| Confuzul9din10 a întrebat:

Salut
Sunt bi. Și am un iubit. Suntem într-o relație destul de serioasă și suntem împreună de vreun an jumate. Familiile se cunosc și ne susțin. Acu câteva luni ne-am mutat împreună. Iar acu o luna am inceput sa avem o relație deschisă, decizia fiind luată la comun acord. Decizia nu a fost luată dintr-un impas ci mai degrabă din curiozitate. Eu am mai avut relații înaintea lui însă niciuna serioasa, el nu a avut nici una. Am avut o prietena cu beneficii înainte dar nu am ajuns niciodată la partea cu sex sex, însă ea era într-o relație și era toată treabă ascunsa. Când eu eram într-o relație încetăm, când nu mai eram iar se ajungea la relația asta superficială. Ea a avut 3 relații și i-a înșelat pe toți inclusiv actualul cu mine și deși am menționat sa fim împreună a zis că nu, practic m-a folosit.
Iubitul meu a avut primul lui sărut cu mine, al meu nu, a fost cu tipa de mai sus. In schimb noi între noi am fost la cam aproape tot "the first time". Și de acolo a ieșit curiozitatea cum e cu altcineva, sexual vorbind.
El inca nu vorbeste cu nimeni deși a încercat de mai multe ori. Eu vorbesc acu cu o fata și chiar pare de treabă. Vorbim de 5 zile si ne-am hotărât să ne intalnim weekendul asta sau celălalt. Însă ea nu știe de relația deschisă. Încă nu am menționat-o. Am întrebat o ieri daca cineva ar avea de împărtășit o informație vitala sa aștepte să cunoasca persoana sau sa i-o zică din prima. Mi-a zis că ea ar aștepta că altfel e prin mesaje altfel e fata in fata.
Așa că mă gândesc să îi spun la prima întâlnire. Însă nu știu cum ar trebui sa spun așa ceva fara a nu o îndepărta. Am observat că e greu sa găsești pe cineva care sa îți placă și să fie viceversa. Cum as putea sa ii spun?

Răspuns Câştigător
Răspuns utilizator avertizat
6 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Buna. Eu nu prea vad unde e problema. Poate doar aici :,, Ea a avut 3 relații și i-a înșelat pe toți inclusiv actualul cu mine și deși am menționat sa fim împreună a zis că nu, practic m-a folosit'' Fii sigur ca te-ar fi inselat si pe tine cu altii.

| blackann a răspuns:

Daca esti intr o relatie deschisa inseamna sa ti o tragi cu altii si atat. nu sa fii in mai multe relatii in paralel. asa ca, ce conteaza ce stie sau crede ea?

| Confuzul9din10 explică (pentru blackann):

Nu vreau să mă folosesc de alții de aia

| iulia0514 a răspuns:

Exact cum ai spus aici, sinceritatea contează foarte mult

Răspuns utilizator avertizat