| Denizszs a întrebat:

Buna! Sunt într-o situație oribila! Va rog să citiți pana la capat.Am venit cu mama acum doi ani de zile in Iordania.Iar gunoiul pe care nu am cum sa îl numesc tata este arab.E un om nebun! Nu va pot explica la ce nivel psihopat poate sa ajungă.Eu de cand am venit aici nu m-am putut adapta nu mi-a plăcut nimic aici (va dați seama este o diferență foarte mare fata de Europa). Am venit pentru că a spus că venim numai în vacanta să își viziteze neamurile dar bineînțeles că fusese pretext pentru a mă putea scoate pe mine din tara. Am plecat la 14 ani, acum am 16 deci până la 18 nu pot plecat decât cu declarație din partea lui, dar mă amenința că eu nu mai plec niciodată în România, dar asta nu e posibil. Eu am zis că mă pis pe el, sunt cetățean European, mai exact Român nu trăiesc unde vrea el. Vrea să mă oblige sa trăiesc în Iad.Pentru mine aici este Iad.Problema este că nu mai pot aștepta până la 18 ani că o să mor până altunci.Eu nu mai suport că nu îmi place nimic aici, îmi doresc să fiu la mine in țară cu prietenii si cu familia mea de acolo. De două săptămâni a spus ca vrea sa divorțeze de mama, iar acum 2 zile i-a aruncat hainele mamei și i-a spus sa plece in Romania și să mă lase pe mine aici că nu mă poate lua că el nu dă nicio declarație, dar va rog să mă credeți trebuie sa existe o soluție. E un monstru, a zis că pe mine după ce pleacă mama mă băga ori la nebuni ori la închisoare.Mama știe și nu mă poate lăsa singura aici că eu nu rezist, mor. E un om foarte rău, se comporta oribil cu noi, ne scuipa și ne bate, iar noi nu i-am făcut nimic, nu înțeleg de unde atata ura.Nu ne da de mâncare și nici bani, suntem nemâncate stresate, nedormite, o sa o luam razna.Acum câteva zile a sărit la gâtul meu și m-a strâns de gât să mă omoare și era sa mor, noroc că am reușit ceva sa pot scapa din strânsoare. Când am fost la poliție el ajunsese înaintea mea și i-a făcut pe toti de acolo împotriva mea, i-a mințit că eu și mama nu suntem ok și i-a atras de partea lui, minte și inventează niște minciuni că îți stă mintea in loc când auzi ce scoate pe gura, îi minte pe toți să pară că noi suntem personajele negative.E un psihopat la un nivel cum nici nu vă puteți imagina. Aici nu exista dreptate, sunt niste mincinoși, e corupție la un nivel cum nici nu puteți să va imaginați.Ne-a dat până și la televizor situația, e insuportabill toată tara ne știe oriunde mergem rade lumea de noi, ne arata cu degetul și ne fac poze, nici măcar nu știm ce știre este pentru că noi nu știm limba și aici nimeni nu ne spune nimic, se uita la noi și se comporta oribil.Va rog sa îmi dați o soluție /niște idei ce putem să facem, el vrea să ne torturez aici, trebuie sa putem pleca urgent cumva, va rog ajutati-ne cu niște solutii.Cum putem face cu aceea declaratie, țin să menționez că nu avem acte, iar sigura soluție este să plecăm pentru că altfel murim aici, nu avem bani, casa sau loc de muncă logic fiind țară străină și nu știm nici limba.Ne-a luat pașapoartele, iar declarația nu o da, dar trebuie sa existe o soluție, altfel suntem terminate.Va rog să mă ajutați cu niște opinii, simt că nu mă mai pot lupta cu ei, știu că pare ciudat dar o țară întreagă aici este impotriva noastră. Oamenii ăștia gândesc altfel, nici pe departe ca la noi așa că nu ai cum sa te înțelegi cu ei.

14 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Puteti merge la Ambasada sau Consulatul Romaniei din Iordania si ei va vor ajuta sa reveniti in tara.

Sa stii ca vocabularul tau infect nu te va ajuta niciodata, nicaieri, fiindca nu este acceptabil ca un copil sa vorbeasca atat de spurcat si urat despre tatal lui, doar pentru ca nu-i permite sa se destrabaleze cu prietenii unde si cum vrea ea.
Un copil care nu-si respecta parintii nu este un copil care organele de control, il cred sau ii apreciza.

| ingerdardemon a răspuns (pentru Violleta2022):

Tu nu auzi ca il/o abuzeaza? da-o dracu de vocabular si cum vorbeste!

| Violleta2022 a răspuns (pentru ingerdardemon):

Cand un copil spune ca se pisa pe taica-su atunci este de rau, denotand ca nu-i un copil cuminte, ci un copil obraznic, cu probleme mentale si de comportamnet, care vrea sa scape la destrabalare cu prieteni, dupa care plange acum.

Nici un copil cu bun simt si educatie nu va spune niciodata despre taica-su ca se pisa pe el, indiferent cat de rau ar fi acolo unde este crescut. Fetita asta este un copil care vrea distractie, baieti, petreceri si nu mai suporta sa stea acolo, fiindca copii acolo chiar sunt tinuti in casa si invatati respectul, invatati traditia, invatati sa asculte de parinti samd.
Personal nu cred aceasta fetita, fiindca vorbeste atat de urat de propriul tata, nu nu poate fii adevarat ceea ce spune.
Daca tatal este violent va fi usor sa prezinte vanataile si ranile la cei de la Ambasada Romana si aia pot lua masuri de repatriere, dar pana una si alta, ea este acolo cu parintii ei, care au drept total asupra ei.

| Violleta2022 a răspuns:

Dupa cum vad tu ti-ai facut deja 3 conturi diferite ca sa scrii ceea ce-ti convine, conntinuand sa minti.
Aici sunt putini care vad si inteleg realitatea, fiindca majoritatea sunt copilasi care nu-s capabili sa inteleaga realitatea, dar cei de la ambadasa vor putea investiga si daca este cazul, vor putea sa te ajute.
Eu copii mincinosi ca tine am mai vazut si cand Serviciul Social ajunge sa investigheze cazul, se constata ca este vorba doar de un copil rebel, care minte si vrea destrabalare, distractie, doar ca sa scape de parinti.
Nu ma indoiesc ca tatal tau va decide ceea ce meriti si iti va face o educatie serioasa, asa cum ar fi trebuit pana acum, fiindca ai ajuns asa din lipsa educatiei si a supravegherii parintesti.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Contactați consulatul sau ambasada României.

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Dacă ești cetățean român (presupun că ai buletin românesc), ia legătura cu ambasada României de acolo.
La plecarea din România bănuiesc că a fost nevoie de acordul lui dus-întors, deci poți părăsi țara în baza aceluiași acord.
Oricum nu cred că stai legal în țara lui, dacă ai domiciliul în România, și ai ieșit din țară ca turist; depinde mult de viza pe care ai avut-o. Fiind fiica lui, probabil ai și cetățenie acolo.

| dullcat a răspuns:

Buna.Povestea asta suna tragic, dar parca tot sunt niste lucruri care nu se conecteaza.In fine, nu aveti rude in tara care va pot ajuta cu bani sau cu un avocat? Si cum l-a intalnit mama ta pe acest individ?

| Sophieka a răspuns:

Daca povestea e chiar reala, si ai telefon cu toate ca spui ca nu aveti bani etc, si vad ca ai si internet... Filmati-l si fugiti la ambasada...Nu stiu cum de 2 ani de zile nu ati facut nimic.

Nu aveti pana acum videoclipuri ascunse prin care puteti dovedii clar ca sunteti torturate?
De ce nu ati fugit in noapte sau cand era el plecat la ambasada?

Arata-ne videoclipul cu voi de la tv si hai sa luam legatura sa vorbim cu cei de la Ambasada sau fugiti voi acolo cu tot ce aveti.

| Sophieka a răspuns (pentru Sophieka):

De asemenea, pe Facebook exista grupuri de Avocati... Poti sa postezi si acolo povestea.

| denizszfskscnz a răspuns (pentru Sophieka):

Buna! Crede-mă că și mie mi se pare că sunt într-un cosmar dar da din pacate e mai mult decât real.L-am filmat și am câteva inregistrari dar când începeam să îl filmez își dădea seama și îmi lua telefonul din mana(Îmi lasă telefonul că se gândește că fiind aici oricum nu am ce fac cu el)Dar de înregistrat vede când încep să îl filmez și îmi ia telefonul din mana și mai sare și la bătaie că e foarte violent.Nici eu nu am văzut videoclipul cu noi de la televizor știu doar de la mai multe persoane ca suntem date la știrile de aici că am și aici niste cunoștințe care mi-au explicat cat de cat situația dar concret nu știu exact ce se întâmplă când ies pe stradă toată lumea se uita la noi, râd și ne fac poze.Nu e normal ce se întâmplă e oribil iar eu simt că numai facă fata să mă lupt cu toată Arabia.Am fost la Ambasada însă au spus că ei nu se baga in probleme de familie.Nu știu ce să mă mai fac.

| anonim3247 a răspuns:

Tatăl tău se poartă urât cu voi.

Răspuns utilizator avertizat
| denizszfskscnz a răspuns:

Buna Andreea! Da exact nici mie nu îmi vine să cred cum are tupeu sa scrie asta. Femeia asta nu are frica de Dumnezeu.Eu spun faptul ca a încercat să mă omoare că mă torturează și pe mine și pe maicamea si ea îmi spune de respect.Nu doar că merită să mă pis pe el merită să îl și omor.Asa om trebuie să plătească pentru tot ce ne-a făcut și continua să ne facă.Am fost la Ambasada dar au spus că nu se baga in probleme de familie nici nu știu ce să mai fac că o să murim pe marginea drumului.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru denizszfskscnz):

Du-te la ambasada cu o cutie de suc la tine si urla in gura mare ca ai o bomba. Amenintarile teroriste sunt luate foarte in serios in general. Astfel va trebui sa te repatrieze. Daca nici asta nu merge, du-te la ambasada si ataca pe careva. Important e sa se puna inaptii aia in miscare si sa te aduca in tara fortati de imprejurari, chiar daca nu vor in mod normal sa faca asta...