Bună, dragilor
!
Am o maare problemă, iar sfaturile voastre cu siguranţă mi-ar fi de ajutor.
Totul a început în urmă cu 2 ani, când am cunoscut un băiat, care de-a lungul timpului mi-a fost amic, prieten, cel mai bun prieten, frate, iar în cele din urmă, iubit.
A fost primul băiat de care m-am îndrăgostit nebuneşte, şi pe care l-am iubit din adâncul inimii.
I-am iertat multe, mult prea multe.
M-a dezamăgit, m-a "uitat", aş putea spune chiar că şi-a bătut joc, dar cu toate acestea i-am rămas alături, ajutându-l şi sfătuindu-l de fiecare dată.
Această povestea s-a finalizat cu o relaţie foarte scurtă, dar care m-a ajutat să-mi dau seama, odată pentru totdeauna de adevăratul lui caracter.
Am suferit mult, iar această rană sufletească m-a împiedicat să implic într-o nouă relaţie, cu toate că mi s-a oferit ocazia în repetate rânduri. Pe ceilalţi i-am refuzat probabil, regăsind în fiecare dintre ei acea părticică din cauza căreia băiatul minunat de la început a devenit o persoană indiferentă care nu pune preţ pe nimeni, mai exact alcoolul şi tutunul, care personal nu mi-se par activităţi nu prea sănătoase la vârsta noastră (16 ani >:").
La 6 luni după ce am rupt orice legătură cu fostul, am întâlnit un băiat care mi-a indus sentimentul de stabilitate. Simţeam că el nu mă va folosii vreodată, în el regăsind acea doză de timiditate.
Probabil că, încântată fiind de faptul că nu bea, nu fumează şi nu este genul care să-şi schimbe iubitele ca pe şosete, m-a determinat să-i spun "Da!", dar cu părere de rău realizez că nu este chiar ceea ce caut şi că decizia luată a fost una puţin pripită.
Nu sunt genul de persoană atât de superficială care să ţină cont de poziţia socială sau de fizic, pentru mine personalitatea fiind cea mai importantă.
Am încercat, de asemenea, încă de la început să nu-i ascult pe ceilalţi, toţi prietenii spunându-mi că "nu este de nasul meu", însă din păcate realizez pe zi ce trece că nu suntem prea poriviţi.
Suntem împreună doar de 2 săptămâni, şi, deşi el încearcă să ce comporte drăguţ, aceste lucruri nu pot compensa anumite lipsuri. Sunt genul de fată care îşi doreşte să discute cu iubitul atât drăgălăşenii, cât şi lucruri ceva mai profunde, care simte nevoia să privească la stele şi să audă şi altfel de cuvinte frumoase, nu numai "tbx"...
Încă de la început nu m-am simţit atrasă de el, dar m-am gândit că aceste sentimente vor venii pe parcurs, însă m-am înşelat.
Îmi e ruşine, şi pot spune că sunt dezamăgită de mine însămi că am acceptat să mă implic într-o relaţie, chiar dacă nu eram ferm convinsă că fac ceea ce trebuie.
Aş dorii să ne despărţim, oricum relaţia aceasta nu are continuitate.
Ieri ne-am sărutat pentru prima dată şi n-am simţit ceva care să "aprindă flacăra", mi s-a apărut grosolan, iar eu am nevoie de ceva mai multă delicateţe, de mai mult romantism.
De câteva zile mă tot gândesc, dar nu ştiu cum să-i zic faptul că vreau să ne despărţin fără să-l rănesc, el probabil chiar începe să aibă sentimente .
P.S.: Dacă aveţi de gând să mă criticaţi, vă rog să vă abţineţi. Toţi suntem oameni, iar uneori greşim. Pentru mine aceasta a fost o lecţie valoroasă .
Mulţumesc anticipat !
!
.
! 
Ordonare:
După relevanţă
Orice experienta dureroasa te face mai puternica si din relatarea ta mi-am dat seama ca esti o persoana sincera, emotiva si care isi doreste stabilitate.Sa stii ca in orice relatie cineva iubeste mai mult si, implicit, sufera mai mult. Asa s-a intamplat in cazul cu fost tau prieten. Nu spun ca a uitat definitiv de tine, mai ales ca v-ati construit o relatie pe parcursul unor ani importanti, insa preocuparile pe care le are il distrag foarte mult. Sper pana la urma sa ajunga la maturitatea emotionala si probabil va regreta ca a distrus ceva frumos pe care l-ati trait.Cat despre noul prieten, tu il cunosti bine si sunt sigura ca indiferent de cat de grea va fi decizia, va fi cea corecta! Tu poate ca nu iti dai seama insa din ce ai scris aici despre tine si modul tau de a relationa, poate va iesi un fel de discurs(ma rog, suna cam formal)prin care sa ii spui ce simti.Cel mai important e sa te asiguri ca din partea lui vei primi INTELEGERE. Oricum tu esti o fata deosebita, si ehhh..ma regasesc in tine ( avem aceeasi varsta). Eu asa gandesc si sper ca ce ti-am scris sa te ajute.Si daca si tu simti asta, stii cum se spune "Geniile gandesc la fel"
:*
Răspunde
Merci mult pentru răspuns :*!
Problema noastră este tocmai comunicarea, şi implicit faptul că nu ştiu în ce măsură va înţelege ceea ce eu voi încerca să-i spun.
Vreau de la persoana de lângă mine mai mult decât discuţii banale cu "cf, pup:*, tbx" 
.
Simt nevoia să discut la un alt nivel, puţin mai matur, şi fără să jignesc, puţin mai inteligent şi mai deschis.
Din câte am obsevat până acum e genul care poate "întreţine" o relaţie superficială, nicidecum una cu adevărat profundă.
A venit vara, şi implicit vacanţa. O astfel de relaţie nu are cum să reziste la distanţă, eu fiind la oraş, iar el la ţară, şi sinceră să fiu nici nu-mi doresc să încerc.
Nu ştiu cum să-i spun, şi mai ales când să-i spun 
Nu ne putem plimba de mână, iar ziua următoare să-i spun că de fapt nu este ceea ce îmi doresc 
...
Răspunde
Acum m-ai lamurit! E clar ca tu esti la un nivel mult mai inalt de intelegere
. Ipotetic vorbind, sa spunem ca va veti intelege insa EL va avea intotdeauna un complex de inferioritate fata de tine, si o sa rabufneasca destul de neplacut, mai ales daca mi-ai spus ca nu este matur emotional. Este destul de greu sa gasesti o persoana la fel de echilibrata ca tine si care isi doreste aceleasi lucruri. Si eu am trecut printr-o faza asemanatoare acum 2 ani cu un baiat(de fapt a fost primul meu crush adevarat) si sincer, experienta a fost una interesanta dar si destul de solicitanta. Eram indragostita pana peste cap de el, insa pentru el opinia grupului a fost mai importanta si l-a schimbat enorm. Exista clar o chimie intre noi(cel putin d.p.dv fizic) si chiar avea o personalitate interesanta(era inteligent, un bun partener de studiu, pasional, insa mult prea profitor). Dupa ce am terminat a 8 a, el s-a dus la alt liceu si chiar acum o saptamana m-am intalnit cu el, fiindca am ramas buni prieteni.Chiar daca nu mai am sentimente pentru el, am putut observa o schimbare radicala in atitudinea lui si chiar mi s-a parut foarte sincer(eu sunt un fel de detector de miciuni, deci simt orice incercare de frauda). Uite ca a intervenit si un proces de maturizare si chiar daca nu e complet, totusi imi recapat usor increderea in el. In trecut am renuntat la relatia noastra de dragoste fiindca stiam ca nu va merge si ca nu ne dorim acelasi lucru. Eu sunt semn de foc(leu) si ma implic 100% intr-o relatie.Sectretul e sa te desparti cu ganduri buneSA NU FACI NICIODATA CEVA CE NU ITI DORESTI!:*
Din toata povestea ta imi dau seama de un singur lucru: Tu nu ai nevoie de un pusti langa tine. Desi stai intr-un corp de varsta biologica 16, gandesti ptin peste. Probabil de asta persoanele de sex masculin care calca in viata te lasa rece. E de inteles. De ce crezi ca multe fete de varsta ta ies cu baieti 20+? De ce crezi ca multi baieti 20+ ies cu fete de varsta ta? Te-ai intelege mult mai bine cu un tip mai mare...
Baiatului tau nesatisfacator spune-i pur si simplu ce nu iti place la el!( asa il ajuti si pe el sa se schimbe si pe tine sa fii mai "intepata").
Mult succes in viitoarea cautare.
Mi-a placut foarte mult cum ai povestit si dai dovada de maturitate in gandire.
La varsta ta acest fapt poate fi un incovenient si deocamdata iti va fi greu sa gasesti un baiat care sa gandeasca ca tine.
Daca nu vrei sa mai continui idila inceputa, explica-i baiatului ca inca nu esti pregatita sa ai o relatie si ai vrea sa ramana intre voi doar prietenie.
Sfatul meu este, sa nu mai cauti iubirea, ea va veni singura intr-o zi si nici macar nu te v-a intreba.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
