| ReeaVermeer a întrebat:

Întrebare adresată creștinilor. Nu e ironică. Voi cei care citați din Biblie, și vorbiți despre iubire și bunătate etc, sau despre cum creștinismul e o valoare culturală a poporului român, voi citiți măcar Biblia, sau doar ce vă place? Zic asta pentru că lumea (cel puțin cu care am avut eu contact) ignoră citate ca următoarele.
De ex, din Osea 13 16 - Vor cădea ucişi de sabie**; pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.
Geneza 8 20-21 - Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi-de-tot pe altar.
Domnul a mirosit un miros* plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema**
(luate din https://biblia.resursecrestine.ro/)
Cum mai puteți zice că e ceva pozitiv, sau măcar sănătos mental?
Și cum să fie o valoare a poporului român, când noi știm că urmașii noștri, Dacii și Romanii, credeau în alți Zei?

17 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Nici Osea nu sustine ca e pozitiv asa ceva ci arata care vor fi consecintele indepartarii protectiei lui Dumnezeu daca ei nu il asculta.
Din perspectiva Bibliei animalele nefiind create in imaginea Creatorului nu au aceeasi valoare cu oamenii, de aceea se mananca sau pot fi aduse ca jertfa.
Pe vremea cand eram agnostica am cerut Creatorului daca exista sa mi se reveleze si Cine mi-a raspuns( am scris pe larg la intrebarile mele cum a fost conversatia mea cu El) mi-a spus ca Biblia e cartea Lui.
Biblia spune ca dumnezeii popoarelor sunt idoli, adica demoni asa ca nu vreau sa ma inchin la dracii.cu care erau in contact dacii si romanii.
Indiferent la cate zeitati se inchina oamenii pe glob cred ca toti suntem de acord ca sursa existentei, a universului trebuie sa fie unitara, nu in functie de cred diverse grupari de oameni.

| RAY a răspuns:

Iahve a avut un singur popor, era răzbunător, zeul războiului, ce vrea sa fie ca Iisus, nici creștini nu au luat in seama zeul evreu,daca iahve facea lumea,de la bun inceput il trimitea pe iisus sa aplice legile morale,chiar el spune ca singurul mantuitor e doar el si ca nimeni nu a existat niciodata inainte de el nici dupa el nu va mai fii ca el,de ce dumnezeu a regrat ca a creat oameni,ca apoi sa faca un potop,el nu stia ca va regreta apoi, se vede ca dz era un imparat mare care era un razboinic de un trib si lau zeiificat evrei, faza cu satana se refera la imparatul ala adica tot la dumnezeu, ironic nu, de asta evrei au vrut sa ascunda asta, acum 2600 de ani,ei aveau mai multi zei,dumnezeu judeca in mijlocul altor zei, de ce sa nu crezi in alti zei daca doar el ar exista, sa vrut o religie care sa uneasca triburile evreiesti si sa falsfice istoria lor care nu era monoteista, EL =CEL CE ESTE, EL ESTE O PARTE DIN NOI, NOI SUNTEM EL IAR EL ESTE NOI

| RAY a răspuns (pentru RAY):

Fii atent la geneza,daca vor manca marul vor fii precum noi,dz a ascuns pomul de ei,oare de ce sa fii facut asta,sarpele e o metafora pentru rebeliuea oamenilor fata de zei ca in povestea cu potopul din alte religi mai vechi,si zeul le trimitea furtuni daca nu iti amintea de el,uitarea zeiilor le face sa numai existe, consider ca rebeliunea nu este un lucru rau,dar religia vrea oi nu lupi, lupul e rebel, nu se multumeste sa fie sclavul lui iahve, de asta in evul mediu a gandi era interzis ca oameni erau oi, 80% din oameni sunt prosti si doar 20% sunt smecheri

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Era foarte pozitiv și sănătos pentru cine și când au fost scrise.
Dacii și romanii erau (dacă) strămoșii, iar nu urmașii noștri. (Urmașii noștri vor fi chineji). Acei strămoși nu erau popor român. Poporul român este o creație recentă. Și creștinarea lui la fel. La identitatea poporului român actual contribuie și religia creștină.
Dar religia creștină începe cu Isus și cu Noul Testament. Tu ai citat din Vechiul Testament, care este din religia iudaică.

| anonimg a răspuns:

Doar creștinii ortodocși consideră că creștinismul este o valoare a poporului român.
Restul de: protestanți și neoprotestanti, catolici, nu au nicio treabă în a face vreo legătură între creștinism și valoare a poporului. Iar ortodoxismul se trage din catolicism.
Ortodoxismul este acceptat de majoritatea popoarelor corupte, deoarece nu condamnă păcatele așa de mult cum o face Biblia. De aceea majoritatea ortodocșilor nu cunosc Biblia; sau ce cunosc din ea sunt doar niște concepții greșite, populare.

| milan9 a răspuns:

Vechiul testament nu are pretentia de a fi fost nici scris de Dumnezeu, nici dictat de El.
Este esenţial să fie făcută diferenţa între,, iniţiativa omului" şi,, iniţiativa lui Dumnezeu", între,, mesajul subiectiv al omului" şi,, mesajul obiectiv al divinităţii". În Vechiul Testament avem într-o mai mică măsură intervenţia lui Dumnezeu şi într-o foarte mare măsură intervenţia omului (lideri ai poporului, bătrâni sau oameni simpli care expun un puritanism etnic şovin specific evreilor, etc... Aşa se explică faptele vechiului testament.

| Teddy1517 a răspuns (pentru milan9):

Asta e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o. Tu ai citit vreodata Biblia? Ca daca da, n-ai fi putut spune o asa enormitate. Ale cui cuvinte sunt in Osea 13? Cine vorbeste la persoana 1?

| iurii75 a răspuns (pentru milan9):

"Vechiul testament nu are pretentia de a fi fost nici scris de Dumnezeu, nici dictat de El." - una dintre cele mai mari tâmpenii auzite de la ortodocși. Nu te deranjează ca îl contrazici pe Isus?

| milan9 a răspuns (pentru iurii75):

Scris direct de Dumnezeu? A scris Mantuitorul Iisus cu mana lui? Ai cunostinte desigur despre inspiratia divina, dar asta nu inseamna automat,, dictare" a textului, depasirea libertatii de exprimare a fiecarui autor biblic in propriul sau stil de redactare. Daca am inspirat superficialitate, atunci e greseala mea, una grava daca am smintit pe cineva. Am vrut doar sa subliniez ca a fost posibil ca unele exprimari sa fie mai valoroase decat altele, sau unele exprimari mai putin inspirate, in virtutea posibilitatilor fiecaruia de a se exprima sub inspiratia divina, sau sub un mandat profetic.

| iurii75 a răspuns (pentru milan9):

E doar o încercare stângace de a căuta scuze pentru cuvintele aiurea ce le-ai scris.
Si apropo, unele pasaje chiar au fost dictate ( iată ce sa le spui - așa zice Sfântul lui Israel...), Altele scriitorii au redat cu propriile cuvinte viziunile primite, altele sunt istoria unor fapte. Dar indiferent de pasaj, toată scriptura este inspirată de Dumnezeu.

| CostinAlamariu a răspuns:

"voi citiți măcar Biblia, sau doar ce vă place?"
Desigur că citesc Biblia. Citesc fiecare carte din VT și NT în paralel, cateva capitole pe zi până o termin. Și dupa o iau de la început. happy

"Cum mai puteți zice că e ceva pozitiv, sau măcar sănătos mental?"

Nu văd ce ce nu.

"Și cum să fie o valoare a poporului român, când noi știm că urmașii noștri, Dacii și Romanii, credeau în alți Zei?"

Noi nu suntem nici daci, nici romani. Suntem urmașii lor. România este ceva diferit de strămoșii săi, așa cum tu esti o persoana diferită de bunicii și părinții tai. Identitatea noastră națională e legată de creștinism (în speță Ortodox) deoarece asta a influențat cel mai mult cultura poporului român. Oamenii se salută pe stradă cu "Doamne ajută!" Care Domn? Dumnezeul lui Israel. Nu Jupiter sau Zamolxe.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu e normal ca cei ce pacatuiau sa fie pedepsiți? Daca tot dai citatele alea, știi în ce contexte au fost folosite? Poporul evreu a fost câștigat de Dumnezeu și scos din tara Egiptului și ei se tot închinau la idoli, dar când aveau un necaz se întorceau repede la Dumnezeu sa ii ajute, și Dumnezeu, în bunătatea Lui cea mare, ii ajuta, dar după ei iar Îl uitau. După ce ca Îl uitau, pacatuiau la greu și făceau păcate grave și atunci Dumnezeu i-a pedepsit, i-a trimis ca robi în alte tari și alte pedepse. Ce ar fi trebuit sa facă Dumnezeu, sa ii lase în voia mintii lor? Dacă nu i ar fi pedepsit, mulți nu s ar mai fi întors înapoi la El. Dumnezeu e un Dumnezeu drept și da răsplată după cum meritam, nu poate doar sa ne binecuvânteze fără ca noi sa Îl ascultăm. El ii pedepsește pe cei pe care ii iubește. Iar arderile de tot au fost o porunca a Domnului, jertfe de animale, cred ca asta încă se practica în unele tari, deci ce e atât de neobișnuit?

| pacatosulBogdan a răspuns:

Au crezut in "alti zei", care erau draci de fapt, conform Psalmului 95, 5: "Dumnezeii neamurilor sunt idoli (draci in trd. veche)", pana au venit harul si adevarul prin Domnul Iisus Hristos si apostolii Sai au propovaduit chiar si la sciti (conform epistolei Sf. Ap. Pavel), incat roadele acestei propovaduiri au fost nu numai increstinarea treptata a daco-romanilor ci si sfintii daco-romani, despre care avem marturii arheologice.: Sfinti Zotic, Atal, Camasie, Filip de la Niculitel; Sfintii Epictet si Astion, Sfantul Ioan Casian, Sfantul Teotim, si altii, iar la Sinodul intai Ecumenic de la Niceea din 325, daco-romanii au avut reprezentat pe episcopul Tomisului.
"Martirii lui Hristos", asa scria in greceste pe cripta lor; si mai vin unii propagandisti sa minta ca nu exista dovezi hristologice.

| Teddy1517 a răspuns:

Cine a spus ca ignora acele versete? Daca vrei mi le pun la poza de profil, ca tot din Biblie sunt si acelea. Doar ca s-ar intelege altceva fara context.
Ia sa vedem, ce e mai exact in neregula cu acele versete?

| ReeaVermeer explică (pentru Teddy1517):

Nu stiu, oare ce o fi rau ca d-zeu ucide indirect atatea animale si oameni (pe acestia si ca pedeapsa). Nimeni nu vede nimic abuziv in relatia asta d-zeu - oameni? Daca d-zeu era iubitor nu facea atatea. Iar daca nu e, si de fapt agreeaza suferinta asta barbara pentru ca este gelos ca se inchina lumea altor Zei, atunci nu inteleg de ce lumea Il urmeaza.

| Teddy1517 a răspuns (pentru ReeaVermeer):

Hai sa vedem. Pentru inceput, ce intelegi tu prin,, rau"? Ca sa nu folosim cuvinte pe care nu le putem explica.

| clasa8aamsosit a răspuns:

Salut. Creștinii adevărați citesc Biblia cu regularitate.
De fapt, în Osea 13:16 este scrisă o profeție despre orașul antic Samaria, profeție care s-a adeverit: „Samaria va fi considerată vinovată, căci s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie..."
Legat de versetele din Geneza, Noe i-a adus lui Dumnezeu o jertfă (sau o ofrandă) prin care își exprima recunoștința că a supraviețuit Potopului.
De fapt, din aceste relatări chiar putem trage și noi învățăminte.