| AvalohAlyn a întrebat:

Ce dovezi există pentru viața de după moarte, viața de dincolo? Îmi place sa sper că există așa ceva.

26 răspunsuri:
| danut a răspuns:

NU exista viata de dupa moarte ci VIATA VIITOARE care va fi INCEPAND de la A DOUA venire a lui Hristos pe pamant pentru o parte din cei care au trait pe planeta noastra. Dovada ESTE Hristos.

| anonimg a răspuns:

Noi trebuie să ne bazăm pe ce spune Biblia; niciodată pe experiențele oamenilor, și nici pe demonstrații.
Fără o relație cu Dumnezeu nu am avea parte cu El în Împărăția Sa, tot așa cum nu vor avea nici aceia care L-au și văzut și L-au și pus pe cruce.
"Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa." (1Corinteni.6:14)
"Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi." (1Corinteni.4:14)

Pentru că diavolul chiar lucrează ca să îi ducă în rătăcire pe oameni; chiar și pe cei aleși. Iar experiențele NDE sunt invenții ale diavolului; și da, sunt reale doar prin faptul că există. Dar ele nu au nici o legătură cu Biblia, cu Dumnezeu, după cum nici biserica catolică sau ortodoxă nu are legătură cu Biblia sau cu Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că înșelătoriile sunt și ele reale. Dar nu trebuie să ne încredem în ele. Dacă nu avem o relație personală cu Dumnezeu, atunci vom fi înșelați chiar dacă intențiile noastre sunt cele mai bune.
Numai Dumnezeu -prin cunoașterea Bibliei- poate să descopere fiecărui om adevărul de minciună.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| SilentRain a răspuns:

Nu exista dovezi concrete.
Exista doar îndoctrinati care cred in povesti si îți garantează ceva imaginar

| AvalohAlyn explică (pentru SilentRain):

Sunt și oameni de știință, doctori care cred în viața după moarte, de exemplu dr. Eben Alexander cel care are și 2 cărți despre subiect una cu experiență lui NDE și a doua cu dovezile date de anumită oameni de știință,teologi, mistici, filosofu și oameni obișnuiți.
Experientele NDE unele dintre ele pot fi dovezi clare de exemplu cazul NDE al Doctorul de mai sus, unde creierul la acesta era complet mort dar el simțea că trăia și era intr-un loc paradisiac și nu, elera ateu înainte și nici acum nu e creștin, faptul că creierul lui era mort complet nou explica o experiență NDE.

Răspuns utilizator avertizat
| Celcestietot a răspuns (pentru SilentRain):

Nici în privința evoluției nu exista dovezi concrete, dar, hei, uite că încă mai trăiește această teorie fantastică laughing.

| AvalohAlyn explică (pentru OctavianDanielMaria):

Când creierul e mort și total nefuncțional cum a fost și cazul lui Dr. Eben Alexander nu mai pot exista nici acele halucinații.Acest caz de care spun eu e dovedit și Eben Alexander e om de știință,creierul lui era total nefuncțional, tot, când ai halucinații încă îți mai funcționează anumite părți din creier dar la el nu mai funcționa, știu ce zic, i-am citit cartea și cazul.

Răspuns utilizator avertizat
| AvalohAlyn explică (pentru OctavianDanielMaria):

Dovada lumii de dincolo(Dr. Eben Alexander)
Harta raiului(dovezi aduse de oameni de știință,mistici, film Digi și oameni obișnuiți cu experiențe dovedite )
Citește cărțile astea și apoi da-ți cu parerea aiurea.
Faza e că ești prea sigur pe ceva ce nu poti fi așa de sigur, sunt destui oameni de știință care cred în viața de dincolo, tine de metafizică, spiritualitate, experienteNDE și metafizice ceva ce voi ateii nu sunteți capabili să înțelegeți.

| AvalohAlyn explică (pentru OctavianDanielMaria):

Uite că el și-a revenit.Dovedit științific.Cazul acestui doctor e ieșit din comun și un miracol medical.

Răspuns utilizator avertizat
| CostinAlamariu a răspuns:

De ce ceri dovezi fizice pentru o dimensiune metafizica? Daca exista viata dupa moarte sigur nu e una fizica, deci de ce vrei dovezi fizice?

| Algo098 a răspuns:

E o fantezie sa mai ai pretentia la o alta viata dupa ce ai murit. Daca ai murit s-a terminat tot. E ca si cand as incerca sa mai beau o data apa dintr-o sticla dupa ce am baut-o deja. Cei care aduc "dovezi" si sustin existenta unei alte vieti fie sunt visatori, fie au un interes material. Toate dovezile sunt fantezii care nu au legatura cu realitatea.

Răspuns utilizator avertizat
| Algo098 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Asa este happy

| Celcestietot a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Vai, ce frica îmi este de moarte rolling on the floor!

| Celcestietot a răspuns (pentru Algo098):

Eu îți neg cu cea mai mare sinceritatewinking.

| Celcestietot a răspuns (pentru Algo098):

Șmecher, acea teorie a termodinamicii este un bullshit, nu?

Răspuns utilizator avertizat
| Celcestietot a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Da, stau zilnic să mă gândesc la așa ceva și de aceea am credința, de frica rolling on the floor))))))))

| Algo098 a răspuns:

Principala dovada a vietii de dupa moarte e existenta lui Dz care e foarte bun, atotputernic si atotstiutor. Daca Dz nu exista, acum spitalelele erau pline, ca nu avea cine sa sa ajute oamenii, ar fi fost razboaie si nu ne-ar fi ajutat nimeni cu nimic, dar cum Dz cel puternic, bun si atotstiutor exista, putem sa ii multumim pentru ca nu am avut nici un razboi, spitalele sunt goale, toata lumea e bucuroasa, iar mortii toti traiesc o viata vesnica si fericita alaturi de Dz in imparatia cerurilor la palat, unde avem si noi locul gata pregatit.

| Teffan a răspuns:

Nu exista dovezi si nici nu sunt necesare.

| JulyDreams a răspuns:

Se cunoaste cazul lui Katie King. Dupa moarte, timp de 3 ani si-a facut aparitia cu corp cu tot, in fiecare seara, la sesiunile unei medium. Acolo le spunea ce traieste de cand a plecat. La vremea respectiva a fost destul de mediatizat cazul (sec 19). Gasesti mai multe pe Wiki.

| Raullalu a răspuns:

Dovezile sunt diferite de fizica umana, asta pentru ca omul e limitat.
Nu putem intelge totul in mod stintific dar vom putea.
Dovezi ale vietii de dupa moarte sunt, sunt in Isus Hristos un om dovedit istoric nu doar Biblic.
Isus a murit si a inviat apoi s-a inaltat la cer.
Apostolii sunt oameni dovediti istoric nu doar Biblici.
Acestia dupa invierea Domnului si dupa inaltarea Lui au continuat sa raspandeasca evanghelia.
Au fost torturati si chinuiti si injositi daca Isus ar fi fost minciuna ei nu ar alege tot chinul pentru o minciuna.