Ne-am certat si desi era vinovat,nu recunostea asta. Mereu face asa, mereu! Iar eu, ajunsa la capatul puterilor i-am zis sa luam o pauza, ca poate asa isi va da seama de greselile sale si nu le va mai repeta. El tot se enerva si zicea sa fac cum vreau eu. Ca de obicei, el nu are nici o parere. Vazand si atitudinea asta la el, i-am zis sa ne despartim, ca nu se mai poate, ca ma distruge psihic. Si a zis ca imi accepta decizia, dar ca vai eu de ce am gasit solutia de a ma desparti ca bla bla bla. Deci zicea orice, dar greseala tot nu si-o recunostea. Iar eu i-am zis ca nu pot trai cu un om atat de orgolios ( el, mai demult, mi-a recunoscut ca are un orgoliu foarte mare). Si eu aveam in trecut orgoliul mare, dar iubirea m-a facut sa devin mai pasnica, m-am mai schimbat. Dar el?
In fine, vazand ca nu pot fara el, l-am sunat tot in aceeasi zi, de fapt se facuse seara...si i-am zis ca uite, am zis la nervi ca vreau sa ne despartim,hai sa ne mai acordam o sansa, hai sa luam doar o pauza, sa nu ne mai vorbim o saptamana, ca sa vezi si tu ce se intampla cu tine, poate asa ne realizam amandoi greselile. Si zice el, ca vai, nu-mi mai acorda el mie nici o sansa, ca nu vrea sa mai auda de mine, ca vezi Doamne cum am putut sa ma despart de el. Adica tot el facea pe victima, dupa ce ca a gresit el, tot el e cu gura mare, iar eu ca proasta, i-am mai cerut o sansa. Am insistat de cateva ori, raspunsul lui a fost mereu negativ. Si atunci i-am zis ca bine, ii respect decizia.
Ce iubire e asta din partea lui? Eu simt ca-si bate joc...
Astazi am mai vorbit prin cateva mesaje(putine), dar am vorbit rece, eu l-am intrebat de cateva ori ce mai face, atat. Vazand ca isi mentine aceeasi atitudine si tot orgoliul in pune in fata, i-am zis ca ii multumesc ca a vorbit astazi cu mine la telefon, iar el a zis: nu ai pentru ce sa-mi multumesti. Atat, De fapt, acel mesaj a fost din partea mea un mesaj indirect de adio, eu nu mai am de gand sa-l caut si nici sa-i mai raspund daca ma va cauta vreodata. Sper sa am puterea sa-l uit. S-a ajuns si la jigniri in aceasta relatie, ne-am jignit reciproc in acea cearta pe care am avut-o. Na, suntem impreuna de aproape 3 ani, avem amandoi peste 20 de ani, in caz de conteaza acest lucru. Nu stiu, as vrea sa-mi spuneti o parere, un sfat, ce credeti din tot ce am povestit? Ce credeti despre el, despre atitudinea lui? Ar fi mai ok sa nu-i mai vorbesc o perioada? Va multumesc, o seara placuta tuturor!
Citesc ce-mi scrii si ma doare...cum ati ajuns aici,de ce?!?
Da,vina se imparte la doi intotdeauna,confirmati si voi lucrul asta!
Tu imi descrii o dragoste frumoasa pe care v-ati straduit amandoi s-o calcati in picioare!
Nu trebuie sa va despartiti,nici pomeneala,trebuie sa faceti un nou inceput,sa va regasiti!
Cere-i sa redevina cel de care te-ai indragostit si fii si tu fata pe care a iubit-o si a adorat-o atat timp!
Nu-l lasa sa plece,poate e singura voastra sansa sa nu ramaneti singuri pe lumea asta.
Lasa rautatea, lasa enervarea, cheama-l, vorbeste-i, aminteste-i...si nu-l mai lasa sa alunece,sa se victimizeze!
Cum a fost posibil sa fiti fericiti atat timp si acum ati ajuns aici,cine a dezertat?
Initial,din postarea ta,am crezut ca asa a fost mereu comportamentul lui,dar cand citesc " a fost perfect! Era sufletist, comunicam amandoi orice problema, nu ma jignea, avea foarte mare grija de mine." ma intreb ce anume a intervenit si lucrurile au degenerat in situatia de acum!
Da,ai dreptate sa speri,dar schimba-ti mai intai comportamentul,redevin-o iubita lui si apoi, cheama-l inapoi, asa cum era el intotdeauna!
Acum el are o straina langa el si tu un strain, regasiti-va, ar fi pacat sa va pierdeti!
Te-am zapacit complet?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Ar fi ok sa nu-i mai vorbesti niciodata!
El a indus despartirea si, in final, tot el se victimizeaza...cum ai rezistat trei ani langa un asemenea om?!?
Dupa ce vei depasi primul soc,prima criza de plans si vei reincepe sa judeci,vei realiza cat de norocoasa esti ca ai reusit sa te dezlipesti de langa el!
Lipsit de opinie si personalitate,oportunist si orgolios,intotdeauna te-ar fi tratat ca si cum ti-ar face o mare favoare ca iti da atentie,intarind in tine sentimentul de nesiguranta asupra faptelor tale!
Cauta acum sa iti revii si nu mai privi inapoi,nu ai pierdut nimic,dimpotriva,ti-ai castigat libertatea,gatuita rau in ultima vreme!
Fii sigura ca va aparea in viata ta,iarasi,ti-o spun ca sa te previn.
Peste un timp, daca va vedea ca nu dai chiar nici un semn de viata, va incepe sa-l macine chinul ca el nu poate fi parasit cu adevarat, doar tu il iubeai nebuneste...ii va lipsi frumoasa lui victima si o va cauta, dorind-o inapoi...sa nu faci greseala sa te intorci.
Bine ca s-a terminat!
Plangi sa te descarci si vezi-ti de drum, maine e prima zi din noua ta viata, zambeste, chiar daca o faci printre lacrimi, macar sunt ultimele!
Capul sus!
RăspundeSi intr-adevar a reaparut in viata mea si nu am mai rezistat tentatiei sa nu-i raspund...si iarasi ne-am certat, de data asta m-a dezamagit si mai rau. Parca am devenit obsedata de el, sau m-am obisnuit enorm de mult cu el, nu stiu. Dar ma simt rau tare cand nu e langa mine, are si parti bune, dar in ultimul timp parca a luat-o razna, nu se mai poate discuta cu el. Ma gandesc ca a daunat si faptul ca i-am oferit prea multa iubire si atentie. Probabil el crede ca nu ma va pierde niciodata. Dar nu se stie, pana la urma sufar eu cat sufar in aceasta relatie, dar sunt sigura ca la un moment dat ma voi opri, imi va ajunge.
Răspunde
Ai intrat intr-un cerc vicios, fara el nu poti, dar cand apare iti pare rau ca i-ai mai dat o sansa.
Cred ca i-ai dat chiar prea multe sanse...la tine nu tii deloc, nu vrei si tu sa zambesti fericita niciodata?
Langa el, n-o sa poti, n-o sa te lase...ai grija!
Stiu, ai mare dreptate, i-am dat multe sanse pana acum... Imi doresc sa fiu fericita, imi doresc sa zambesc din tot sufletul. Nu inteleg de ce inca mai sper ca el se va schimba. Dar stii, pana nu ma dau singura cu "capul de toti peretii", imi poate spune oricine orice, ca eu tot pe a mea o tin. 
O parte din mine il vrea, o parte din mine il alunga. Dar stiu ca intr-un final nu o sa mai pot suporta si o sa-l alung cu toata fiinta mea daca va continua sa ma faca sa sufar. Stiu ca am o limita. Oricum nu mai sunt atat de apropiata de el ca inainte, m-am indepartat mult, asta simt si vad. Il iubesc, dar nu cu aceeasi intensitate ca in trecut. Suferinta m-a schimbat, m-a indepartat. De aceea zic, el daca va continua sa se poate asa, eu ma voi indeparta tot mai mult, pana ajung sa nu-l mai iubesc deloc.
Inca mai sper sa se schimbe, nu stiu de ce tot tot sper atat
Da,asa e,speranta moare ultima,dar in cazul tau am senzatia ca te amagesti singura...
Si nu e bine pentru tine,traiesti intr-o lume pe care ti-ai creat-o singura,nu impreuna cu el, o lume in care el ar putea fi perfect, dar nu e.
Si daca tot esti singura in relatia asta, ar trebui sa ai curajul sa ramai cu adevarat singura, sa-ti faci curat in viata.
Ca s-o poti lua de la inceput!
Asa este, prin acest mesaj, ai descris perfect tot prezentul meu de acum. Si anume ca eu chiar sunt singura in relatia asta.
El a fost perfect timp de un an jumatate, chiar a fost perfect! Era sufletist, comunicam amandoi orice problema, nu ma jignea, avea foarte mare grija de mine. Dar dupa un an jumatate, lucrurile au luat intorsatura care exista si astazi. Poate si eu am gresit, am vorbit si eu urat cu el in ultima perioada, nici eu nu mai sunt ca inainte, sunt constienta de acest lucru...cred ca ne-am indepartat reciproc prin faptele si vorbele noastre. Suntem doua persoane care se enerveaza repede si ne ranim reciproc. Si am impresia ca nici el nu vrea sa mai lase de la el, dar nici eu nu vreau sa mai las de la mine.(desi daca vad ca el se incapataneaza,intr-un final las eu de la mine, dar pana la acel "intr-un final", noi ne certam). Dar spre deosebire de mine, el s-a plictisit sa mai aiba rabdare cu mine, s-a plictisit sa mai incerce sa rezolvam ceva, chiar si dupa acele certuri, cand se calmeaza, nu incearca nimic, nu comunica in favoarea relatiei, ci doar face pe nevinovatul, pe victima. In schimb eu nu m-am plictisit, inca mai am rabdare sa stau sa clarific lucrurile de dupa cearta. Noi ne-am distrus singuri relatia...cred ca amandoi suntem vinovati. El s-a inchis mult in el si vad ca prefera sa ramana asa. Dar s-a si obisnuit ca eu sa-l iert mereu, sincer sa-ti zic niciodata nu am reusit sa fiu indiferenta cu el, niciodata nu a simtit ca ma poate pierde.
Doamne, cat de frumos ai scris, mi-au dat lacrimile. Ai dreptate, trebuie sa redevin iubita lui dinainte, ai dreptate ca acum ma priveste ca pe un strain, pentru ca recunosc ca m-am schimbat si eu foarte mult, ne-am schimbat amandoi, ne-au schimbat atatea certuri si jigniri. Trebuie sa ne regasim si sa luptam pentru aceasta relatie. Trebuie sa avem o discutie pe tema asta, trebuie sa ne amintim de inceput si sa facem o comparatie cum era atunci si cum este acum. Eu voi incerca sa redevin fata de care s-a indragostit si poate asa voi vedea schimbari si din partea lui.
Noi suntem foarte nervosi de fel, trebuie sa privim si o alta parte a vietii, ca totusi viata nu e formata doar din stres...trebuie sa ne detasam un pic de probleme cotidiene atunci cand suntem amandoi.
Chiar ma gandeam intr-o zi ca oare cum ar fi sa redevin fata de care s-a indragostit? Oare va deveni si el acelasi? Eu sper sa apara schimbari, pentru ca chiar voi lupta.
Aseara nu stiu ce s-a intamplat cu mine, dar am avut un moment de ratacire si imi promiteam ca ma voi razbuna, ca ii voi face ceea ce mi-a facut el, ca il voi pedepsi cu tacerea asa cum m-a pedepsit el, ca il voi face sa sufere asa cum m-a facut el sa sufar. Dar nu are rost sa ma razbun, de ce sa ma razbun odata ce eu l-am adus in starea asta? Am fost si eu rea cu el, a fost si el rau cu mine si uite asa s-a ajuns foarte departe.
A fost o dragoste superba si din partea mea inca exista. Sper ca odata sa ajunga si el sa ma priveasca asa cum ma privea la inceput, ma voi stradui, voi lupta pentru asta...
In caz ca vad schimbari in bine la el, voi duce lupta pana la capat, dar daca vad ca nu reactioneaza, sincer il voi lasa balta. Depinde si de el, nu numai de mine. Depinde si de el sa-si doreasca sa fie ca la inceput. Voi incerca sa port o discutie cu el pe tema asta. Multumesc mult pentru sfaturi, m-ai ajutat enorm. Ai un suflet foarte bun!
Acum m-ai emotionat tu pe mine...
Ar fi cu adevarat pacat sa va pierdeti unul pe celalat,nu razbunarea e calea cea buna,ci generozitatea.
Si,atat timp cat exista iubire intre voi,exista si generozitate.
Inca nu v-ati pierdut,puteti repara totul, vorbeste-i si arata-i prapastia din fata si eden-ul lasat in urma.
Impreuna puteti!
Si, daca vrei, te rog spune-mi ce se intampla cu voi, aici sau cu mesaj privat... sper sa fiti iarasi bine!
V-o doresc mult de tot!
Da, vom mai vorbi, iti voi mai trimite mesaj in privat sa te mai anunt cum merg treburile, imi place tare mult ca esti foarte sufletista!
M-au ajutat enorm de mult sfaturile tale si sper sa fie bine, sper ca dupa un timp sa revin cu vesti bune. Voi face tot posibilul sa fie bine. Iti multumesc din suflet pentru tot, nu-mi vine sa cred ca mi-ai raspuns la tot ceea ce te-am intrebat, mai rar oameni ca tine! Dumnezeu iti va darui inzecit acest bine pe care il faci. M-ai ajutat intr-un moment foarte greu...
Multa sanatate si iti voi da mesaj privat peste un timp ca sa-ti zic cum evolueaza totul. Sper sa fie un nou inceput pentru mine si prietenul meu, ar fi superb... O seara frumoasa! :*
Citesc ce-mi scrii si ma doare...cum ati ajuns aici,de ce?!?
Da,vina se imparte la doi intotdeauna,confirmati si voi lucrul asta!
Tu imi descrii o dragoste frumoasa pe care v-ati straduit amandoi s-o calcati in picioare!
Nu trebuie sa va despartiti,nici pomeneala,trebuie sa faceti un nou inceput,sa va regasiti!
Cere-i sa redevina cel de care te-ai indragostit si fii si tu fata pe care a iubit-o si a adorat-o atat timp!
Nu-l lasa sa plece,poate e singura voastra sansa sa nu ramaneti singuri pe lumea asta.
Lasa rautatea, lasa enervarea, cheama-l, vorbeste-i, aminteste-i...si nu-l mai lasa sa alunece,sa se victimizeze!
Cum a fost posibil sa fiti fericiti atat timp si acum ati ajuns aici,cine a dezertat?
Initial,din postarea ta,am crezut ca asa a fost mereu comportamentul lui,dar cand citesc " a fost perfect! Era sufletist, comunicam amandoi orice problema, nu ma jignea, avea foarte mare grija de mine." ma intreb ce anume a intervenit si lucrurile au degenerat in situatia de acum!
Da,ai dreptate sa speri,dar schimba-ti mai intai comportamentul,redevin-o iubita lui si apoi, cheama-l inapoi, asa cum era el intotdeauna!
Acum el are o straina langa el si tu un strain, regasiti-va, ar fi pacat sa va pierdeti!
Te-am zapacit complet?
Corecteaza-ma daca gresesc: este cumva un tip care a fost cocolosit non-stop de maica-sa?
A fost o relatie care s-a sfarsit, nici macar nu mai conteaza motivele sau cine a fost de vina, dar tu nu doresti sa accepti realitatea, in ciuda faptului ca nu mai esti o pustoaica. Spala-te pe ochi cu apa rece si porneste pe un nou drum, fara el.
De data asta, chiar ai dreptate...
De multe ori mi-ai zis ca unele inceputuri mai au si un sfarsit sau ceva de genul. Eu nu-mi doream sa se sfarseasca vreodata, dar uite ca se mai intampla. Trebuie sa accept realitatea, chiar daca e enorm de greu. Multumesc pentru raspuns! Eu sunt linistita ca macar am luptat, am facut tot ceea ce am putut ca sa fie bine, dar nu a mers...asta este.
Tipul îmi pare un cretin, fără supărare. Treci peste, nu merită să îi mai acorzi încă o şansă după felul cum s-a purtat cu tine. Mai are balta peşte, şi fi puternică, vei putea trece şi peste asta, totul în viaţa asta se întâmplă cu un motiv anume.
E greu, e greu atunci cand o persoana iti reda pofta de viata timp de doi ani de zile, e alaturi de tine si la bine si la greu timp de doi ani de zile si multe altele. E greu sa inteleg acum motivul pentru care trebuie sa se intample asa, e foarte greu sa ma acomodez cu aceasta schimbare pe care o traiesc de un an si ma simt moarta pe dinauntru. Sper ca va veni ziua in care voi zambi cu adevarat, pacat ca am stiut sa traiesc doar prin el iar acum... nu mai pot vedea viata fara el. Asa sunt eu, o fiinta care se afunda intr-o vesnica profunzime, intr-o vesnica sensibilitate si iubire... Dar sper ca o sa-mi dau seama vreodata ca trebuie sa fiu mai puternica.
Mi-e teama sa ma gandesc cum vor fi zilele fara el...
Multumesc pentru raspuns.
Ar fi ok sa treci mai departe, sincer nu inteleg de ce reinodati relatia asta daca rezultatul e acelasi.De fapt e toata un nod...Nu inteleg de ce investesti intr-un faliment.Atata timp cat esti oscilanta si dai semnale de nehotarare si sovaiala,la ce te-ai astepta din partea lui? Nu conteaza varsta si nici timpul cat ati fost "impreuna",mai ales ca voi nu va cunoasteti cu adevarat,nu ati locuit impreuna, asa ca ceea ce e intre voi sunt chestii minore, poate tradari din partea lui, ceea ce, fiind vorba intre noi e normal.Relatia voastra a juns la un punct mort, nu mai evolueaza, va certati si cred ca ar trebui sa te resemnezi si sa iti cauti pe cineva care te merita.
Tipul nu tine la tine. Sa nu mai vorbim de iubire... Daca te iubea cu adevarat, altfel se comporta cu tine! Meriti mai mult, nu sa stai cu o persoana care te innebuneste. Nu-l mai cauta, nu-l baga inseama, fii ignoranta cu el. Vei trece peste si vei gasi pe cineva care te va aprecia cu adevarat pentru ceea ce esti!
Asa este, daca ma iubea, se comporta altfel, foarte bine zis. Sper sa trec peste! Multumesc pentru raspuns! Iar de cautat, e normal sa nu mai simt atat de tare nevoia sa-l caut, dupa tot ceea ce mi-a facut.
Chiar daca-l iubesc nu mai simt acum acea nevoie intensa de a-l cauta, sau poate sunt prea suparata pe el, nu stiu.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
