|

Am o poveste puțin înfricoșătoare și ciudată. Am un prieten care mi-a povestit niste lucruri după cum urmează: el a fost creștin ortodox, spunea mai mult că el niciodată nu a fost atras de religie sau biserică, iar de curând a avut vise care s-au îndeplinit, prin ele putea vedea întâmplări care urmau să se întâmple, dar și lucruri din viața anumitor persoane care s-au întâmplat persoanelor respective cu mult timp în urmă și s-au adeverit. În ultima vreme a fost contactat de diavol și mi-a spus că a acceptat să renunțe la Dumnezeu pentru că oricum o viață are, iar de acum știe că nu va fi deloc lungă, așa că măcar să trăiască bine și cum și-a dorit mereu. Ce credeți că înseamnă asta? A apărut și cu tatuaje, deși până acum nu avea (sunt niște vulpi împăiate și o pentagramă), a spus că pentagrama nu e un simbol rău pentru el, e pentru protecție deoarece înainte de a renunța la Dumnezeu creștinismul era o religie foarte slabă spiritual pentru el. Ce părere aveți de situația asta? Credeți că este adevărat ce mi-a spus și că a avut capacitățile cu visele acelea? Mă gândesc că și-a visat moartea de tânăr de a spus că nu ajunge bătrân și că se va îndeplini și asta sau că și-a dat sufletul Satanei.

12 Raportează Evaluează
12 răspunsuri:
| a răspuns:

Sa mearga la psihiatru.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Da, cred că și-a dat sufletul satanei, satana îl minte că nu poți trăi bine ascultând de Dumnezeu, că e o religie slabă spiritual creștinismul, că va trăi puțin(satana e nimicitorul vieții, dacă e supus lui și nu se păcăiește de acest pact, cel mai probabil asta îi va scurta viața).

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

"În ultima vreme a fost contactat de diavol"

Pe whatsapp? sau cum contacteaza in ultima vreme?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Capacitățile premonitorii nu sunt un fenomen foarte rar. Dar să te gândești un lucru. Nu poți să prevezi orice, despre oricine, oricând și oricum.
Credința că puterea de a prognoza, prevedea evenimente este legat de o relație cu Dumnezeu, o aveau oamenii pe vremea când se scria Biblia. Astfel proorocii erau la mare căutare. Tot prognoze mai făceau și fac și acum vracii, veăjotoarele care sunt înfierate în Biblie că iau pâinea de la gura preoților, când oamenii merg la ele, în loc să meargă la biserică.
Iar credința prietenului tău în Satana, nu am cum să îi spun lui sau ție că greșeste când crede în așa ceva. Dacă el amestecă realitatea cu povestea de dimineața până seara, îi rămâne să fie normal când adoarme.
Tatuajele sunt îmbrăcămintea sa podoaba oamenilor primitivi ca și credința în diavol, de aceea se cuplează în mintea lui.
Iar despre moarte, de care oameniise sperie, el la fel, a găsit modalitatea de a scăpa de acea groază, decizând el când o să moară.
Ce înseamnă pentru el să trăiască bine acum? ÎI dă dracu de mâncare, iarbă și fete din belșug dacă e tatuat? Am putea spune că e cu mintea cam rătăcită, dar e liber să fie, dacă nu deranjează pe nimeni. Pe tine se pare că te-a zăpăcit de cap.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Prietenul tau sa nu creada ca dusmanul oamenilor si al lui Dumnezeu -adica diavolul- doreste binele vreunuia dintre noi.
Ce vede el este din partea celui rau este doar o amagire. Dupa ce diavolul ii va distruge viata o sa isi dea seama ca a gresit.
Este posibil ca cel rau sa ii ofere un anumit confort in multe privinte in lumea aceasta. Dar cat de nebun sa fie un om sa isi vanda dreptul lui la viata vesnica pentru viata aceasta trecatoare?
Alegerea ne apartine. Si pana la urma, puterile diavolului sunt limitate de Dumnezeu.
Nu putini sunt oamenii care se joaca cu viata lor, cu sufletul lor, cu propria lor bunastare.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Iti faci prea multe probleme. Nu a vândut nimeni nimic. Lasă l sa creada in ce vrea. Si copiii cred in zâne.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Este posibil asa ceva. Oricum Dumnezeu este cel mai puternic din Univers si orice protectie ar incerca sa isi faca impotriva Lui, oricum nu il va apara. Cei care isi dau sufletul diavolului o sa ajunga in Iezerul de foc (adica acolo unde se afla cei nedrepti).

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Minciuni.
Diavolul exista doar in mintea indoctrinatilor crestini.
In ignoranta lor l-au creat pe Lucifer dintr-o interpretare gresita a unui singur pasaj care se referea de fapt la regele Tirului.
Satana la evrei era o functie nicidecum un personaj.Au furat textele evreilor fara sa aiba experienta in interpretarea lor.
Zeul evreu nu era nici atotstiitor, nici atotputernic, nici etern.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu este de bine, încearcă să vorbești cu un pastor experimentat despre asta, că aici sunt numai înșelătorii

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Cine este inselator? La atei te refereai?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Celcestietot):

La ce nedocumentați și cei miștocari

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Qwack):

Sa nu generalizeziwinking. O sa asculte ce avem noi de zis, dar poate sa vorbeasca si cu un preot.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează