Bună, dragilor!
Am o maare problemă, iar sfaturile voastre cu siguranţă mi-ar fi de ajutor.
Totul a început în urmă cu 2 ani, când am cunoscut un băiat, care de-a lungul timpului mi-a fost amic, prieten, cel mai bun prieten, frate, iar în cele din urmă, iubit.
A fost primul băiat de care m-am îndrăgostit nebuneşte, şi pe care l-am iubit din adâncul inimii.
I-am iertat multe, mult prea multe.
M-a dezamăgit, m-a "uitat", aş putea spune chiar că şi-a bătut joc, dar cu toate acestea i-am rămas alături, ajutându-l şi sfătuindu-l de fiecare dată.
Această povestea s-a finalizat cu o relaţie foarte scurtă, dar care m-a ajutat să-mi dau seama, odată pentru totdeauna de adevăratul lui caracter.
Am suferit mult, iar această rană sufletească m-a împiedicat să implic într-o nouă relaţie, cu toate că mi s-a oferit ocazia în repetate rânduri. Pe ceilalţi i-am refuzat probabil, regăsind în fiecare dintre ei acea părticică din cauza căreia băiatul minunat de la început a devenit o persoană indiferentă care nu pune preţ pe nimeni, mai exact alcoolul şi tutunul, care personal nu mi-se par activităţi nu prea sănătoase la vârsta noastră (16 ani >:").
La 6 luni după ce am rupt orice legătură cu fostul, am întâlnit un băiat care mi-a indus sentimentul de stabilitate. Simţeam că el nu mă va folosii vreodată, în el regăsind acea doză de timiditate.
Probabil că, încântată fiind de faptul că nu bea, nu fumează şi nu este genul care să-şi schimbe iubitele ca pe şosete, m-a determinat să-i spun "Da!", dar cu părere de rău realizez că nu este chiar ceea ce caut şi că decizia luată a fost una puţin pripită.
Nu sunt genul de persoană atât de superficială care să ţină cont de poziţia socială sau de fizic, pentru mine personalitatea fiind cea mai importantă.
Am încercat, de asemenea, încă de la început să nu-i ascult pe ceilalţi, toţi prietenii spunându-mi că "nu este de nasul meu", însă din păcate realizez pe zi ce trece că nu suntem prea poriviţi.
Suntem împreună doar de 2 săptămâni, şi, deşi el încearcă să ce comporte drăguţ, aceste lucruri nu pot compensa anumite lipsuri. Sunt genul de fată care îşi doreşte să discute cu iubitul atât drăgălăşenii, cât şi lucruri ceva mai profunde, care simte nevoia să privească la stele şi să audă şi altfel de cuvinte frumoase, nu numai "tbx"...
Încă de la început nu m-am simţit atrasă de el, dar m-am gândit că aceste sentimente vor venii pe parcurs, însă m-am înşelat.
Îmi e ruşine, şi pot spune că sunt dezamăgită de mine însămi că am acceptat să mă implic într-o relaţie, chiar dacă nu eram ferm convinsă că fac ceea ce trebuie.
Aş dorii să ne despărţim, oricum relaţia aceasta nu are continuitate.
Ieri ne-am sărutat pentru prima dată şi n-am simţit ceva care să "aprindă flacăra", mi s-a apărut grosolan, iar eu am nevoie de ceva mai multă delicateţe, de mai mult romantism.
De câteva zile mă tot gândesc, dar nu ştiu cum să-i zic faptul că vreau să ne despărţin fără să-l rănesc, el probabil chiar începe să aibă sentimente .


P.S.: Dacă aveţi de gând să mă criticaţi, vă rog să vă abţineţi. Toţi suntem oameni, iar uneori greşim. Pentru mine aceasta a fost o lecţie valoroasă .

Mulţumesc anticipat >

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook