| Reghqen a întrebat:

Salut,

Mi s-au stricat toate telefoanele, nu știu cum fac dar mi se strica mereu laughing
Am găsit un Samsung galaxy s4 prin sertare, insa când il deschid nu trece reușește să ajungă la ecranul home, adică să se deschidă complet și nu reușeșc să umblu pe el și să-l folosesc.
Reporneste singur, câteodată apare și ecranul albastru, câteodată apare și niște dungi verzi iar apoi se face aproape tot ecranul și se închide sau repornește singur.
Are viruși/malware?
E dus de tot telefonul?
Am observat când l-am desfăcut că bateria este puțin ruptă, scojită adică, s-ar putea să fie de la baterie?
Dacă o schimb o să funcționeze?
Am încercat să scot bateria și să o pun înapoi de vreo 50 de ori, și a rămas aprins maxim 5 minute laughing dupa aceea iar s-a închis și tot așa.
Momentan nu pot să îmi cumpar un telefon, cel puțin până nu găsesc o muncă pentru vara, deci aș vrea să știu dacă ii pot face ceva telefonului ăsta.
Atunci când s-a deschis mergea foarte repede, ca nou. nu stiu ce poate avea.

Răspuns Câştigător
Bula
| Bula a răspuns:

Porneste-l cu incarcatorul cuplat si bagat in priza.
Daca porneste, atunci bateria este descarcata sau chiar moarta.
Daca nici conectat la curent nu porneste, atunci telefonul are problema si trebuie dus la un service.

| Reghqen explică (pentru Bula):

Porneste si l-am si folosit 5-10 minute, apoi IAR s-a inchis si s-a redeschis, si tot asa, dar dava il las la incarcat incarca normal.
Daca schimb bateria o sa mearga mai binisor?
Cat despre ecranul albastru de ce alare?
Iar dungile alea verzi care se maresc?

| Bula a răspuns (pentru Reghqen):

Poate are probleme si la circuitele electronice.
Un soc mecanic sau umiditate ajunsa in aparat poate produce asemenea fenomene.
Eu, in locul tau, mi-as cauta un telefon cu butoane (cel putin pana ce sa am bani de unul nou).
Cu 50-60 lei poti gasi telefoane functionale, cu incarcator impreuna.

4 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

"Mi s-au stricat toate telefoanele" - e clar, e vremea de unul nou. Cu garanție!

| AlleXuSS a răspuns:

Salut poti da wipe total la telefon urmarind tutorialul asta https://www.youtube.com/watch?v=G77QEe-0Wfw
Daca faci asta nu uita sa-ti salvezi datele pe un card de memorie sau pe un cont gen dropbox, google drive!