
Și lista poate continua la infinit, în ciuda puținelor cunoștințe ale copiilor. Ce ne-a făcut să credem că vom reuși? Știu că de la o vârstă începem să ne schimbăm mentalitatea și renunțăm la aceste planuri de viitor care de altfel ni se par puerile. Dar cum străbatem acea distanță imensă intr-un timp relativ scurt? Mă refer la maturizare, la abandonarea acelor vise și adoptarea unor noi idei mai realizabile.
În cazul fericit în care mai avem cui să ne adresăm, anunțăm: "Mamă, am ajuns vânzător, cerșetor " și nu e ceea ce speram la 5 ani.
Bine, există și partea succesului. Putem să atingem o meserie mulțumitoare dar aceasta e vechea poveste pe care nu-i momentu' s-o comentăm.
În fine, aștept răspunsuri pentru întrebările din primul paragraf.
P.s: Spuneți tot ce gândiți.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
O parte din visul meu s-a implinit, am indeplinit sarciniile care voiam la servici 1 an de zile pana a dat faliment firma iar acum astept sa vina un miracol in care imi retomez activitatea dorita, criza asta afurisita ne lipsea dios... Dar trebuie sa speram ca viitorul va fi bun si nu toata lumea ajunge acolo unde isi doreste pentru ca nu stie sa isi focalizeze gandurile pe ceea ce vor cu adevarat, e nevoie de sprijin si optimism.
Răspunde
Copiii isi construiesc vise in functie de sugestiile adultilor din preajma, de meserie celor apropiati sau pentru ca sunt incantati de un anumit lucru pe moment. Cand se maturizeaza ajung sa se cunoasca-sa stie ce vor si atunci se formeaza adevaratele interese.
Daca te cunosti bine: trasaturi de personalitate, interese, aptitudini-cu ajutor unui consilier specializat in cariera ai sanse sa reusesti. Desigur, piata muncii este in schimbare, dar important este sa te cunosti si sa ai curaj sa abordezi si alte meserii apropiate de lucrurile la care te pricepi.
La varsta lor doar viseaza.Dar nu se gandesc deloc la mijloacele cu care pot atinge telul. Daca sunt capabili de asta. Unii da.Dar majoritatea nu isi ating telul.Si nu neaparat din vina lor.Nu trebuie sa ii judecam pentru ca isi doresc sa fie ceva in viata.
Ai dreptate.Si eu am visat la multe cand eram copil.Dar am ajuns sa profesez cu totul altceva la maturitate.
Nu stiu ce m-a facut sa cred ca voi reusi vreodata. ma iubeam prostesc in adolescenta, da, un fel de iubire puternica.
Razbat distanta imensa de cand am inceput sa ma indoiesc de mine si de lume. daca nu voi fi in stare sa sufar ma voi sinucide. traiesc cu speranta ca lucrurile obisnuite si straine de mine cum ar fi florile, scrisul, sa te intorci cu gratitudine de la munca constituie insasi viata si sensul vietii e viata. iar daca nu voi putea intelege niciodata lucrurile astea ca un om ce sunt, sper ca durerea mea oarba sa ma duca la Soare.
Uite,
http://www.caintv.com/report-north-korea-claims-to-h
un coreean a ajuns deja pe soare :D oare el ce si-a dorit cand era copil?;)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
