| scorpiaX a întrebat:

Ce parere aveti de profesorii din ziua de azi?

37 răspunsuri:
| corolav a răspuns:

ScorpiaX este un elev sau un profesor?

| corolav a răspuns:

Pentru W3R4.
Dacă vei urmări lista răspunsurilor date la această întrebare, vei vedea că au fost și două persoane care nu s-au supărat pentru observația ce li s-a adus (bursuc001 și Depress), conștiente fiind că am avut dreptate, că ele au greșit și mi-au și mulțumit.
Zice o vorbă, e adevărat, nu prea academică : orice șut în fund înseamnă un pas înainte.
În traducere: o observație la greșeala cuiva, îl face pe acesta să gîndească puțin și să zică : e posibil că omul acesta are dreptate și eu greșesc sau poate că nu știu.Deci, ar trebui să țin cont și să mă corectez.
Dar, printre oameni există și dintre aceia care „nu știu că nu știu" și tocmai aceștia sînt refractari la observațiile primite, răspund neelegant ( ca să fiu delicat în exprimare) și țin cu tot dinadinsul să mă pună la punct.
Nu, în parohia aceasta a limbii române și ortografierii nu ai nicio șansă să mă contrazici.
Textul prin care mi-ai răspuns ( cele trei rînduri ) are alte cinci greșeli, dintre care cea mai gravă este acest „ați cere". Corect este „a-ți cere"( în cazul de față, nu în general).
Să fii sănătos!

| FataCuChitaraMun?ilor a răspuns:

Mai bine renunţi din timp şi nu ai un astfel de loc de muncă.Nu mai sunt copilaşii drăguţi pe care îi ştim noi.Acum,copilaşii,îngeraşii înjură ca la uşa cortului,beau,fumează, se droghează, îşi bat joc de profesori, se cred buricul pământului şi nu ştiu nici pe jumătate din cât ar trebui, dar se dau mari cunoscători.Sunt numai cu ochii în tablete.Cine mai citeşte cărţi? Dacă este văzut un om citind, i se pune eticheta de retardat sau dobitoc, în timp ce toţi sunt cu ochii în tablete.Mai bine te duci dracu' decât să fii profesor.Sunt destule locuri de muncă şi chiar mai bine plătite.Un salariu de profesor e minim pe economie şi trebuie să-i înduri pe alţii care îşi bat joc de tine, în timp ce tu îţi baţi capul pentru un salariu mizer.Chiar nu se merită să lucrezi în Învăţământ.

bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

NU există "pădure fără uscături" sad

Totuşi, am să-ţi răspund şi printr-o întrebare :
Ce părere ai despre elevii din ziua de azi?

Observ că eşti "una dintre ei"winking

Nu vreau să fac o paralelă cu învăţământul de acum 30 de ani ( şi atunci erau destui profesori care nu-şi dădeau interesul ); totuşi, comparativ cu acea perioadă, aţi putea spune că "aţi murit şi aţi ajuns în RAI" rolling on the floor
Acum vă este mult mai BINE happy
Dar, din păcate, vă văietaţi mult prea mult şi cam nejustificat sad


În altă ordine de idei : NU vă poate obliga nimeni ( nici chiar diriginta ) să plătiţi nişte bani pentru cadouri ( sau pentru/cu diverse alte "motive" ) - şi nici NU este legală o astfel de situaţie!
De vină sunteţi voi şi părinţii voştrii care acceptă ( din PĂCATE ) această formă de "mituire" a profesorilor sad

Cu toate că, recent, am auzit o chestie absolut ABSURDĂ : o situaţie în care, la 2 clase de elevi ( an terminal, clasa a 8-a ) s-au invitat la Banchet 40 şi ceva de profesori - mai exact, toţi profesorii din clasele 1-8, inclusiv vreo 4 învăţătoare laughing
Evident, banii aferenţi au fost achitaţi de părinţii elevilor - ceea ce NU este normal!

NU mai acceptaţi astfel de situaţii!


Toate cele bune.

| corolav a răspuns (pentru bursuc001):

Corect este „părinții voștri". Deci „voștri" ( cu un singur „i")

| bursuc001 a răspuns (pentru corolav):

Bună ziua!

Într-adevăr, aveţi dreptate happy
Mulţumesc pentru observaţie.

Adevărul este că, teoretic, cunoşteam acest aspect; dar, practic, "viteza"/graba m-a învins...
Poate aţi observat că, în general, încerc să scriu cât mai corectwinking


Multă sănătate şi toate cele bune.

| Liviu a răspuns (pentru bursuc001):

Eu sunt la seral, profu de geografie ne-a lasat o clasa intreaga corigenti.i-am dat 1 milion, proectiul m-a costat iar 1 milion, toata clasa punem bani happy Gandeste-te, ce om se face alawinking Il doare'n paispe.Adica fa socoteala ca suntem 26 27 de insi in clasa, fiecare prof isi ia partea. Jumate ala de geografie pentru medie, jumate agariciu pentru proiect.Deci eu zic ca se merita sa fi prof laughing)

| bursuc001 a răspuns (pentru Liviu):

Mda, acest profesor face parte din categoria acelor "uscături" de care aminteam anterior sad

Noroc că NU toţi sunt la fel!

| Liviu a răspuns (pentru bursuc001):

Nu toti, insa e de ajuns cand dai pste unu si te suge de bani calumea happy La fiecare lucrare data 10 lei "pentru revista" happy si laum medie.Fa socoteala ca la istorie + geografie dadeam o data la 2 saptamani lucrari, marea majoritate a notelor la aceste 2 materi proveneau din 'lucrari' happy care evident erau ciubucuri.Fa socoteala la cati elevi suntem, isi scotea omu lejer banuti de tigari, benzina, si de iesit cu femeia in oras happy Bani se faceau lista, si se puneau in lucrari cu bani cu tot.anu trecut la fel o profesoara ne-a luat un milion pentru proiect.Ne-a zis pe fata ca exista 2 metode,una usoara,una grea.Cea grea e sa ne ducem la ea sa ne dea material de la biblioteca si sa il facem,ca pe net 'nu se gaseste' chipurile (a ales special na) si cea usoara,ca sa ma exprim cum sa exprimat ea "NE ajutam reciproc " happy deci iti dai seama ca peste tot, merge cu banu, insa eu sunt intretinut de parinti, nu gasesc sa lucrez, de unde acei 2 milioane? De la parinti, daca se mai trezeste vreun natang de prof sa ii dau, ii dau al dracu ca sunt ultimu an si trebuie sa pun gheruta pe diploma de 12 clase.Uff, am scris cam multlaughing

| bursuc001 a răspuns (pentru Liviu):

Mda, cam aşa am păţit şi eu în facultate sad
5 ani de zile am tot cotizat pentru "bunăstarea" unui profesor - după care, în sfârşit, am reuşit ( până la urmă ) să scap de el...

Din păcate, tu ai nimerit "în mijlocul pădurii" - văd că e plin de uscături din-astea pe acolo laughing
Să dea Domnul să scapi de ei cu bine!

O zi frumoasă.

| LoveSleep a răspuns:

Nu pot să-i bag pe toți în aceeași oală și s-o zic în general.

| Aasdfghj a răspuns:

Sunt foarte, foarte putini care isi dau silinta. Pacat ca cei mai multi sunt cei carora nu le pasa decat sa-si i-a salariul. Vin si predau 10 pagini de fel si fel de infomatii si peste 3 zile trebuie sa le stii. Nu mai spun ca pentru unii, acele informatii sunt absolut inutile. Sau mai rau, nu vin la ora si au pretentii.
N-are rost sa intru in amanunte.happy
La categoria invatamant, avem un mare minus. Pacat. happy

| AirănMeidăn a răspuns:

feggits

| W3R4 a răspuns:

Sunt unii care se dedica trup si suflet pentru ati oferii educatie, si altii care pur si simplu iti trec un 5 doar pentru ca ''esti cuminte la ora''...de fapt nu le pasa.

| corolav a răspuns (pentru W3R4):

La tine, se vede treaba că profa de română este ori slabă ori o doare-n „trișcă" de cîtă materie știu școlarii ei.
Foarte probabil că nu-și prea dau interesul din cauza salariilor mici.

| W3R4 a răspuns (pentru corolav):

Multumesc pentru corectarea greselilor mele gramaticale fara ati cere parerea, apreciez. viata mea e completa acum datorita tie, sper ca te simti mandru. pup.

| Sociopat a răspuns:

Sunt buni.Ar trebui sa fie mai duri.Prea sunt calcati in picioare de toti mucosii ordinari.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Jalnici.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Sunt prea puțin respectați.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Am profesori si profesori.
Unii se implica atat de mult si isi dau asa mult silinta, iar pe altii nici nu-i intereseaza.
Sau mai sunt aia care preda doar de "ochii soacrei".

| corolav a răspuns (pentru anonim_4396):

Care „predau", că „e mai mulți".

| anonim_4396 a răspuns (pentru corolav):

Da,corect.
Nu am fost atenta.
Multumesc.

| unprietenaproape a răspuns:

Dezinteresati. inveti bine, nu - la revedere
si nici nu iti explica sa intelegi. experienta mea -scriu 4 table intr o ora dar tot degeaba ca nu intelegi nimic sau te dau cu capul de tabla- mate ii invata numai pe aia buni. ii uram nu ma duceam cu drag la scoala pana am mers la cea de la oras- pe ei i am indragit mult waw nu imi vine sa cred cat de diferiti erau abia asteptam orele lor si imi placea sa ii ascult. chiar invatam

| BeckhamRZM a răspuns:

Sper să moară.

| Nicik a răspuns (pentru BeckhamRZM):

Tu esti prost daca unul din parintii tai ai fi profesor ti-ar placea sa zica sa ceva despre ei

| BeckhamRZM a răspuns (pentru Nicik):

Dacă părinții mei ar fi profesori, ar face cumva să învețe elevii (cum m-au învățat și pe mine și m-au educat fără să-mi fie frică de bătaie). Prostule!

| Carla01 a răspuns:

Sunt mai proşti ca noi! rolling on the floor)

| anonim_4396 a răspuns (pentru Carla01):

Ce răspuns prostesc venit de la un alt ''adoleștcent'' cretino-dobitoc specific zilelor noastre. Renunță la școală că oricum nu ai ce învăța de la niște oameni mai proști decât tine dar care au reușit să facă o facultate, muncind pe un salariu de doi bani ca să-și bată joc de el niște golani. Mi-e rușine de generația asta.

| Carla01 a răspuns (pentru anonim_4396):

Pot să ştiu de ce mă jigneşti? Am răspuns la o întrebare şi e strict problema mea ce cred de UNII PROFESORI, nu cred că eşti tu în măsură să-mi zici ce să fac.Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă pe mine că eu spun ce cred şi ce vreau, nu trebuie să zic ce vrei tu să auzi.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Carla01):

Așa cum tu spui ce vrei și ce crezi, așa și eu îmi dau cu părerea despre ceea ce crezi tu. Faptul că am spus asta nu înseamnă că ți-am impus să fii de acord cu mine. E democrație, avem dreptul la liberă exprimare, obișnuiește-te.

| Carla01 a răspuns (pentru anonim_4396):

Păi m-am obişnuit cu democraţia, stai liniştit, da' putea să comentezi la alte răspunsuri, nu la al meu şi asta nu-ţi dă dreptul să mă jigneşti, clar? laughing

| anonim_4396 a răspuns (pentru Carla01):

Al tău mi-a atras în mod special atenția. În clasă la mine toți cretinii își bat joc de profesori și mai vor și note mari pe deasupra. Dac-aș fi în locul lor i-aș lăsa corigenți.

| Carla01 a răspuns (pentru anonim_4396):

Într-un fel sau altul m-ai făcut şi cretina laughing, tu cred că eşti fiu de profesor sau nu-mi explic de ce le iei aşa apărarea rolling on the floor).Nu mă referam că toţi profesorii sunt la fel, sunt fel şi fel de excepţii, dar nu şti tu ce profesori am eu, aşa că nu mai comenta happy

| anonim_4396 a răspuns (pentru Carla01):

Trebuia să-ți dai seama de asta de la faza cu adoleștcent cretino-dobitoc dar mă rog. Părinții mei nu sunt profesori. Întrebarea era generalizatoare, nu se referea la profesorii tăi deci normal ar fi fost ca și răspunsul tău să vizeze profesorii la modul general. Eu nu cred că profesorii sunt mai proști decât elevii.

| Carla01 a răspuns (pentru anonim_4396):

Aia e părerea ta,şi părerea mea e altă,ce aşa mare chestie, eu nu m-am legat de părerea ta, tu n-ai ce face? laughing
Mulţumesc frumos pentru complimente, nu toată lumea poate fi aşa bună şi perfectă ca tine, lasă-mă pe mine aşa cretină cum sunt şi vezi-ţi de treaba ta!

| scorpiaX explică:

Nu la asta ma refeream... mai sunt si copii de genu... dar... vorbesc de profesorii care nu isi dau minim de interes pentru a face ceva, ba chiar isi bat joc de copii.
Profesorii cica "n.au salar"... dar ce sa mai zic de cadourile primite in fiecare an?!?! sunt clasa a 8. a si trebuie sa dam fiecare 100 de lei pentru cadoul profesorilor... (avem 13 profesori )... 200 de lei pentru fiecare?!? (Toate au fost decise de diriginta)

| anonim_4396 a răspuns (pentru scorpiaX):

Din câte știu eu, chestia asta cu cadourile pentru profesori nu e permisă. Trebuie luate măsuri în acest caz. Roagă-ți părinții să se implice (până la urmă, e vorba și de banii lor) și să vorbească cu cineva mai ''de sus''. Directorul de exemplu.

Întrebări similare