In cazul solstitiului nu numai data calendaristica este un element pagan ci si obiceiul de a se impodobii bradul ci si cel cu cadourile. In cazul Sanzienelor si Rusaliilor acestea sunt clat sarbatori pagane, tot ce spui este complet nejustificat in acest caz. Sunt sarbatori la care nu numai numele si data calendaristica au fost imprumutate de la pagani ci si obiceiuri ca o concluzie...Cum ar fi si slavitul moastelor. Sunt destule te asigur. Dar crestinismul are inlfuente pagane chiar si dupa opinia ta acele nume si datare calendaristica sunt influnete pagane. De ce si-au schimbat crestini datarile dupa pagani si nume? De ce nu le-a tinut cum sunt ele originale? Este clar ca are influente mari pagane fara nici un fel de dubiu. Acestea ar trebui eliminate din punctul meu de vedere. Dar uite ca le place sa minta populatia.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Da apreciez ce-mi spui ca este o intentie nobila, intentiile nobile vin doar de la nobilii regi, noi il avem pe Dumnezeu Marele Rege al Universului, si pe fiul sau Isus Rege al Regatului sau intemeiat in cer si care vrea sa aiba supusi, pentru ca va iubesc, si eu, caci suntest semenii mei, si daca eu am gasit cu argument adevar biblic vreau sa-l gasiti si voi, nu tin talantul in ascuns si doar pentru mine. Consideri ca sunt dezinformata, oare ti-as fi scos in evidenta aceste lucruri, oare Martorii sunt dezinformati? Oare? Haide sa vedem cu argumente cine sta de partea adevarului revelat numai in Biblie, si cine din multele religii infaptuieste vointa lui Dumnezeu azi / Daca doresti cu placere, mai vorbim.
Răspunde
Ai premiat ce ti-a convenit tie, dar eu consider ca raspunsul meu venea sa de raspunsul fix la subiect 
Mai ai cumva vreo funda?
Iata mai jos, poate n-ai apucat sa citeti pagina trecuta... 
:
"În cazul "sânzienelor" şi "rusaliilor" singura tangenta este dată de o denumire populară, denumire care după cum se şi vede, etimologic nu se referă la nici un element păgân (lat.rosalia – "sărbătoarea rozelor", a florilor, a trandafirilor).
Denumirile acestea (sânziene şi rusalii) sunt doar nişte sinonime de "umplutură" pentru că sărbătorile de bază la care se referă nu au nici o treabă cu termenul popular- care nu e decât o denumire culturală…
Sărbătorile creştine au denumiri INDEPENDENTE: "Coborârea Duhului Sfânt", "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", "Naşterea Domnului" ("Crăciunul"-fiind chiar o denumire culturală veche şi confuză -chiar si pentru lingvisti- care nici nu apare prin cărţile de cult decat accidental).
"Rosalia" e un nimic pe lângă zilele săptămânii care în engleză sunt ZEITĂŢI SCANDINAVE, iar în latină şi română sunt zeităţi din PANTEONUL ROMAN!
ŞI LUNILE ANULUI LA FEL…
Cel care le pronunta este oare păgân?… "
"Consideri ca sunt dezinformata, oare ti-as fi scos in evidenta aceste lucruri, oare Martorii sunt dezinformati?" - Da, Rodica, eu asa consider. Din pacate ai cazut prada unei fraude, care poate fi FOARTE usor combatuta de catre oricine cunoaste Cuvantul lui Dumnezeu. Martorii vin cu un lung sir de profetii dovedite ca false, de ideologii gresite (pe care, pe parcurs, le-au tot revizuit) si, din pacate, cu pasaje din Biblie modificate ca sa dea bine propriilor erezii. Daca nu ma crezi, ia doar primul verset din Ioan...
"Haide sa vedem cu argumente cine sta de partea adevarului revelat numai in Biblie" - Abordez cu placere orice subiect doresti si iti promit ca iti demonstrez cu argumente adevarul. Trebuie sa promiti si tu ca nu imi dai ignore, ca ultimul martor cu care am dezbatut.
"si cine din multele religii infaptuieste vointa lui Dumnezeu azi" - Eu nu vorbesc de "religie" ci de "relatie". Etalonul meu nu este o religie sau alta ci Sfanta Scriptura.
"Daca doresti cu placere, mai vorbim." - Desigur.
Imi cer scuze, nu am asumat o intentie urata din partea ta, ci doar am lansat un indemn. De regula "lovit in cap" si "ipocrit" sunt insulte atunci cand nu pot fi explicate prin eroare sau motivatie corecta (in ciuda erorii).
"Vezi ce raspuns castigator a ales?" - Normal ca am observat. Dar, repet, desi in eroare, scopul doamnei este unul pur propagandistic, prozelitist. Dumneaei incearca sa ne faca un bine, fara sa stie ca multe dintre lucrurile invatate de la martori sunt gresite. Pana la urma putem sa ii stam la dispozitie si sa-i demonstram, cu Biblia in mana, ca se inseala - nu-i asa?
Buna seara.Bine declaram deschise lucrarile -in dialog - Vrei? Uite ai citit intrebarea pe care am pus-o? Ce este regatul lui Dumnezeu? Cand si unde a fost instaurat? Daca esti in site raspunde-mi, ca eu numai seara am timp sa stau pe TPU.
Da, ve-i face multe crize demonice, ca el iti lucra la minte. Te tine bine in lat. Invatatura sanatoasa va gadila urechile. Daca nu va convine de ce abordati persoana > Fiecare are dreptul la exprimare. Dar se vede ce educatie aveti, doar sa va scoateti sabia stiti, doar sa-i jigniti pe unii cu un vocabular ce va caracterizeaza credinta si educatia. Nu aveti unii nici moralitate nici spiritualitate,. Halal de voi. Satan va foloseste cu succes.
Esti bustean baiete si plin de rautate, se vede ce Dumnezeu slujesti. Nimic nu te invata pozitiv numai negativ. Oare ce parintii te-au educat? Nu te-a invatat nimeni ce inseamna demnitatea de a fi numit om. Omenia apartine lui D-zeu. Tu cui ii apartii?
Dovedeste cu Biblia ca nu este adevarat ceea ce sustin! Nu puteti accepta adevarul, va deranjaza.
Inainte ca eu sa dovedesc ceva... Dumneavoastra ar trebui sa sustineti!
Ca sa nu va las fara nimic, hai sa incepem cu faptul ca martorii distorsioneaza cu buna stiinta traducerea Bibliei pentru ca ea sa se plieze pe o teologie falsa.
Nu va intrebati, spre exemplu, de ce Traducerea Lumii Noi a simtit nevoia sa modifice textul din Ioan 1:1?
Diferenta:
"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu." (Ioan 1:1, NTR)
"La început Cuvântul era, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu." (Ioan 1:1, Traducere a Lumii Noi)
Varianta in greaca este:
Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, κaὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, κaὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος. (Ioan 1:1)
Un martor cu care am vorbit mi-a dat o explicatie puerila:
"Ioan 1:1, BC: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu" (vezi şi BG, BS, SS 1874). NE spune: „ceea ce era Dumnezeu era [şi] Cuvântul". Mo spune: „Logosul era divin". AT şi Sd spun: „Cuvântul era divin". Redarea interliniară ED spune: „un dumnezeu era Cuvântul". NW spune: „Cuvântul era un dumnezeu". NTIV foloseşte aceeaşi redare.
Ce anume din textul grecesc i-a determinat pe unii dintre aceşti traducători să evite construcţia „Cuvântul era Dumnezeu"? Când apare prima dată în acest verset, cuvântul theós (Dumnezeu) este precedat de articolul hotărât, dar când apare a doua oară, articolul lipseşte. Forma articulată a substantivului indică o persoană, o fiinţă, în timp ce numele predicativ la singular, nearticulat, dinaintea verbului (conform topicii greceşti), indică o calitate. Prin urmare, versetul nu vrea să spună că Cuvântul (Isus) ar fi fost Dumnezeul cu care era el, ci spune că acest Cuvânt era asemenea lui Dumnezeu, adică divin, un dumnezeu (vezi Traducerea lumii noi, Apendicele 6, p. 1.690, 1.691).
Ce a vrut să spună apostolul Ioan prin cuvintele din Ioan 1:1? A vrut el să spună că Isus este Dumnezeu însuşi sau că Isus formează împreună cu Tatăl un singur Dumnezeu? În acelaşi capitol, în versetul 18, Ioan a scris: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu [dumnezeul unic-născut, NW], care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (BC). L-a văzut vreun om pe Isus Cristos, Fiul? Desigur! Voia deci Ioan să afirme că Isus era Dumnezeu? Categoric, nu! Spre sfârşitul Evangheliei sale, Ioan concluzionează, spunând: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, [nu Dumnezeu, ci] Fiul lui Dumnezeu". — Ioan 20:31, BC"
Evident, i-am demonstrat cu argumente ca se inseala si aveti raspunsul meu in cele ce urmeaza:
Apropo de explicatia (evident, neinspirata) legata de Ioan 1:1, traducatorii de la Traducerea Lumii Noi au "gresit" intentionat. Hai sa vedem de ce:
"Articolul hotărât grecesc ho nu apare în faţa termenului grecesc Theos, Dumnezeu, dar propoziţia respectă o regulă obişnuită a gramaticii limbii eline, iar absenţa articolului hotărât indică faptul că Dumnezeu este predicatul şi nu subiectul propoziţiei. Aceasta este regula lui Colwell, care spune că în propoziţii legate prin verbul a fi (eimi), un substantiv predicativ hotărât în mod obişnuit pierde articolul hotărât când precedă verbul, dar subiectul propoziţiei, dacă este hotărât, va reţine articolul hotărât. Prin urmare, dacă Ioan a vrut să afirme: „Cuvântul era Dumnezeu" (Ioan 1:1) exact acesta era modul în care trebuia s-o spună. (Studii gramaticale recente au confirmat şi chiar întărit regula originală a lui Colwell: vezi Lane C. McGaughy, Toward a Descriptive Analysis of EINAI as a Linking Verb in the New Testament [SBLDS 6; Missoula, Mont.; SBL, 1972], esp. pp. 49-53, 73-77; şi recenzia de mare importanţă a acestei cărţi de E.V.N. Goetchius în JBL 95 [1976]: 147-149.)
Sigur că dacă Ioan ar fi dorit să zică „Cuvântul era un dumnezeu" (folosind un predicat nehotărât, „un dumnezeu"), ar fi putut scrie şi în felul acesta, deoarece de la început n-ar fi existat articol hotărât care să fie eliminat. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, atunci în context ar fi trebuit să existe anumite indicii care să arate că Ioan s-a folosit de cuvântul theos ca să vorbească despre o fiinţă cerească, dar care să nu fie pe deplin divină. Aşa că se naşte întrebarea: despre ce fel de Dumnezeu (sau „dumnezeu") vorbeşte Ioan în acest context? Oare vorbeşte el despre singurul şi adevăratul Dumnezeu care a creat Cerurile şi Pământul? În acest caz, theos a fost hotărât, dar a eliminat articolul hotărât ca să arate că este un substantiv predicativ. Sau Ioan vorbeşte despre un alt fel de fiinţă cerească („un dumnezeu") care nu este singurul Dumnezeu adevărat? În acest caz theos a fost nehotărât şi n-a avut niciodată un articol hotărât. Contextul răspunde clar acestei întrebări. Pe baza celorlalte întrebuinţări ale cuvântului theos unde are înţeles de „Dumnezeu" în versetele 1, 2, 6, 12,13 şi altele, şi pe baza cuvintelor introductive care amintesc de Genesa 1:1 („La început"), putem deduce clar că Ioan vorbeşte despre singurul şi adevăratul Dumnezeu care a creat Cerurile şi pământul. Ca urmare, înseamnă că şi cuvântul theos din v. 2 trebuie înţeles tot ca o referire la acelaşi Dumnezeu." (Teologie sistematică, de Wayne Grudem)
"Unii traduc construcţia S-PN θεὸς ἦν ὁ λόγος prin „Cuvântul era un dumnezeu", însă împotriva traducerii lor ar fi câteva argumente:
a) în limba greacă, articolul este subînţeles, mai ales atunci când respectivul substantiv nearticulat se găseşte articulat într-o propoziţie anterioară. Acest lucru se întâmplă şi aici, deoarece propoziţia precedentă este: κaὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν = Şi Cuvântul era cu Dumnezeu, iar θεόν (Dumnezeu) este articulat (τὸν θεόν). Prin urmare, repetarea articolului este inutilă;
b) într-o construcţie S-PN este necesar să se facă diferenţa între subiect şi predicatul nominativ. În cazul nostru, era necesar să ştim care este substantivul pe care se pune accent: Cuvântul sau Dumnezeu? Există două modalităţi pentru a pune emfază pe subiect: 1. subiectul rămâne articulat, iar predicatul nominativ rămâne nearticulat. Astfel, putem şti care este subiectul; 2. ambele substantive sunt articulate, iar subiectul apare primul în propoziţie. Însă, ţinând cont de punctul a), este clar că s-a folosit prima modalitate de emfază a subiectului.
O altă explicaţie importantă în legătură cu construcţiile S-PN poate să elimine şi unele probleme de interpretare. Unii pun semn de egalitate între subiect şi predicatul nominativ. De aceea şi preferă să traducă „un dumnezeu", în loc de „Dumnezeu". Pentru că susţin că atâta timp cât Cuvântul era cu Dumnezeu, el nu poate fi în acelaşi timp şi identic cu Dumnezeu. De aceea, Ioan sigur nu a vrut să spună „Cuvântul era Dumnezeu". Aceştia au dreptate când spun că nu poate fi Cuvântul identic cu Dumnezeu. Dar greşesc în interpretare (şi, implicit, în traducere). Construcţiile S-PN exprimă cel mai adesea o relaţie de apartenenţă (subset). Înţelesul este că Dumnezeu este o clasă mai mare, din care Cuvântul face parte. Mai mult, lipsa articolului dinaintea substantivului θεὸς ("Dumnezeu") adjectivizează oarecum substantivul. După cum spune Chemnitz (şi alţi gramaticieni), θεὸς fără articol exprimă esenţa/fiinţa divină, pe când θεὸς cu articol exprimă persoana divină. Deci aici nu se afirmă că Dumnezeu şi Cuvântul sunt aceeaşi persoană, ci că au aceeaşi fiinţă. Deci, traducând literar, am putea spune că „Fiinţa Cuvântului era Dumnezeirea".(Marian Busoi)
Iaca si o a treia abordare:
Relaţia subiect-nume predicativ
în Ioan, 1:1d
Subiectul este partea principală de propoziţie care arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de predicatul verbal, cine suportă acţiunea unui verb la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ.
Altfel spus, subiectul este partea principală de propoziţie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului sau care arată despre cine sau despre ce se vorbeşte în propoziţie.
Verbul copulativ este un instrument gramatical care nu are înţeles de sine stătător şi care face legătura între subiect şi numele predicativ
Numele predicativ este partea predicatului nominal prin care se identifică sau se califică subiectul, el implica atât subiectul cât şi verbul copulativ.
NUME PREDICATIV / SUBIECT (NP / S)
1. STRUCTURI-TIP:
A. Cuvântul era Dumnezeu
B. Dumnezeu era Cuvântul.
C. Cuvântul era Dumnezeul.
D. Dumnezeul era Cuvântul.
2. SOLUŢII:
A. Cuvântul = S; Dumnezeu = NP
B. Cuvântul = S; Dumnezeu = NP
C. Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
D. Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
3. COMENTARIU
0. Problema propriu-zisă a deosebirii celor două funcţii se pune în situaţia în care numele predicativ identifică sau califică subiectul, iar modul de construcţie (parte de vorbire, caz) le este identic sau aproape identic:
Ioan (S) este evanghelistul (NP) despre care ţi-am vorbit;
Ioan (S) este un mare evanghelist. (NP)
0.1. O primă departajare se obţine prin degajarea valorii de calificare a numelui predicativ, asociată cu realizarea „substantiv nedeterminat definit", care în planul formei înseamnă „substantiv nearticulat sau articulat cu articol nehotărât.
De aceea toate contextele în care apar cele două funcţii cu realizări identice sau aproape identice pot fi grupate în două categorii:
(1) UNA dintre funcţii, totdeauna aceeaşi - NUMELE PREDICATIV, SE EXPRIMĂ printr-un SUBSTANTIV NEARTICULAT sau articulat nehotărât, iar cealaltă, totdeauna aceeaşi - SUBIECTUL, se exprimă prin orice altceva (vezi, mai jos, 1. )
(2) NICI UNA dintre funcţii NU SE EXPRIMĂ printr-un SUBSTAN¬TIV NEARTICULAT sau articulat cu articol nehotărât (vezi, mai jos, 2. ).
1. Numele predicativ se exprimă prin SUBSTANTIV NEARTICU¬LAT sau ARTICULAT CU ARTICOL NEHOTĂRÂT şi CALIFICĂ SUBIECTUL. Indiferent de poziţia celor doi termeni unul faţă de celălalt, repartizarea pe funcţii rămâne aceeaşi: substantivul nearticulat (sau articulat nehotărât) = NP; celălalt termen (indiferent de partea de vorbire prin care se exprimă) = S, ca în exemplele:
(1) Cuvântul era Dumnezeu
(2) Dumnezeu era Cuvântul.
unde substantivul Cuvântul=Subiect, deoarece este articulat cu articol hotărât şi aflat în relaţie cu substantivul Dumnezeu= Nume predicativ, deoarece este nearticulat.
2. Nici una dintre cele două funcţii nu se exprimă prin SUBSTANTIV NEARTICU¬LAT sau ARTICULAT CU ARTICOL NEHOTĂRÂT:
(3) Cuvântul era Dumnezeul.
(4) Dumnezeul era Cuvântul.
Din punctul de vedere al înţelesului, între cei doi termeni se stabileşte un raport de echivalenţă contextuală (A=B).
În plan logic, spunem că sferele noţiunilor exprimate de aceştia se suprapun, se acoperă reciproc, mai mult sau mai puţin perfect.
În gramatică se spune că, în asemenea situaţii, un TERMEN, totdeauna acelaşi - NUMELE PREDI¬CATIV, IDENTIFICĂ PE CELĂLALT, totdeauna acelaşi - SUBIEC¬TUL.
Datorită acestei identităţi contextuale, asemănătoare relaţiei de echivalenţă matematică între două elemente, se pune pentru cei doi termeni, problema „care pe care identifică" sau, altfel spus, care este termenul identificat (pasiv) şi care este termenul identificator (activ). De răspunsul la această întrebare depinde nemijlocit interpretarea sintactică a celor doi termeni, respectiv repartizarea lor pe funcţii: SUBIECT = TERMENUL IDENTIFICAT; NUME PREDICATIV = TERMENUL IDENTIFICATOR.
Pentru formularea unei decizii în acest sens, în analizele gramaticale se folosesc, mai mult sau mai puţin explicit, diferite mijloace şi criterii, inegale ca importanţă, proprietate şi grad de concludenţă:
înţelesul (criteriul logico-psihologist);
întrebările;
transformarea «atributivă»;
ac¬centul şi intonaţia;
concordanţa de număr şi persoană etc,
toate impli¬când într-un fel sau altul conceptul de SUCCESIUNE LINEARĂ (= topica termenilor şi „derularea" în timp a gândirii, a mecanismelor psiho¬logice care stau la baza comunicării).
În acest sens, considerăm că repartizarea pe funcţii urmează modelul:
Subiect (locul I) + Verb copulativ + Nume Predicativ (locul al II-lea).
Schimbând ordinea prin permutarea termenilor, se schimbă şi funcţiile, respectiv S devine NP, iar NP devine S:
(3) Cuvântul era Dumnezeul.
(4) Dumnezeul era Cuvântul.
unde
(3) Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
(4) Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
Ambele poziţii le avem în următoarele versuri din Luceafărul de Mihai Eminescu:
Iar cerul (S) este tatăl (NP) meu
Şi mumă-mea (S) e marea (NP).
OBSERVAŢIE. Această „inversare", teoretic totdeauna posibilă, este limitată practic de realitatea textului concret, în sensul că uneori schimbarea locului celor două funcţii poate implica sau reclamă importante reorganizări atât ale propoziţiei date, cât şi ale frazei în care se află.
Având în vedere relaţia dintre subiect şi nume predicativ, sensul enunţului Cuvântul era Dumnezeu ar putea fi înţeles sub forma natura Cuvântului era dumnezeiască.
Acum, revenind la textul nostru, mai prezentăm un motiv pentru care se observă faptul că se declară nu că Logos-ul ar fi fost un dumnezeu, ci că era chiar Dumnezeu; motivul, bine fundamentat în istorie, este, într-adevăr, reactiv şi circumstanţial: poate că evreii n-ar fi contestat că Logos-ul era, cumva, un dumnezeu. În definitiv, Tanakh-ul nu contesta existenţa altor zeităţi, ci afirma deschis perisabilitatea lor (Exod 15:11; Ier. 10:11; Ps. 82:1, 6,7). Însă evreii din perioada post-exilică contestau cu vehemenţă că ar putea exista vreo entitate în afară de Dumnezeu care să fie Dumnezeu autentic, să aibă natura dumnezeiască. Altfel spus, erau în total dezacord că ar putea exista ceva sau cineva care să aibă aceeaşi esenţă ca şi Dumnezeu. Aşadar, indirect, prin respingerea acestui verset de către evrei încă din timpurile apostolului, se recunoaşte limpede că Yochanan nu a scris că Logos-ul era „un dumnezeu", ci chiar Dumnezeu.
Ce mai înseamnă „Cuvântul era Dumnezeu"? Pentru iudeo-creştini, această declaraţie zguduitoare scoate în relief faptul că între cele două individualităţi sau entităţi, Logos-ul şi Dumnezeu, nu numai că exista o relaţie dialogică, o comuniune intimă încă înainte de Creaţiune, de începuturile eonilor, ale veacurilor şi ale lumilor, ci şi că între ele există o unitate fiinţială, ontologică, o identitate de esenţă.
Afirmaţia apostolică arată că Logos-ul, Cuvântul, nu poate fi confundat cu Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Logos-ul ERA Dumnezeu!
Am văzut, deci, modul în care versetul se mişcă de la pre-existenţa eternă sau eternalitatea Logos-ului, trece prin intercomuniunea personală şi se opreşte în dumnezeirea intrinsecă.
Privitor la acest adevăr uluitor, David Stern, un credincios evreu mesianic, scria:
Faptul că Dumnezeu Se exprimă, porunceşte, cheamă şi creează este una dintre cele două teme primordiale ale întregii Biblii (cealaltă fiind dreptatea şi îndurarea Sa şi desfăşurarea lor în mântuirea omenirii). Această exprimare, această vorbire, acest „cuvânt" este Dumnezeu; un Dumnezeu care nu cuvântează, un Dumnezeu fără Cuvânt, nu este Dumnezeu. Iar un Cuvânt care nu este Dumnezeu nu realizează nimic.
Ajunşi aici, gândirea omenească ar încerca, cu semeţie şi aroganţă, să sondeze modul în care Logos-ul era CU Dumnezeu, fiind totodată EL ÎNSUŞI Dumnezeu. Recunoaştem deschis că întâlnim o taină care nu poate fi pătrunsă de cugetarea omenească, raţionamentul filosofic sau teologic nu poate cuprinde acest adevăr. În consecinţă, ne vom baza numai pe Revelaţia scrisă şi ne vom însuşi această taină prin credinţă, nu prin vedere sau teologhisire sterilă.
Încheiem aici prin cuvintele altui evreu devenit credincios mesianic, Mortimer Adler, profesor de filosofie la Universitatea din Chicago: „Atunci, care ar fi punctul esenţial al revelaţiei, dacă am putea noi înşine s-o pricepem? Dacă ar fi completamente comprehensibilă, atunci ar fi doar o altă filosofie."
"Voia deci Ioan să afirme că Isus era Dumnezeu?" – Categoric DA!
Stimata doamna, probabil ca v-a scapat, dar eu v-am raspuns deja la intrebare. Si nu m-ati contrazis inca, nici cu Biblia nici fara...
NU stiu ce ai facut aici mi-ai tinut o ora de gramatica, mai introdus in morfologia limbii romane, de ce, nu stiu, de ce te potignesti in ceva ce oamenii care au facut traducerea dupa lb. ebraica, suluri originale, dupa traducerea facuta in lb engleza, tu crezi ca acesti rectori au fost mai slab pregatiti ca diaconul Cornilescu? Nu are rost sa te poticnesti, pentru ca oricum cuvantul sau purtatorul de cuvant a luiIehova Dumnezeu este Isus iar, dumnezeu este un titlu, nu un nume, este un substantiv comun, da denota puterea, functia, autoritatea. Dar Atotputernic Dumnezeu este unul singur Iehova, Geneza 17:1 deci nu are egal, iar Isus este un dumnezeu puternic, si el a primit si are putere, dar limitata,.Iar pentru ca si-a dat viata umana perfecta si ne-a rascumparat din moarte a devenit tata etern, citeste Apocalipsa 1:18; Isaia9:6-7; Dar El Isus cel inviat de Iehova Dumnezeu in multe randuri a afirmat; Tatal este mai mare ca mine, Ioan14:28; 1Corinteni11:3, astfel El a transmis mesaje si instructiuni celorlalti fii ai Tatalui sau atat spirituali cat si umani.Biblia ne spune despre Isus ca a fost creat direct de Iehova DumnezeuProverbe8:22-30Doar de cand s-a nascut pe pamant a primit numele de Isus.Isus este reflectarea perfecta a tatalui sau de aceea i-a putut spune unuia dintre apostoli : Ioan14; 9.Desigur in cele patru Evanghelii aflam multe despre viata, activitatea si calitatile lui Isus. Printre altele aflam ca s-a rugat tatalui sau, ba chiar i-a invatat si pe discipoli sa se roage, si El fiind innaintea mortii s-a rugat. Tata daca este cu putinta indeparteaza paharul acesta de la mine. totusi voia ta sa se faca nu a mea! daca era aceeasi persoana se ruga siesi, se invia el? Cum e? La dreapta cui se aseza/ 1Petru3:18; Evrei10:12,13.
De unde până unde aberaţiile astea ridicole cu care vă îndoapă liderii organizaţiei... De unde până unde "forţa activă" şi ideea că "Dumnezeu" ar fi un titlu? nu există nici măcar o singură sugestie biblică pentru aceste concepte inventate... 
Fiul nu este o "creaţie"! Nimeni nu Îl poate confunda pe Dumnezeu Fiul cu creatura, PE CARE El a CREAT-O! Ar fi timpul să citeşti măcar o dată versetele de mai jos pentru a nu mai face confuzie...
Iată pe Dumnezeu Fiul prezentat ca şi CREATOR: 
Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU El (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL (Hristos) ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE ŞI TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.
,, Eu si Tatăl meu una suntem" a spus-o chiar Fiul lui Dumnezeu.
Si din context se pare ca toti au inteles ca s-a recunoscut a fi una cu Dumnezeu!
Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ
EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."
Ioan 1, 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor."
Evrei 1, 1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
Evrei 1, 2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi PRIN CARE A FĂCUT ŞI VEACURILE;
Miheia (Mica) 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar OBÂRŞIA LUI ESTE DINTRU ÎNCEPUT, DIN ZILELE VEŞNICIEI."
Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU!
Este o diferenţă ca de la cer la pământ între DUMNEZEU FIUL pe de parte, existent din veşnicie şi CREATOR al tuturor lucrurilor, şi "creaţia" Sa pe de altă parte!
În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon înseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "meşterită" de faraon!
Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de ACEEAŞI NATURĂ CU TATĂL "FIULUI"!
Desigur si tu cu tatal tau sunteti de aceeasi natura, dar persoane distincte, si Isus Fiul lui Iehova Dumnezeu este o fiinta spirituala, da de aceeasi natura cu tatal sau, dar cu putere limitata, pentru ascultarea Sa, si loialitate a primit viata vesnica in cer alaturi de Tatal sau si El a participat la creatie (Proverbe 8:22, Geneza 1:26; Geneza11:7. deci este in unitate cu Tatal Sau, sau au acelasi scop, nu este un impotrivitor ca si cel ce a devenit Diavol. Iehova Dumnezeu este singurul Atotputernic, nimeni din Univers nu mai poarta acest titlu si nume.
Si mai adapteaza-te si tu limbii romane moderne care a evoluat,, WN, este o traducere facuta pe intelesul tuturor, poti s-o folosesti, nu mai folosi arhaisme, ca doar ai trecut printr-o scoala.
Noooa tucute - multam, dar voi apartineti de Matei 23-, lasa-te pagubas ca nu are rost sa te enervezi, stii cum spune Biblia :-Mandria - merge inaintea caderii, asa ca cine o are, v-a suporta consecintele. Dar tu de toate imi scrii, dar nu mi-ai raspuns la intrebare. Cum e?
Daca eu sunt de aceeasi natura cu tatal meu, inseamna ca avem acelasi potential, o "genetica" asemanatoare, natura umana cu specificul caracteristicilor sale.
Numai in povesti se intampla ca fiul miticului Zeus sa fie un om cu natura diferita precum ipoteticul Heracles. In realitate insa, INTOTDEAUNA fiul are exact aceeasi natura si potential precum tatal!
Fiul lui Dumnezeu avand aceeasi natura cu Tatal are aceeasi fire divina, potentialul divin...
Se deduce ca NIMIC din ce are sau ESTE Tatal nu este interzis Fiului!
Si eu am subliniat deja acest lucru ma sus. Pacat ca nu ai citit raspunsul:
"Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU!
Este o diferenţă ca de la cer la pământ între DUMNEZEU FIUL pe de parte, existent din veşnicie şi CREATOR al tuturor lucrurilor, şi "creaţia" Sa pe de altă parte!
În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon înseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "meşterită" de faraon!
Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de ACEEAŞI NATURĂ CU TATĂL "FIULUI"!"
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
