| Zarzarica171999 a întrebat:

Bună TPU.
Am o relație cu un băiat de un an și 2 luni. Menționez ca eu am 18 și el 19. Totul era frumos și ok la început. Ne iubeam. Pana anul acesta în aprilie, când a făcut o greșeală, mi-a recunoscut ca voia sa o facă, a ejaculat în interiorul meu. Mi-a luat pilula, în fine. Noi ne-am despărțit. După câteva săptămâni ne-am împăcat și tot ne despărțeam. Pe 4 iunie a plecat în Germania și m-a căutat după 3 săptămâni, eu în timpul acesta vorbeam cu un alt băiat, prieten pe care îl cunoaște și pe iubitul meu. De la el am aflat niște lucruri groaznice care m-au durut, mi-a spus, ca eu plângeam ca proasta și el și-a bătut joc de mine și ca a spus la toată lumea ce am făcut noi în relația noastră. Prietenul cel mai bun al iubitului meu m-a facut curva și zdreanță. De ce? Ca am făcut-o cu un singur băiat? I-am trimis și niște poze mai indecente și el mi-a trimis și le-au văzut toți prietenii lui. În iulie a venit acasă ca a murit mama lui. După 3 zile de la înmormântare m-a sunat și mi-a vorbit foarte urât, ca își baga și își scoate, ca dacă țineam la el eram alături de el în momentul acela sad ...Ne-am despărțit din nou, a plecat înapoi în Germania și pe 21 august m-a căutat din nou și m-a întrebat dacă îl iubesc și eu am spus ca da. Mi-a spus ca mă iubește mult și ca de aia se tot întoarce. Nu știu ce sa mai cred, vorbește numai de sex, urmează sa ne vedem în decembrie. De fiecare data când a plecat și s-a întors l-am luat înapoi. Oare chiar se folosește de mine? El îmi spune ca mă iubește și eu țin la el foarte mult, singura mea iubire din liceu...
Simt ca nimic nu mai e la fel ca la început chiar dacă țin la el. Am renunțat la băiatul respectiv pentru el, băiatul acela chiar tine la mine... spuneți-mi ce sa fac? Sa ne despărțim, de fiecare data când o facem se întoarce. sad

11 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Esti buna de tinut in colivie =daca intelegi ce vreau sa spun

| Violleta2022 a răspuns:

Se pare ca, in afara de sex, nu prea contezi ca femeie pentru el.
Te cauta doar cand are nevoie sa-si satisfaca madularul din panatoloni, de aceea se tot intoarce la tine, nu pentru ca ar avea sentimente sau vreun viitor alaturid e tine.
Sfatul meu este sa te trezesti la realitate sis a-ti faci un prieten sincer si serios, ca sa te iubeasca asa cum esti si sa te respecte.
Nu te mai da de pomana celuilalt, ca intr-o zi vei regreta amarnic, ca-n afara de boli cu transmitere sexuala, nu prea ai ce lua de la ala.

| Freya1 a răspuns:

Am o poveste asemanatoare si eu doar ca fara implicatii sexuale.
Si eu am fost cu cineva aproape un an cu ceva ani in urma si se comporta cu mine ca si cu o printesa dar prin spate... Vorbea urat, injura la adresa mea, ma insela si chiar a vrut sa ma "vanda" unui prieten de al lui (adica sa ma de-a da intretina relatii sexuale cu mine pentru o suma de bani) in conditiile in care eu eram o copila si si virgina pe deasupra ca nu o facusem nici macar cu el.
Eu nu am stiut nimic.Pana la urma ne-am despartit pe cu toate alte motive, ne certam mai des si el se plictisea.Ne tot desparteam si impacam pana m-am saturat si am plecat.Si ce sa vezi, dupa ani de zile si inca o relatie esuata cu altcineva (timp in care ma cauta fostul asta timp de ani de zile) l-am reintalnit pe baiatul ala caruia vroia sa ma "vanda" fostul sa aflu niste lucuri aiurea.
Baiatul asta m-a placut dintotdeauna dar a tacut, a ascultat toate magariile ce le spunea fostul despre mine, mi-a luat apararea si a refuzat cu tam tam propunerea aia tampita cu sexul doar ca el credea ca nu o sa aiba sanse la mine ca el e baiat simplu si timid si atunci nu ma abordat.Ma lasat masca cu toate detaliile pe care nu avea de unde sa le stie decat de la el si mi-am dat seama ce jigodie e si a fost.
Acum ghici ce? Sunt cu baiatul ala ce mi-a deschis ochii si suntem bine si fericiti in ciuda fostului.
"Morala" cum ar veni cred ca e sa nu mai ai incredere in cine te-a dezamagit pentru ca lupu isi schimba parul dar naravul ba.

| Zarzarica171999 explică (pentru Freya1):

Cum te numesti pe Facebook ca sa vorbim mai multe? happy

| OldSoul a răspuns:

El profita de tine.
Se intoarce pentru ca stie ca tu il astepti, ca il accepti si prin urmare mai profita putin de tine.
E mai simplu decat crezi.

| Zarzarica171999 explică (pentru OldSoul):

Mie mi-a spus ca tine la mine.
Ba chiar mi-a demonstrat la început ca mă iubește... Acum nu știu ce s-a întâmplat cu el, de ce a devenit dintr o data așa, indinerent și rece.
"Profita puțin de mine ", nu cred ca m ar lăsa pentru o alta, el mi-a spus ca vrea sa rămână cu mine?

| OldSoul a răspuns (pentru Zarzarica171999):

Nu contează ce spunea, ce făcea, nu contează ce spune, poate îți spune ce vrei sa auzi, dar realitatea e alta, tot ce contează e ce-ți demonstrează.
Si sincer?
Dacă ai pus aceasta întrebare, ei bine, știi și tu ca undeva exista o problema.

| PrintesaGumitaa a răspuns:

Off off, treci peste nu mai fi fraiera si deschide ochii. Dupa ce si batut joc de tine il poti ierta asa usor? Tu nu vezi ca te foloseste si te vrea doar sa ii incalzesti asternuturile?
Asta nu e iubire!

| Elide a răspuns:

Te tine doar pentru se*, daca te iubea nu.si bătea joc în fața prietenilor,si te șantaja.
NU te iubește,te folosește!
Spune.i adio, treci peste, cunoaște un alt băiat si toate se vor rezolva, ai sa vezi, doar scapa de el

| Uvox a răspuns:

Maturizeaza-te!
Esti prea credulă, asta nu e iubire. Nici la tine nici la el.

| Love4Music a răspuns:

Dai celuilalt baiat o șansă.