| KhludCiprian a întrebat:

Pentru atei: "9 lucruri ce n-ar trebui ateii sa le zica"

Clipul e aici:
https://www.youtube.com/watch?v=2L9nuGVKdg0

Credeti ca sunt alte lucruri ce ateii n-ar trebui sa le zica?

Răspuns Câştigător
NOname
| NOname a răspuns:

Ar fi bine să li se dea mai puţine motive să se victimizeze şi mai multe - să gândească logic şi să îşi folosescă gândirea critică.

"Persecuţia creştinilor.
Cea mai mare eroare pe care au comis-o inamicii creştinismului a fost aceea de-a îi persecuta pe creştini. Cei care au considerat că este eficient a proceda astfel în ceea ce priveşte combaterea creştinismului, au fost nişte ignoranţi în materie de psihologie, sociologie, şi cel mai grav, teribil de ignoranţi în domeniul teologiei creştine şi au sfârşit prin a aduce mai multe deservicii decât servicii scopului lor.
În ceea ce priveşte psihologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că nimeni nu poate fi convins să nu creadă ceva prin tortură, ameninţări sau moarte. În faţa acestor situaţii, cel mai probabil este ca persecutatul să mintă şi să declare că a greşit, dar asta nu înseamnă în nici un caz că a fost convins de ceva. Principala preocupare a torturatului va fi o modalitate de a scăpa de tortură şi nimic altceva. Pentru ca cineva să îşi schimbe poziţia în ceea ce priveşte o ideologie religioasă este nevoie de foarte mult timp şi de informaţii care desfiinţează progresiv ideologia respectivă, iar în cazul creştinismului acest proces este deosebit de complicat.
În ceea ce priveşte sociologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că religia creştină a funcţionat ca un identificator specific al comunităţii creştine, şi ca atare, orice atac împotriva vreunui membru al eventualei comunităţi nu ar fi avut ca rezultat decât cristalizarea legăturilor intracomunitare, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei ameninţări care tronează asupra unui grup social şi mai ales asupra unui grup social minoritar. Iar în timpul persecuţiilor din epoca romană, creştinii erau în mod clar minoritari şi parţial din acest motiv, Nero şi cu ceilalţi împăraţi romani nu au reuşit decât să promoveze creştinismul în imperiu şi să îl transforme intre 60 şi 380 e.n. dintr-o doctrină a unei secte teribil de obscure, în religia oficială a lumii romane.
Una dintre inovaţiile speciale ale creştinismului este teologia masochistă a persecuţiei, persecuţie care nu numai că este privită ca fiind un dar şi o cale către mântuire dar pe deasupra mai reprezintă şi o profeţie care se autorealizează. Aceasta funcţionează în consonanţă cu apologia suferinţei, privită în Noul Testament ca o mare virtute. Iată câteva versete relevante, versete care fac din creştinism o religie care prosperă atunci când adepţii ei sunt sau se simt persecutaţi:

Matei 5:10 -12
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voastră.
Ioan 15:18 - 20
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său.' Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
Romani 8:35 - 39
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat."
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru.
2 Corinteni 4:8 - 11
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
2 Corinteni 12:10
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
2 Timotei 3:12
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.
1 Petru 4:12 - 14
Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.
Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
Am dat doar câteva versete, însă sinistrul Nou Testament abundă în astfel de texte ce au ca rezultat direct construirea la nivel psihic a unor bucle de feedback pozitiv care desfiintează unul dintre cele mai puternice instincte ale vieţuitoarelor, instictul de conservare. Acesta este suprimat în favoarea dogmei antiumane creştine, un virus informaţional care a evoluat să infesteze creierele indivizilor şi să-i compulsioneze să accepte orice fel de afront adus vieţii, culminând cu modificarea radicală a percepţiei asupra suferinţei, suferinţa - cel mai important mecanism prin care organismul este notificat că îi este atacată integritatea. Creştinismul distruge mai mult decât sistemul imunitar al individului la nivelul biologic, îi distruge la nivel psihic capacitatea de-a conştientiza că este dezintegrat în mod sistematic şi transformat doar într-un recipient futil pentru infestarea altor victime şi pentru propagarea virusului.
După cum se vede în versetele de mai sus, un creştin nu numai că ar trebui să se aştepte să fie persecutat, să fie încercat, tăiat ca o oaie, să fie urât de către alţii, să accepte foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia, să fie dat morţii; pe deasupra acesta trebuie să simtă plăcere în slăbiciune, nevoie, defăimare şi prigonire. Trebuie să se bucure şi să aştepte să pătimească precum idolul lui, Iisus Hristos, şi să fie fericit dacă se întâmplă să pătimească astfel deoarece aşa are garantat un loc în împărăţia cerurilor.
Nevoia de persecuţie a creştinilor este evidenţiată prin numeroasele teorii conspiraţioniste pe care le suţin, conspiraţii care ar avea ca principal scop desfiinţarea lor. Dacă nu există persecuţie reală, atunci aceasta prinde formă în imaginaţie sub forma clanurilor sataniste, ateiste sau iudeo-masonice care nu trăiesc decât pentru a băga biocipuri pe sub pielea creştinilor şi pentru a le vaccina copiii cu vreun vaccin care provoacă autism. Atunci când creştinii nu sunt persecutaţi de nimeni, încep să se persecute unii pe alţii: catolicii pe ortodocşi, ortodocşii pe martorii lui Yehova, protestanţii pe catolici şi aşa mai departe. Din câte ştiu eu o singură dată s-a întâmplat în istorie ca o sectă creştină să fie desfiinţată prin persecuţie - aceea a catarilor, care a fost adusă la extincţie de către Sfânta Inchiziţie printr-o campanie al cărei slogan a fost: "Caedite eos. Novit enim Dominus qui sunt eius" (Ucideţi-i pe toţi, Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui) - în traducere liberă după 2Timotei 2:19.

Prin urmare, ca un antiteist ce sunt, mă declar cât se poate de ferm împotriva oricărui tip de persecuţie asupra creştinilor şi a religiei lor deoarece aceasta nu ar duce decât la consolidarea şi cimentarea credinţei iraţionale în dumnezei, draci şi cristoşi. În timp ce Polonia şi România (ţări în care regimurile comuniste au persecutat iniţial biserica) sunt cele mai religioase ţări din Europa, Danemarca, Norvegia şi Suedia conduc prin cealată parte a clasamentului, fapt care reprezintă un semnal clar că, în ceea ce priveşte propaganda ateistă singura soluţie este confruntarea la nivel informaţional şi expunerea religiei creştine ca ceea ce este: o sumă de mituri imorale care sunt prezentate ca fiind adevărate de către prea-mincinoşii teologi cu scopul de-a mulge turma de credincioşi şi o ideologie susţinută aşa cum se poate observa şi de către stat, probabil pentru ca cetăţenii să nu se revolte în faţa abuzurilor şi incompetenţei politicienilor, considerând că a trăi în penurie reprezintă împlinirea vreunei profeţii biblice."

Sursa: http://sclavii.blogspot.ro/2010/10/persecutia-crestinilor.html

6 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Personajul din video e din alta rasa decat cea germanica asa ca vorbeste prosti

| Mădă0611 a răspuns:

N-am rabdare sa ma uit la nenea laughing deci nu stiu daca a zis urmatoarele lucruri. Nu imi place cand ateii sunt siguri cati ani are Universul; chiar ma uitam la Cosmos si nenea care a tradus subtitrarea comenta documentarul in subtitrare, era vorba despre varsta Universului, cica "zic ei, dar cine ii crede?", si apoi despre Big-Bang. Nimeni nu stie ce a fost. Acei ani sunt de fapt distanta pana la cel mai indepartat punct observat de noi pana acum, apoi, e logic ca daca toate merg intr-o directie, candva au fost in directia opusa, iad daca distanta e tot mai mare, inainte era mica sau inexistenta. Poate materia a existat dintotdeauna, de ce sa fie imposibil? Apoi cu balta, nici aia n-o cred si nu imi place s-o vad in raspunsurile celor care se numesc atei. Observi cumva ca formele de viata se adapteaza, ca animalele ne sunt asemanatoare, ce conteaza ca nu stii cum a inceput totul? nici n-ai nevoie cand observi ca zeii venerati de oameni sunt atat de umani si personali, e prea evident ca sunt o inventie, daca stii asta, n-ai nevoie disperata de raspunsuri, mai bine sa nu-l ai decat sa inventezi povesti.

| sublime89 a răspuns:

In primul rand ateii n-ar trebui sa se dea mari fata de crestini sau alte persoane de alte religii. Daca vrei sa convingi pe cineva ca ai dreptate, ultimul lucru pe care trebuie sa faci e sa razi de el. Asta doar il va indeparta.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1 - se aplica doar unde se vorbeste engleza. In romana foarte putini spun "mi-am pierdut credinta". De fapt, n-am auzit pe nimeni sa zica asa ceva (si foarte putine in engleza).

2 - acest punct este corect si trebuie spus. Nu e chiar corect sa zici ca "o dovada cat de mica" e buna. Ti-as putea prezenta acea "dovada mica" legata de multe subiecte (avand in vedere ca ma descurc in magie si iluzie). O sa crezi ce iti prezint? Pai conform acelei afirmatii, DA. Aici apare problema. Daca pretinzi ca poti sa levitezi, nu vreau sa te ridici cativa centimetri. Iote geamul, suntem la etajul 10, succesuri.

Pe acelasi model de logica, experientele personale ale persoanei X sau Y sunt corecte deoarece intra la categoria propusa de el.

Tot pe acelasi model de logica, biblia este o dovada valida.

3 - asta este corecta, chiar si el recunoaste. Sunt 2 tipuri de atei : cei care se nasc si cei care se gandesc la asta dupa ce cresc. Totusi, dupa cum zice si el, faza cu "te nasti ateu" nu reprezinta un punct in plus pentru ateism deoarece pozitia respectiva este cea originala si cand esti mic nu poti zice "vreau sa raman asa, nu vreau religia X sau Y". Motivul pentru care ateii mai "mari" se gandesc si vorbesc despre religie, de multe ori este ca religia invadeaza spatiul lor sau spatiul altora si nu e corect.

Sunt oameni care de mici nu au avut contact cu religia si nu vorbesc despre ea chiar daca sunt mari. Oare ei nu sunt atei? Sigur ca sunt.

4 - sunt destule persoane care spun ca fara zeul lor nu esti o persoana morala. Sunt si mai multe persoane care spun ca acea moralitate de fapt vine tot de la zeul lor. Acest punct trebuie adus in discutie atunci cand un crestin incepe sa o arda cu "zeul meu reprezinta moralitatea absoluta" alaturi de pasajele acelea minunate legate de crima, viol, genocid, etc.

5 - n-am auzit persoane care sa zica asa ceva (de fapt am auzit una sau 2 aici pe TPU dar sunt irelevante. Nimeni nu-i baga in seama prea mult).

6 - asta practic este corecta. Cu toate astea, trebuie sa incerci cat de cat chiar daca stii ca persoana respectiva o sa ignore tot ce ii zici. Cine stie, mai devreme sau mai tarziu o sa-si dea seama ca argumentele sale sunt eronate. Un exemplu bun este userul mar***n (nu de alta dar se oftica astia de pe TPU daca dau nume) care tot se leaga de abiogeneza, evolutie si cosmologie fara sa stie macar chestiile de baza si indiferent cat de mult ii explici ca greseste, el tot continua sa faca aceleasi afirmatii eronate.

7 - el confunda "a crede" cu "a crede ca". Sunt 2 lucruri diferite. Cam ca "teorie" vs "teorie stiintifica". La sfarsit face un punct bun zicand ca trebuie sa fi mai specific si ofera niste detalii.

8 - n-am auzit un ateu care sa zica asa ceva (cel putin nu in romana). Am auzit insa crestini care sa zica asa ceva legat de stiinta.

9 - punctul acesta este corect. Iti pot da exemple fix de pe TPU in care unii useri o ard gen "cum trebuie sa ne educam copiii conform bibliei" si dau exemple din VT, in alte postari zic "homosexualitatea ie naspa" DAR daca ii intrebi daca li se pare ok sa ucida persoanele gay cu pietre sau alte atrocitati din biblie incep cu "dar stai ca acela este VT si nu mai e valabil pentru noi. Era valabil pentru ei. Noi avem alte reguli".

Problema cu aceste puncte si postarea ta este ca unele se aplica doar pentru limba engleza deoarece noi avem alti termeni. Sigur, nu trebuie sa facem anumite afirmatii deoarece nu sunt suficient de bine detaliate dar majoritatea trebuie facute.

| KhludCiprian explică (pentru anonim_4396):

Cred ca unele se aplica in limba romana, sau poate eu ca si locuitor in strainatate am romanizat aceste cuvinte.

Voi face nota pentru argumentele tale unde cred ca sunt de acord cu autorul original, macar ca si sofism:
2 - cred ca afirmatia este relativ specifica sa nu punem o afirmatie (potential ofensiva) ce nu schimba cu nimic starea de fapt. Daca cineva ar pluti pe apa (de genul lui Petru) e pur si simplu sa clarificam ca anumite lucruri trebuie sa atinga standardul normal de evidenta pentru o astfel de afirmatie, nu neaparat sa cerem un standard "extraordinar". Astfel putem deschide posibilitatea de discute
4. cred ca e la fel ca si la 2. Daca ei afirma asta, e ok sa raspundem la aceasta afirmatie, dar sa nu o facem noi.
5. Daca ai auzit-o pe TPU (spuse de atei) este exact problema ce cred ca trebuie pusa.

Da, am vazut aceeasi tema prezentata de Sam Harris (daca am sa am timp am sa caut link sa il pun), anume ca poate doar de a pune o discutie deschisa, a nu face afirmatii ce "dor" pe teisti cel putin sa ii faca sa discute si sa isi incerce convingerile. Daca ei cred ca tu (sau eu) ne vedem mai intelepti (asta pare a fi o tema destul de criticata la pozitia atee), e pur si simplu sa zicem: suntem rationalisti, gandim la fel, doar trebuie sa vedem care sunt concluziile cele mai probabile ce se pot trage din observatii!

| anonim_4396 a răspuns (pentru KhludCiprian):

"unele se aplica in limba romana"... unele. Si eu am zis acelasi lucru doar ca am zis ca cele mai multe se aplica in engleza.

2 - "nu neaparat sa cerem un standard "extraordinar"... vezi ca e un videclip pe youtube cu oameni care alearga pe apa. Consideri acel videoclip ca fiind o dovada pentru mersul pe apa? In mod normal ai zice NU. De ce? Conform standardelor acelei persoane, este o dovada valida.

In cazul mersului pe apa nu exista varianta cu "mai putin extraordinar". Fie mergi pe apa fie inoti ca toporul. Poti sa-mi dai un exemplu de standard mai putin "extraordinar" in cazul mersului pe apa? Eu vad doar 2 variante. Ai putea zice ca exemplul meu cu levitatul cere o dovada extraordinara dar totusi... daca pretinzi ca poti, ce opreste sa faci ceva extraordinar?

Repet : unele lucruri pot fi demonstrate nu neaparat cu dovezi extraordinare DAR multe afirmatii necesita asemenea dovezi.

Hai sa luam levitatia (ca imi place). Nu e neaparat sa te arunci de la etajul 10 dar astept sa te ridici destul de multi si eventual sa parcurgi o anumita distanta. De preferat sa fie intr-o zona fara copaci, fara cladiri, fara nimic in jur care sa te ajute in cazul in care esti iluzionist.

Apropo de standard extraordinar. Sa zicem ca pot sa o iau mai usor atunci cand vine vorba de oameni care pretind ca pot face anumite lucruri DAR consideri ca trebuie sa o lasam mai usor si cand e vorba de un zeu ATOTORICE? Eu as zice ca nu. Standardul meu pentru un zeu atotorice este :

- sa se arate in mai multe locuri in acelasi timp, sa fie vazut de TOTI oamenii, sa fie inalt de 3 km, sa leviteze si sa tina in maini un soare si o gaura neagra.

Avand in vedere ca este atotorice, poate face asa ceva iar exemplul meu pentru un asemenea zeu nu este ceva extraordinar. Este ceva banal pentru o asemenea entitate.

4 - " dar sa nu o facem noi"... un ateu nu o sa dechida o discutie / dezbatere cu afirmatii gen "deci tu crezi ca noi suntem imorali". Asemenea topicuri apar tot timpul dupa ce crestinii incep sa faca afirmatiile respective.

Daca cineva iti zice ca fara zeul respectiv nu poti fi moral sau ca doar zeul respectiv dicteaza ce e moral si ce nu, ti se pare corect sa-i precizezi crimele, violurile si alte fapte comise si permise personal de acel zeu si sa il intrebi daca i se par morale? Eu as zice ca da. culmea e ca daca oamenii fac ce a facut acel zeu, toti o ard gen "dar vai, cum e posibil" dar daca zeul respectiv le face, isi baga degetele in urechi, inchid ochii si incep sa urle "la la la lal la la ".

5 - de-asta zic... unele lucruri se aplica mai mult pentru engleza decat pentru romana motiv pentru care nu o sa le prea auzi. Cei care fac anumite afirmatii iau doar cu copy-paste ce au auzit / citit in engleza la altii.

Dupa cum am zis : unele afirmatii nu trebuie facute dar nu pentru ca sunt gresite ci pentru ca nu sunt detaliate suficient (asa cum bine precizeaza si persoana respectiva) dar majoritatea trebuie facute.