| robi12412 a întrebat:

De ieri parintii mei au plecat in strainatate pentru 2 luni si eu am ramas acasa cu bunicii si cu sora mea mai mica de 7 ani, imi este foarte greu fara ei si incerc sa ascund asta fata de sora mea.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| LenaNikolaevna a răspuns:

Îmi închipui cum trebuie să fie, dar gândește-te că o să treacă repede aceste două luni. Părinții tăi au plecat fiindcă au fost nevoiți, dar tu ai rămas bărbatul familiei și sunt convinsă că îi mângâie gândul ăsta, fiindcă știu că se pot bizui pe tine. Oricum, atunci când îți este într-adevăr greu, e în regulă să îți exprimi sentimentele sau să plângi, nu te condamnă nimeni pentru ce simți, dar apoi șterge-ți lacrimile, adună-te și fii acolo pentru surioara și bunicii tăi. Ai putea să încerci să găsești diverse activități utile care să îți ocupe timpul, cel puțin acum, la început, până te obișnuiești cu plecarea alor tăi și dacă e posibil, să vă vedeți prin video call și să vă auziți la telefon, din când în când. Știu cât de dureros trebuie să fie acum, dar o să vezi că într-o zi te vei trezi și îți vei da seama că cele două luni s-au scurs, iar ai tăi vor fi în drum spre casă. Capul sus, cavalere! > : D

4 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Daca ieri abia ti-au plecat parintii, cand dumnezeu ai simtit ca iti este FOARTE GREU fara ei?
In cele 5-10 ore cat au plecat?

Fii cuminte si asculta de bunicii tai.
Mergi al scoala, invata si fa-ti temele ca de vorbit cu parintii o vei face in cateva zile cand pot sa sune sau sa va vedeti pe videochat.

| Anonimul151 a răspuns:

Și care e întrebarea ta de fapt ca nu se înțelege. Nu e nici o întrebare în ce ai scris tu acolo.

Normal că îți este greu. Dar te vei obișnui după 1-2 saptamani.

E greu sentimentul, însă timpul trece repede. Nici nu vei observa cand va trece și părinții tăi vor veni înapoi.

| aaanamariaaa a răspuns:

Dacă este doar pentru doua luni, sa stii ca nici nu o sa iti dai seama când au trecut și ca părinții tăi o sa vina acasă. Gândește te ca daca au plecat, tot pentru binele familiei au făcut o, ca bănuiesc ca pentru bănuți au plecat în străinătate.
Nu te descuraja și nu te speria ca nu se întâmplă nimic, macar sunt amândoi împreună acolo.
Iar tu dacă ești cu surioara și cu bunicii, la fel, macar ești cu cineva din familia ta. Dorul este normal sa apară findca sunt părinții tăi, mai fii tare puțin și o sa treacă timpul imediat pana o sa ii poți vedea pe ai tai.

| LenaNikolaevna a răspuns:

Îți mulțumesc pentru fundiță și le mulțumesc frumos și editorilor pentru apreciere. Sper că te simți mai bine. ❤️