Dumnezeu decide unde mergem, rai sau iad, prin teorie.
Atunci inseamna ca nu diavolul este cel ce ne chinuie, ci Dumnezeu? Pentru ca daca Dumnezeu nu ne-ar trimite in iad, asta nu s-ar intampla. Deci Dumnezeu "ordona" sa fim chinuiti?

Tu chiar crezi ca asa si este? Religia e facuta de oameni, nu e rau sa crezi in ceva, eu unul cred in Dumnezeu, dar nu merg la biserica nu nimic, ceea ce va fi dupa moarte nu se stie, chestia asta e inventata de un om, caci orice lucru bun care il faci cuiva este in defavoarea altcuiva, deci nu exista bine si rau ci yig yang, numa daca vezi o persoane gen saraci/ oameni care vand maturoaie sa le dai ceva, eu azi, am facut ceva ce imi tot sta in cap si suna cam asa: azi la usa mi-a sunat o fata sa vanda maturoaies, bineinteles ca imbracata cum se poate si saracuta, dar asa sincera a fost si atata bunatate in vocea ei am auzit si eu i-am zis nu, m-am dus in casa dupa, m-am gandit, am luat 10 lei si am deshis geamu de data asta sa ii dau, dar ea plecase mai departe, din alta parte venea tatal meu, care de mic m-a invatat sa fiu zgarcit, dar eu sunt chiar opusul, si de rusine nu am strigat dupa ea, dupa m-am gandit ce *** putea ea face cu bani, cel mai probabil ajungea la parinti ei care nu cred ca ii chibzuiau mult, sau poate... dar asta e dar gandul asta e ca o zgarietura pe inima, si data viitoare cand imi va batea la usa, sper sa mai bata, am sa revansez, sper, caci ea si-ar fi dorit viata mea, dar eu nu pe a iei, dar totusi eu doresc sa mi se dea, dar nu am dat, deci nici nu cred ca am sa primesc prea mult, caci si karma exista si nu asa ca ceva mistic, pur si simplu daca legi toate firele la cap vei vedea ca totul se leaga, Dumnezeu se zice ca iarta toate pacatele si ca toti ajungem in rai, dar sa fim sinceri, o viata traita la infinit e o clipa, o viata traita cu cronometrul e ceva minunat , caci de multe ori facem multe lucruri doar fiindca stim ca maine s-ar putea sa nu mai traim si de acolo prindem curaj sa iubim, fiindca iubirea practic duce la reproducere, care este perpetuarea speciei, deci dragostea este urmarea gandului ca v-om muri + ca daca traiesti numa fericiri, la ce vei mai lucra, ce vei mai face? deci daca ai tot timpu la dispozitie si esti permanent fericit ce mai faci? practic esti mort deci noi traim in rai si in iad, omul care isi atinge/incearca scopurile care ii sunt "spuse" de suflet se afla in rai iar cei care practic nu pot sa si le atinga sau sa incerce sunt in iad dupa asteptatrea mantuiturului care de fapt suntem noi/ oameni cu telurile atinse sau incercam sa le atingem de exemplu africani care mor de foame, nu se pot salva pe ei insesi ca nu le permite solul, dar nici americani/europeni/asiatici etc nu mergem sa ii ajutam, cand daca am merge si i-am ajuta am fii cu adevarat oameni nu crestini sau musulmai sau cestio ce, deci in viata sunt importante telurile sa le facem nu numai sa le dorim, dar sa si ajutam, acuma na, sunt bun de gura, dar sper sa ma schimb si eu

Exista liberul albitru... faci ce te taie capu' suportand consecintele...
Numa bine

Răspunsul nu poate fi decat unul singur: Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni!

Cum este posibil ca Dumnezeu să fie IUBIRE, dar să existe şi nefericire de durată?
Un singur răspuns: nu este consecinţa alegerii Lui şi a iniţiativei Lui, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…

Situaţia aceasta riscă să se cronicizeze, devenind "de durată", tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…

O veste bună (şi de ce n-ar fi aşa) este aceea că noi suntem arhitecţii propriului nostru destin, ai propriei noastre fericiri!

Dacă Dumnezeu este văzut ca "Sursă" a existenţei noastre, "Dăruitorul" vieţii, iar viaţa noastră ca "dar" ar fi văzută doar ca o temporară "lumânare" aprinsă, există tentaţia pentru unii să-şi folosească libertatea pentru a fi total "independenţi", pentru a se separa de Creator, de un "Părinte ceresc".

Când "lumânarea" e aprinsă, când "viaţa" îţi inspiră că tu eşti "buricul pământului", există riscul ca cineva să se simtă "dator" să sfideze pe "Dăruitor" şi să "verifice" până la ce "îndepărtare" de "Sursă" (de Dumnezeu) se ţine aprinsă lumânarea, pierzând din vedere că aceasta are un "fitil" limitat...

Finalul vieţii (momentul în care s-a stins lumânarea, aproape sau departe de "Sursă") este şi finalul perioadei în care iei decizii şi te hotărăşti ce alegi (liber şi fără constrângeri). Fără să-şi dea seama, omul a făcut singur "judecata".

Dacă Dumnezeu nu este acceptat a fi prea "impunător" şi "justiţiar", nu este acceptat ca El să penalizeze folosirea greşită a libertăţii de către om, de ce ar pretinde cineva că El ar trebui obligat să "aducă înapoi" în zona de siguranţă şi de fericire (apropierea de "Sursă") pe cel care singur a optat, arogant şi sigur pe el, pentru "debranşare", pentru îndepărtare, şi pentru ignoranţă faţă de El?

Este însăşi respectarea libertăţii omului! (care vrea să fie foarte "ferm" în greşelile sale, aşa probabil cum au vrut şi vor şi "îngerii căzuţi", deşi Dumnezeu i-ar primi înapoi dacă aceia ar conştientiza cu sinceritate gravitatea faptelor care îi îndepărtează moral);

Pentru orientarea şi "Iluminarea" acestei libertăţi umane (pe care Divinul Şi-a impus să o respecte), Dumnezeu Fiul a mers până la maxima umilinţa şi Jertfa pe Cruce…

Libertatea trebuie asumată până la capăt, în încântătoarea cunoştinţă de cauză a veşniciei noastre...

Nu,nu Dumnezeu exercita vreun act punitiv! Singurul care este "dus" de Dumnezeu este sufletul bun, sufletul care va primi mantuirea. Sufletul rau, nepregatit doar se "trezeste" in propria stare, dar una indepartata de Dumnezeu (Care astfel nu-l mai poate ajuta), indepartata de orice bine! >

Luca16, 22: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Luca16, 23: Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.



Alte versete:
"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

„Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecc. 3, 11

"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" Luca 12, 4

"Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata (pentru suflet)" (Evrei 9, 27).

"Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup (se are in vedere aici doar sufletul)" (II Corinteni 5, 10

"Ci eu, deşi departe CU TRUPUL, însă de faţă CU DUHUL, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta:" I Corinteni 5, 3

" Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea TRUPULUI, ca DUHUL să se mântuiască în ziua Domnului Iisus." I Corinteni 5, 5

" Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă ŞI CU TRUPUL şi cu DUHUL." - Corinteni 7, 34, etc...

- Facere 2, 7: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie."

"Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecclesiast 3, 11:

"Când a rupt El pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina lucrării de mărturie pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: ‚Până când Doamne, Tu care eşti suveran, sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi a fraţilor lor care vor fi omorâţi ca şi ei" (Apocalipsa 6, 9-11).

Un raspuns al colegului @Maxim care da mai multe explicatii in privinta aceasta:

Nici Imparatia Cerurilor, nici iadul, nu sunt simplu locuri, tinuturi situate undeva anume, ci realitati duhovnicesti, ce nu se vad cu ochii trupesti. Dupa cum spune Sfantul Marcu Eugenicul ele sunt "locuri ce se cugeta cu mintea", fiind potrivite unor stari, trepte si feluri de vietuire.

Imparatia Cerurilor, pe care o mostenesc dreptii pe vecie, este numita si "Imparatia lui Dumnezeu", si "Rai" in inteles inalt, si fericita "viata vesnica".

Dupa cum zic Parintii si insusi Apostolul Pavel, viata Imparatiei nu poate fi povestita, caci: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor care il iubesc pe El" (1 Cor. 2, 9).

Sfintilor li s-a dat arvuna si pregustarea ei in vedenii si rapiri duhovnicesti, dar adevarul ei ramane mai presus de cuvant. Sfantul Pavel, rapit "pana la al treilea cer", "in rai, a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca" (2 Cor. 12, 4). "O, Rai preafrumos, e cu putinta a ne veseli de tine, dar cu neputinta este a cugeta cum esti!", exclama Sfantul Nicodim Aghioritul.

Din invatatura Domnului Hristos si a Sfintilor Apostoli si din cele cunoscute in duh de sfinti putem afla insa catusi de putin ce inseamna aceasta Imparatie.

Stim astfel ca ea este multimea bunatatilor gatite de Dumnezeu dintru inceput celor vrednici sa le primeasca: "Atunci imparatul va zice celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Mt. 25, 34).

Binele din Imparatie e uneori infatisat de Parinti prin negatie, ca sfarsit al tuturor relelor de care are parte omul in aceasta lume, alteori, simplu, ca dobandire a tuturor bunatatilor de care-am fost lipsiti in lume din pricina rautatilor. In Imparatie, scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, "am scapat in sfarsit de dureri, de chinuri, de gemete; nu mai e suferinta, intristare ori plans; nu mai sunt impotriviri si piedici; tulburarea si nelinistea au pierit. Acolo sus e viata cea adevarata, fara de moarte si plina de bunatati neamestecate cu rau. Nu mai e nimic care sa ne supere, nici griji, nici ispite, numai bucurie, iubire, veselie; toate sunt desavarsite, toate nepieritoare".


Iadul

Iadul - ori gheena - este infatisat de Sfanta Scriptura si de Parinti drept loc de osanda, sau starea celor pacatosi, care indura pe vecie chin si suferinta, fara putinta de scapare.

Cea dintai pricina de suferinta este, potrivit Parintilor, focul cel nestins si vesnic, dupa cuvantul Domnului care zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Mt. 25, 41). Pe langa "focul care nu se stinge" (Mc. 9, 47-48; cf. Is. 66, 24), Hristos vorbeste in acelasi loc si de "viermele care nu moare" si de locuirea pe vecie cu diavolul si ingerii lui (vezi Mt. 25, 41), in vreme ce dreptii au parte de tovarasia lui Dumnezeu, a ingerilor si a multimii de sfinti.

Grozavia suferintei acolo se arata in "plangerea si scrasnirea dintilor", de care vorbeste Hristos (Mt. 13, 42; 25, 30).

Iadul este inca si loc al tenebrelor, intunecat si neguros. "Tinutul intunericului si al umbrelor mortii. Tara de intuneric si neoranduiala, unde lumina e tot una cu bezna", dupa cum spune Iov (10, 21, 22). Insusi Hristos il numeste "intunericul cel mai din afara" (Mt. 25, 30).

Zugravind iadul, Parintii nu fac decat sa reia cuvintele Scripturii, ingrosand uneori, inmultind amanuntele si materializand suferintele, pentru ca omul sa se infioare si sa se teama vazand la ce cazne vor fi dati pacatosii.

Sa nu uitam insa ca avem de-a face aici cu o exprimare simbolica. Astfel, multi Parinti spun apasat ca focul iadului nu este acest foc cunoscut de noi, ci unul "cum numai Dumnezeu il stie". El este pururi arzator si nestins, dar nu parjoleste si nu mistuie ca focul de pe pamant, pentru ca dupa inviere trupurile pacatosilor sunt si ele, ca si ale dreptilor, nestricacioase. El nu isca suferinta trupeasca ori sufleteasca, pentru ca dupa inviere toti oamenii ajung nepatimitori si cu trupul si cu sufletul. Asadar, chinurile iadului, pe care le indura atat sufletul, cat si trupul - caci omul intreg va suferi atunci - sunt de natura spirituala.

Tu daca faci faptele diavolului care te-a ghidat in viata vei avea partasie cu el, ca iadul nu afost creat pentru oameni ci pentru diavol si slujitorilor lui

Trebuie privit, dupa umila mea parere altcumva situatiuneaaca era doar Dumnezeu, si nu lasa si un diavol sa va chinuie, v-ati fi plictisit de moarte! Nu pot concepe ca sa convietuiesc cu ingeri numai! Cum ar mai functiona organele mele 'malcuth'.(Vorba canballei).

Nu Dumnezeu decide! El iti da libertatea alegerii! Spre exemplu tu ales Iadul! Tu insuti te chinui! Dumnezeu te lasa sa faci pe desteptul, tu culegi roadele! Ce e asa greu de priceput?

Salut

Deuteronomul 30:19 - "Iau astăzi cerurile şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să rămâi în viaţă, tu şi urmaşii tăi".
Acest verset arată că întrucât suntem înzestraţi cu raţiune, Dumnezeu aşteaptă să ne-o folosim pentru a lua decizii înţelepte.

Apoi, dacă citim cu atenţie Biblia ne putem da seama că iadul la care face referire ea nu reprezintă un loc al chinurilor veşnice. De fapt, Biblia nu învaţă că noi am avea un suflet nemuritor care ar supravieţui morţii corpului. În Ezechiel 18:4 se spune în acest sens: "Sufletul care păcătuieşte acela va muri". Ceea ce spune Biblia că se va întâmpla cu cei neascultători e că odată ce vor muri nu vor mai avea nicio speranţă de viitor, spre deosebire de cei ascultători care au speranţa de a fi readuşi la viaţă de Dumnezeu (Faptele 24:15 - Şi am în Dumnezeu speranţa pe care o nutresc şi oamenii aceştia: că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi.)

Cele bune!

Nu exista iad sau nu exista Dumnezeu. Alta varianta nu e. Sa fi prea idiot sa crezi ca exista un Dumnezeu iubitor care te chinuie etern in iad pentru niste fapte infaptuite intr-o viata relativ scurta. Deci tu alegi dintre cele 2 variate daca ai putina ratiune. Daca nu, nu ma lua in seama si vezi-ti de doctrinele tale.

Nu e chiar așa. Faptele noastre decid unde ajungem. Desigur, Dumnezeu a făcut această lege, dar de noi depinde unde ajungem.
Raiul și iadul sunt diferite de ceea ce cred oamenii. Noi ne gândim la o chinuire fizică, dar asta nu se poate fiindcă sufletul nu e material. Iadul cred că ar fi o chinuire mentală... nu știu cum să zic...

Deci, nu Dumnezeu ordonă să fim chinuiți ci faptele noastre de pe Pământ (în viitor depărtat probabil și de pe Lună, Marte... etc.). El dorește ca toți să ajungem în Rai și nu dorește răul nimănui, dar el trebuie să fie corect.

Faptele noastre!

Exact, daca incepi sa faci o logica din invatatura crestina, ajungi sa iti dai seama ca Dumnezeu e mult mai rau decat Diavolul, daca o sa citesti vechiul testament o sa intelegi si mai mult!

Atat Dumnezeu cat si Diavolul nu exista, dar daca ar exista Diavolul ar fi logic vorbind, cel mai bun rau!