|

Sunt împreună cu iubitul meu de 9 luni și e o relație care poate duce cu timpul la ceva mai mult. Eu țin foarte mult la el și am încercat să controlez aceste sentimente până am înțeles că la el este ceva. El a împlinit recent 25 de ani, iar eu degrabă am 19, deci diferența e de 6 ani. Timp de 3 zile m-a ignorat fără să știu motivul, zile în care mă sufocam de plâns și durere. Ieri am ieșit să discutăm motivul și mi-a zis că e într-o dilemă, adică nu știe ce simte. Uneori simte că mă iubește, alteori nu. Când e cu mine ne este bine la ambii, însă când nu mai e, zice că parcă ceva nu ajunge. Parcă nu e aceeași, mă vrea puțin mai matură, asta cu timpul va veni, e și normal el să vrea acest lucru. În aceste zile a încercat să înțeleagă ceva și n-a reușit. Ce simte el? La ce va duce? Cum pot să fac să înțeleagă ce simte? El e o persoană cu care poți trăi în armonie, pace. Nu întâlnești astfel de persoane prea des. Eu nu aș vrea să se încheie aceasta relație, dar nici să accept faptul că nu știe ce simte față de mine. În aceste 9 luni ș-a comportat foarte frumos și calculat cu mine și acum când mi-a zis asta, parcă m-a lovit cineva cu ceva în cap. A mai trăit cineva sentimentul că este bine și frumos, dar ceva nu ajunge? Știe cineva ce înseamnă asta? La ce va duce? Care ar trebui să fie următorii mei pași? Ce anume nu ajunge?

32 Raportează Evaluează
32 răspunsuri:
| a răspuns:

In ziua de azi multa lume se plictiseste intr-o relatie dar nu e in stare sa zica uite ma nu mai merge treaba asa ca punem sigiliu si pa. E o problema de comunicare intre oameni poate lui ia ajuns cutitu la gat

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Se resimte diferenta de varsta, aveti alte interese si nu va potriviti in ganduri, idei etc. De aia vi se si zice de foarte multe ori sa stati cu cineva mai apropiat de varsta, ca uite, a mers 9 luni si deodata incepe sa se resimta si ce realizezi? ca ti-ai pierdut timpul degeaba.
N-ai ce sa faci, omu a constientizat ca n esti ce vrea dar ii e greu sa plece din cauza atasamentului si a faptului ca s-a obisnuit cu tine

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Diferenta de varsta dintre voi este mare, cel mai bine este sa cauti pe cineva de varsta ta sau cu un an mai mare decat tine nu cu 6 ani, si cu sigurantă el are deja pe cineva si nu este sincer cu tine, îi place cu amindouă dar nu se gîăndeste ca va face pe amindouăp sa suferiți, el este imatur si fustangiu.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Tu esti in poză?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru CristiDinBucuresti):

Te-ai indragostit nebunule laughing

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Clar din perspectiva lui nu va potriviti sau chiar are pe altcineva.Cum a mai spus cineva aici ca atunci cand e cu tine se simte bine ca e cu tine dar cand nu mai e probabil apare cealalta in peisaj sau gand.
Eu cred ca ar trebui să vorbești cu el despre lucrurile astea, iar daca are continuu parerea asta indeparteazate de el si vetiti de drum până nu ajunge sa stea cu tine de mila.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

A mai trăit cineva sentimentul că este bine și frumos, dar ceva nu ajunge?
Da, eu. De nenumărate ori. Și de fiecare dată am renunțat la acea relație.
O să și povestesc cum, ca să înțelegi mai multe, și poate ca să mă descarc și eu de amintiri.
Dra F. Iubire platonică din partea mea de la 12 la 21 de ani. Ea se pare că mă iubea numai pe mine, cel puțin eu eram cel statornic și de dorit. Când mi-am dat seama cât de tare suferă din cauză că eu eram distant, m-am decis. Am solicitat o întrevedere care a durat 5 minute, în care am spus, am explicat că o iubesc. Dar în exact în acele 5 minute, mi-am dat seama că există o distanță enormă între noi, care eu nu o voi putea acoperi niciodată ( altă etnie, alte idealuri de viață, destine diferite). Asta am simțit și iubirea mea a făcut fâs ca un balon de copii străpuns de un ac, atunci pe loc. A fost ceva care nu ajungea. Apoi fiecae a plecat pe drumul lui. Am aflat că asta a durut-o. Nu aveam ce să fac. Astfel aș fi gândit altfel, dar timpul înapoi nu se întoarce niciodată. O mai visez din când în când și acum după 50 de ani. O iubire din vis.
A doua, dra N.N. Am început să mă plimb cu ea, cu toate că aveam de la început un sentiment amestecat, îmi plăcea și îmi displăcea în acelaș timp. Am acceptat totuși, căci eram singur, acoperea temporar un gol. Apoi treptat mi-am dat seama că este o mai mult o încurcătură a vieții mele decât o relație și i-am pus capăt tot la modul raținal. Am pus pur și simplu stop, interdicție. A fost din nou durere din partea ei, dar din nou, nu aveam ce face. Ceva nu ajungea, dar de data aceasta ceea ce nu ajungea era cam mult.
Am suferit apoi multe refuzuri din partea fetelor, mai dureroase sau mai puțin. până mi-am găsit partenera de viață. și am înțeles că acesta este un proces, în care și se întâmplă să și suferi, face parte din viață această suferință din dragoste, e normală.
El este...2006 - 2216 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru sadrian46):

Ai povestit despre 2 persoane destul de importante pentru tine, iar când ai ajuns la "partenera de viață" ai trecut la cazul ei. Mi se pare incorect față de noi, cei care ți-am citit răspunsul. Te rog să continui.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru LoveSleep):

Pe partenera de viață nu am refuzat-o. La ea, nu am avut să comentez eu că ceva nu ajunge. Asta a avut ea să comenteze, dar s-a sacrificat. Astfel după 46 de ani suntem tot împreună. Mai mult nu am voie să comentez, secrete de familie. Cum zice popa ortodox, căsătoria e o taină.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu-s prost de ieri.
Așa grăiește Plato mai jos.
Câtă profunzime!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ar trebui să îl lași în pace dacă nu știe ce simte pentru tine.
Probabil are pe altcineva.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Two words: deep + throat.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Are pe alta clar, cand e cu tine normal ca totul merge bine pentru ca nu se gandeste la ea, iar cand e singur e altceva happy Gandeste-te ce lipseste din relatia voastra din punct de vedere sexual si vei gasi raspunsul.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Lasa omul nehotarat...te sfătuiesc sa nu iti faci prea mari sperante ca relatia va duce la ceva mai mult

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu poti sa stii cu certitudine aici poti primi doar pareri generale de la useri. Cel mai bine vorbesti cu el deschis si mai astepti poate isi revine, sigur are nevoie de putin spatiu sa-*i fie dor de tine. Nu te descuraja de la raspunsurile acestor useri.

Dacã nu-i plea de tine iti spunea pa de mult.
Parerea mea e ca actioneaza "indiferent" pentru a-ti mentine interesul, vrea sa te incurajeze sa lupti pentru relatie pentru ca stie ca te-ai plictisi de el daca ar fi disponibil si iubitor fata de tine. De asta te-a ignorat timp de 3 zile si a spus ca te vrea mai matura.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Sunteti potriviti ca varsta, probabil are ceva probleme personale, ai rabdare cu el, si lasa-l sa te caute si el, atunci vezi daca mai vrea ceva sau nu

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Poate că nu neapărat are pe alta, dar pur și simplu i s-au stins sentimentele. Deci ar fi cam 2 variante.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu cred ca partenerul tau ia relatia la fel de in serios ca tine.
Pentru ca relatia sa "poata duce cu timpul la ceva mai mult", atat tu cat si partenerul tau ar trebui sa fiti siguri in legatura cu sentimentele voastre.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Normal ca nu ia in serios, nu e nimic surprinzator. El e barbat, ea e copila naiva. Nu are ce relatie sa existe. A convins-o usor, si-a facut treaba si acum baga motive din acestea ridicole ca sa o indeparteze. Se intampla exact cum va zic eu mereu. Nu-s prost de ieri, am experienta, nu vorbesc degeaba.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Plato):

Si tu ai fost tanar si naiv odata. Iar daca imi spui ca nu e adevarat, atunci n-ai fost niciodata indragostit happy.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Pai chiar nu am fost, in adolescenta. De cine sa ma indragostesc? 50% piti, 50% emo, ca asa era pe vremea aia. Niciuna din clasele astea de oameni nu mi-au placut.
Una cu telefonul la oglinda, alta cu lama la antebrat, nu multumesc. laughing

In plus, eu ma indoiesc ca toate fetele/femeile au fost folosite si abandonate la 17-18 ani. Deci nu e o regula ca la varsta aia te indragostesti, te foloseste, te lasa. Nu e o initiere generala sau cea. Doar ca unele-s mai proaste decat altele. Unele sunt suficient de inteligente incat sa nu aiba relatii cu barbati, ele fiind copile, ci cu cineva de varsta lor. Sau, orice relatie ar avea, sunt destul de inteligente incat sa-si dea seama cand sunt vrute drept obiecte.
Inteligenta si informarea, perspectiva, pot uneori sa fie mai puternice decat naivitatea specifica varstei.
Sa nu mai zic ca, daca in loc sa stea cu gura plina-n club, ar sta acasa cu o carte, ar fi total in afara oricarui pericol.
Eu cred ca rareori e vorba de ghinion. De cele mai multe ori, problemele vin in urma prostiei. Mafia nu-ti face nimic daca nu mergi tu la ei mai intai. Tu mergi la ei, iei bani cu camata, iei droguri sau etc., apoi ei iti fac probleme, pentru ca tu te-ai bagat in rahat, deci te mananca porcii. Dar nu vine mafia sa te acosteze pe strada daca tu nici nu te uiti la ei, ma intelegi?
Oamenii isi fac probleme cu mana lor. Asta e o copila care s-a lasat prostita maxim de un barbat in toata firea, ca la 25 deja nu mai esti copil. A salivat ca unu mai mare ca ea se uita la ea, a crezut ca moare ala de dragul lui, ceea ce e foarte naiv.
Ce-i drept, ii statea capul lui doar la ea. (got it?) laughing

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Plato):

" A salivat la unu mai mare..."

Daca am alege de cine ne indragostim ar fi usor. Dar nu se intampla asa, Plato happy.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Hai, mai, lasa-ma cu astea. Daca aia inseamna indragosteala si eu is papa. II place ca e mai mare ca ea, ca are masina etc. Asta nu e indragosteala, ca iti plac chestiile lui materiale. Sa nu mai zic el, care nu da doi bani pe ea, doar ca e destul de naiva incat sa fie o misiune inexplicabil de usoara. Sa te indragostesti e cu totul, dar cu totul altceva.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Plato):

Toate astea sunt doar presupuneri ale tale.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Zau? Desteapta-ma atunci. Spune-mi si mie, ce crezi ca iubeste ea la el si el la ea.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Plato):

Sincer? Nu stiu, nu-i cunosc.
Insa un om (sanatos la cap) nu se "sufoca de plans si durere" pentru o amarata de masina.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Nu pentru o masina, ci pentru iluzia iubirii.
Fetele astea isi creeaza aceasta iluzie a iubirii, apoi cred pe bune in ea, ajungand sa se comporte ca si cum ar fi intr-adevar indragostite, e foarte simplu de vazut si inteles.
Sa-ti dau un exemplu: am un pix de 1 leu, dar eu, fiind prost, naiv, influentat de societate, imi creez iluzia ca e un pix nepretuit, ca inseamna ceva pentru mine mai mult decat prin faptul ca scrie. Astfel ca, daca-l pierd, o sa plang ca am pierdut ceva nepretuit, dar de fapt era doar un pix naspa la 1 leu, de care aveam nevoie sa scriu, fara nicio alta semnificatie sau valoare. Fetele astea isi impun ca sunt indragostite, si joaca acest rol pana la punctul in care ele chiar se cred. Ca actorul ce l-a jucat pe Iisus in film, apoi a innebunit si se credea Iisus. Asta fac si ele, se joaca de-a iubirea, isi fac iluzii, apoi chiar cred minciunile ce si le spun.

Cauza? Incapabilitatea de a intelege iubirea. Astfel ca ele isi formeaza o iluzie a iubirii, o varianta proprie, un fake daca vrei. Un fel de Abibas, ai vazut de alea? chinezarii cum s-ar spune.
Stii care e faza cu chinezariile? Se strica repede, nu sunt de calitate. Exact ca relatiile lor.
Daca, in loc sa se minta cu Abibas, ar mai sta cativa ani sa-si permita Adidas, le-ar tine mult si bine si nici n-ar mai suferi. Dar prostia se plateste, viata nu e interesata de cat esti tu de naiv, nu te compatimeste. Esti prost, gresesti, platesti, asta e viata.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Plato):

Aceasta " iluzie a iubirii" se numeste iubire adolescentina. O stiu pentru ca am trait-o. Tu nu tongue.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru GirlOnline81):

Prostie adolescentina* care poate avea urmari grave, chiar traumatizante.
Eu nu folosesc termenul "iubire" pentru orice fata mi-a parut frumoasa, ca nu aia e iubire. Nu exista "iubire" adolescentina, gaseste alt termen. Eu propun "prostie".

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Aparent v-ați atașat emoțional înainte să vă cunoașteți foarte bine. Dacă în cele 9 luni ați trăit ca niște oameni căsătoriți, o decizie rațională în acest moment e foarte dificil de luat.

Înțeleg că tu te trezești din senin lăsată pe un plan secundar în viața lui, fără să primești o explicație cu care să te împaci ușor.

El are loc de muncă? Are o locuință? Pare a-și dori o familie în următorii 2-3 ani?

Tu ai planuri concrete pentru viitorul apropiat (2-3 ani) privind o sursă de venit / un loc de muncă stabil? El știe ce intenționezi aici sau doar speră / a încetat să spere?

Din punct de vedere matematic, sunt șanse ca să supraviețuiți financiar dacă v-ați căsători peste 2 ani?

Nu trebuie să fii ca un copil mic pe care când îl lași din brațe plânge. Dar în același timp nu trebuie să-i permiți să ascundă lucruri importante despre relația voastră.

Viitorul vi-l faceți. Părinții gândesc matur și vor fi mereu de partea ta, chiar dacă nu ți se pare întotdeauna - vezi ce zic și ei. Lucrează cu chibzuință și răbdare, pune ce e prioritar pe primul loc. Succes!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Lui ii este plictisitor cu tine, eu asa deduc!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Salut,ei bine din ceea ce spui tu pot deduce ca relatia voastra nu e inca bine formata si nu sunt stabilite valorile pe care sa se bazeze. Faptul ca nu intelege ce nu ajunge in relatia voastra ar putea fi un pretext ca ar vrea sa-i puna punct, insa sa-i fie frica sa recunoasca.Ar fi posibil ca poate sa il fi mintit sau jignit in trecut si el sa nu iti fi iertat aceasta fapta pana la capat, si acum fapta aceasta il mustra, il indigneaza inconstient sau poate ca pur si simplu nu va potriviti unul cu altul. Daca voi nu stiti care e problema, noi cu atat mai mult ca nu putem afla, ci pot doar sa iti dau o lista de presupuneri.Am vazut cupluri in care diferenta era de 5-6 ani, dar varsta nu i-a impedicat sa fie impreuna pentru ca varsta nu este un obstacol al iubirii.E posibil ca el sa aiba anumite asteptari de la tine si sa fie dezamagit ca nu i le indeplinesti, uneori nu ne dam seama ca cei din jurul nostru nu pot sti ce asteptam noi de la ei si nici tu nu ai cum sti pana nu iti spune el.Lipsa autoritatii uneori intr-o relatie poate duce la aparitia unor "gauri", poate anume aceasta calitate iti lipseste ori poate te-ai atasat prea tare de el sau el de tine si nu mai simtiti aceeasi libertate de candva.Cel mai bine ar fi sa consultati un psihoterapeut care este specializat in asemenea chestii si cu ajutorul lui veti gasi ce anume nu merge bine. Poate ca una din variantele mele e si corecta, incearca sa vorbesti cu el, dar cat mai sincer pentru a putea sti exact care e treaba.Cine stie, poate are probleme personale care nu-i permti sa se concentreze asupra relatiei.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează