| AvalohAlyn a întrebat:

Ce părere aveți despre spiritualitate?
(PS:Nu e totuna cu religia)
Pe mine a început să mă atragă un pic.

Răspuns Câştigător
| halogen001 a răspuns:

SPIRITUÁL, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparține minții, rațiunii, intelectului, (p. ext.) culturii; privitor la minte, la rațiune, la intelect, (p. ext.) la cultură. Una din cele dintăi mari bucurii spirituale pe care le-am avut a fost contactul cu marea literatură rusească. SADOVEANU, E. 182. Ce pot eu să trimit în schimb decît hrană spirituală? CARAGIALE, O. VII 197. 2. Inteligent, deștept, ager, isteț; dotat cu humor. Conta în lume ca un băiat spiritual. REBREANU, R. I 187. Văzui pe toți amicii și cunoștințele mele, între alții pe spiritualul istoric M. Kogălniceanu. BOLINTINEANU, O. 277. ♦ Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, humor. Vorbă spirituală. ▭ Deși nu era frumos, avea însă o fizionomie spirituală. NEGRUZZI, S. II 157. 3. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Care aparține factorului considerat ca bază a universului, identificat cu divinitatea; privitor la acest factor; imaterial, supranatural. ♦ Bisericesc, religios, duhovnicesc. A avea păstori spirituali numai din pămînteni. NEGRUZZI, S. I 241.

In definitia asta intra si varianta 3 care se cam contrazice cu primele 2, pentru ca a fi spiritual sub intelesul de rational, inteligent nu are nici o treaba cu a fi naiv, credul si nestiutor, cu a pune pret pe povesti primitive, puerile, fanteziste si absurde scrise doar pentru inselarea naivilor creduli si nestiutori.

Deci e normal sa fii atras de ratiune, inteligenta, istetime, stiinta, dar e mai putin productiv sa fii atras de povesti false rupte de realitate.

4 răspunsuri:
| Mayhem666 a răspuns:

Daca te referi in sensul acela cu logica, ratiune, minte, etc, sunt in favoarea ei.
Oricum, e mai buna decat religia.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Spiritualitatea fără Hristos este demonică.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Vrei sa spui ca spiritualitatea lui Avraam era demonica?

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu. Vezi Ioan 1:1.