Ar fi bine sa ma spovedesc și împărtășesc? Ma ia anxietatea numai când ma gândesc ca trebuie sa ii vorbesc preotului.

@ Alezan194

Da, este bine cu conditia sa spui NUMAI ADEVARUL, ca te ia anxietatea cand minti.

Vad ca te-a luat si rusinea, nu doar anxietatea...

Nu vad absolut niciun avantaj in a îți împărtăși viața personală cu un necunoscut pentru nimic...

Dacă crezi că preotul este doar un intermediar între tine și Dumnezeu, anxietatea dispare. El, preotul, crede, iar tu crezi asta. În aceste fel spovedania devine un act sfânt, o taină a religiei, iar nu o conversație cu un consultant de altă natură. Da, frica, anxietatea este bună, normală, dar trebuie să o atribui interpretării că tu vorbești atunci cu Dumnezeu, nu cu preotul.

Preotul este doar un discipol si un intermediar, nu judecatorul care iti ia capul.Incearca sa-l privesti tot ca pe un om si sa-i spui ce ai pe suflet, pentru ca el nu te va judeca.Iar in aceasta situatie sunt multi alti oameni, crede-ma.

Da-i naibii de ninjalai. Uite, cum zicea Smolbean. Sau pur si simplu scrie pe o foaie ce crezi ca ai gresit, apoi da-i foc. Si gata. Mergi mai departe.

Da

Dar ce fapte asa grave ai?

De ce sa te ia anxietatea?
Daca ai pacate grave, du-te la alt preot, apoi revino la actualul.
Linisteste-te. Sigur preotul a auzit cate si mai cate.

Trebuie să o faci, orice-ar fi.

Gândește-te că e ca prezentarea aia nenorocită de la facultate, în care toți te privesc și bârfesc chiar apoi, dar tu intri acolo și prezinți ca să ieși învingător.
Cam așa e și cu spoveditul.

Iar dacă nu ține nici asta, gândește-te că ți-ai îndeplini o fantezie în văzul tuturor, cam așa e și cu spoveditul. Expunerea aia în fața străinilor.
Dacă o faci, e posibil chiar să te ajute și cu anxietatea socială, dacă ai suferi de așa ceva.

Da, ar fi extraordinar de bine, chiar crucial pentru sanatatea sufletului si a trupului tau. Nu trebuie sa-ti faci griji, preotul a auzit in fiecare zi pacate mai grozave ca ale tale.

Spovedește te direct lui Dumnezeu. De ce ai nevoie de un intermediar?

Anxietatea, frica vine de la diavol. Unui om conștient la minte nu îi este rușine. Dacă chiar nu poți, fă ce spune Xox0.

Buna! Daaa! Este minunat sa te împărtășești! Anxietate ia pe oricine, e o frica teribila e normal si firesc, suntem oameni, insa gândește te ca Parintele este si el om si mai ales a auzit lucruri cu mult mai grave decât ce ai tu sa ii spui! Probabil spovedește si femei si bărbați deja trecuți prin atâtea probleme de viața, iar Preotul nu e judecătorul tau ci e un martor prin care tu de fapt ii mărturisești lui Hristos ce ai făcut… nu ca Dumnezeu nu ar stii deja; insa e o asumare si conștientizare a pacatelor. si se mai spune ca "ce nu spunem la spovedanie; vom spune la Judecată de Apoi, dar păcatele nespuse tot nu rămân" cred ca Pr Arsenie Papacioc sau Cuviosul Paisie Olar a spus asta… nu stiu sigur, insa te încurajez sa citesti ce au scris amândoi si ce au spus, ai si pe YouTube

Iti spun cu mâna pe inima ca asa plin de viața si iubire te simți după Sf Împărtășanie… sau după Spovedanie mai ales după ce iti citeste parintele rugaciunile de iertare si simți ca ti se ia o povara de pe întreg sufletul! Huh! E minunat!

Simți ca in sfârșit iti poate respira sufletul. un sentiment frumos!

E posibil sa nu simți asta din prima sau primele câteva dați, insa asta din cauza fricii asa pățeam si eu, apoi după un timp (cam 2-3 luni) am început sa ma simt confortabila cu vorbitul cu Parintele. Devine un fel de sfătuitor si un bun prieten.

Uite cum fac eu, poate te ajuta:

- pe parcursul timpului daca fac ceva rau; am in notițe special o rubrica pentru păcate si le trec acolo scurt cu liniuța (ex: am mințit, m-am certat cu colega, am invidiat, am înjurat etc.)

- le notez imediat ce îmi dau seama ca am făcut ceva rău; căci fără sa vrei uiți

- cu o zi sau doua înainte de spovedanie le scriu pe o foaie de hartie (fac exact ca o lista) si o păstrez in portofel ca sa nu o vadă absolut nimeni nimeni nu trebuie sa știe ce păcate ai tu, in afara de Dumnezeu si Parintele duhovnic care este cel ce te ajuta pe tine sa le mărturisești.

Apoi după ce te spovedești; hârtia aia o rupi bucăți mici si o atunci undeva

Sa nu te temi de parintele duhovnicesc, a fost si el tanar, e si el om, e si el suflet, știe ca slăbiciunile umane sunt multe si ispitele si mai multe!

Orice ai face nu deznădăjdui; Adica sa nu te simți vreodată asa păcătos încât sa nu mergi spre Dumnezeu.


E o vorba faina „nu putem noi greși cat poate Dumnezeu ierta!" Adica Dumnezeu ne iubește atat de mult încât îl doare tare pentru păcatele noastre, insa in acelasi timp îl doare pentru ca pe noi ne dor păcatele, insa ne iartă daca ne pare rau de păcate si vrem sa ne îndreptam si facem pași in sensul asta!

Orice ar fi, tine de curăția ta sufleteasca si trupească! Roagă-te sa o ai mereu! Nimic nu e greu pentru Dumnezeu!

Sa mai pui întrebări cu orice gând de-al tau si sa nu temi sa iti trăiești Credința!

Ai nădejde (credința) in Dumnezeu!

Cu ce te ajută să-i zici toate așa zisele încălcări ale poruncilor numite păcate unui alt om cu pretextul că sub îndrumarea sa ai fi iertat de un zeu?