Cei mai activi useri din categoria Religie pe 20 Mai 2024 sunt:
Bună TPU, îmi explicați, vă rog, ce este Panteismul?
Bună TPU, care sunt cărțile care Hinduismului, adică care cărțile din care se învață despre Hinduism? Despre religiile monoteiste se învață din Vechiul Testament, Noul Testament și din...? (mai mult)
Bună TPU, în religia Hindusă - în " HINDUISM - există minuni ca în religiile monoteiste creștinișm, islam și iudaism sau există doar vorbe și scrieri?
Bună TPU, care sunt versetele din Biblie în care este descris tot ce a făcut Iisus C/ Hristos în timp ce a fost în mormânt - în cele trei zile dintre moarte și înviere?
Salut, Dumnezeu zice ca e pacat sa lucrezi Duminica, dar eu daca sunt angajat la un supermarket si lucrez si Duminica este pacat? „Adu- ți aminte de ziua de odihnă, ca s- o sfințești. Să lucrezi...? (mai mult)
Unde a fost Iisus și ce a făcut până la vârsta de 30 de ani? Se știe ceva despre asta?
Bună TPU, ce a făcut și unde a fost Iisus C/Hristos cât timp a fost mort - cele trei zile dintre moartea și învierea lui?
Am o întrebare, dau fundă. Nu că aș avea ceva împotriva baptiștilor (din contră), dar cum ar fi dacă aproape toate țările din lume ar da o lege, ca, toate persoanele care rămân baptiste,...? (mai mult)
Avram a fost primul profet din Vechiul Testament? Există dovezi istorice care confirmă existența lui Avram biblic. Există dovezi, în afară de Biblie, că Avram a existat cu adevărat?
Dacă eu cu un prieten, avem gânduri de ducă, dar noi decidem în final (fizic vorbind) să nu ne sinucidem și va rezulta deci (fizic, legal, vorbind) omucidere/crimă, în fața Lui Dumnezeu va...? (mai mult)
Bună tuturor, toți creștinii - de toate confesiunile - cred în sfinți, icoane care plâng și în icoane care fac minuni așa cum cred creștinii - ortodoxi? Creștinii Romano - catolici, ...? (mai mult)
Bună TPU, vă rog foarte frumos să îmi răspundeți la aceste întrebări care se referă la același subiect : • De ce clerul Romano - catolic ( Biserica Romano - catolică ) nu participă la...? (mai mult)
Bună TPU, evreii sunt practicanții Iudaismului așa cum creștinii sunt practicanții Creștinismului și așa cum musulmanii sunt practicanții Islamului? De unde provine termenul de " Evreu " și...? (mai mult)
Este posibil ca Mahomed și profeții Vechiului Testament, ca și Iisus, să fi suferit de delir mistic sau de vreo altă boală care dă halucinații și idei bizare?
Buna. Ce credeti daca eu as opta pentru a nu face slujbe de pomenire a unui mort incepand cu cea de 6 luni si continuand cu celelalte? Ms anticipat!
Care sunt probele pentru admiterea la facultatea de teologie Timisoara?
Bună ziua! A venit Iisus pe pământ Să învieze morții în anul 1914?
Vreau să mă convertesc la catolicism, în București, dar nu știu exact unde trebuie să mă duc, la Catedrala Sfântul Iosif sau la altă biserică romano-catolică. Ce-mi sugerați?
Bună TPU, POVESTEA " ANANIA ȘI SAFIRA " din capitolul 5 din FAPTELE APOSTOLILOR ( Fapte 5 : 1 - 11 ) din BIBLIE este adevărată, reală, adică povestea s - a întâmplat cu adevărat,...? (mai mult)
Credeți ca Aghiasma Mare adica apa sfintita ce se da maine de Boboteaza are vreo putere divina? Are puterea de a ierta păcatele mai ales?
Are ceva dacă citesc cate ceva din astronomie si astrologie? Doar citesc atât ca îmi place. Cred mult și în Dumnezeu.
Cum sa fac primul pas intru credinta? Vreau sa fiu un rob si un copil al Domnului Hristos.Cum sa citesc Biblia? Încep cu cuvintele Domnului Iisus Hristos? Le am scrise cu rosu. Vreau sa încep o viata...? (mai mult)
Pot face un nou inceput întru pocăință, credinta și îndreptare cu ajutorul Aghiasmei Mari? Ce credeti voi personal despre Aghiasma Mare? Are puterea de a ierta păcatele?
Pot sa ma pocăiesc și sa Îl chem pe Dumnezeu în viata mea acum când iau Aghiasma Mare de Boboteaza? Am înțeles ca uneori Aghiasna Mare se da în locul Împărtășanie iar eu am nu prea sunt ...? (mai mult)
De ce exista oameni credincioși care sunt răi, judeca pe altii, înjură, fură, bârfesc și oameni ateiști care își văd de treaba lor, se comporta frumos cu alții, sunt darnici, buni, ...? (mai mult)
Buna TPU. Am o curiozitate mica: in termeni populari, atunci cand cineva isi da duhul, ultima suflare, in secundele sau minutele premergatoare mortii, cel decedat constientizeaza ca nu mai exista sau...? (mai mult)
Am o neliniste sufleteasca, am fost bolnava o vreme buna apoi am fost in depresie, am luat tratament. Nu stiu ce sa fac sa scap de nelinistea asta… De asemenea linistea poate avea legatura cu treaba...? (mai mult)
Din carti am studiat chiar de mic copil subiectul existential al posibilitatii existentei vieții de după moarte dar încă nu am ajuns la o concluzie finala și poate nici nu voi ajunge. Voi ați ajuns...? (mai mult)
Buna Seara….In ultima vreme am fost tare anxioasa si cu stari de rau. Spre dimineata cand am fost adormita am visat/ imaginat ca Dumnezeu mi- a spus ca nu o sa mai traiesc mult(a zis 3, dar nu mai ...? (mai mult)
Cunoașteți oameni care au avut o experienta de moarte clinica? Daca da, cum a fost, ce au văzut?
Salut, ce zice Dumnezeu despre numerologie si despre numerele repetitive care ne apar pe ceas, si placutele de inmatriculare? dar despre orele fixe?
De ce se zice că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât nu poți duce? Atunci de ce s- au sinucis de la depresie și alte probleme atatia oameni? Cam ce e de făcut când nimeni nu te sprijină și nu...? (mai mult)
Salut tuturor. Spre rușinea mea, nu am mai dat pe la biserică de câțiva ani și atunci mă duceam doar de paște sau cu mama. Ai mei nu au fost cei mai credincioși oameni și nici eu, deci nu am...? (mai mult)
De ce credeți că unii miliardari americani și- au făcut buncăre? Am văzut că au cheltuit sume colosale pe acele ascunzătoare. Credeți că știu ei ceva ce noi nu știm legat de un potențial eveniment...? (mai mult)
De ce sunt unii credincioși împotriva vaccinurilor? Nici eu nu le- am făcut pe toate pentru ca am boli care nu imi permit dar vreau sa aflu de ce sunt creștinii ortodocsi sceptici cu primire la...? (mai mult)
Dacă cred în Dumnezeu si sunt crestin dar imi place și astrologia și astronomia și tot ce tine de planete are ceva? Spuneti- mi sincer ce credeti voi personal nu ce spun dogmele. Exista vorba aia;...? (mai mult)
An Nou fericit alaturi de cei dragi tuturor! Am o ultimă întrebare de pe acest an cei care sunt pe vechi sărbătoresc Crăciunul sau și Pastele pe stil vechi? Cei catolici îl sărbătoresc cu o săptămână...? (mai mult)
Unde oferă Biblia speranța si incredere? În ce capitol? Speranța e tot ce am nevoie adica cuvinte si povestiri incurajatoare din Biblie de la Dumnezeu.
Dacă sunt atras intr- un fel de astrologie are ceva sincer d.p.d v. al moral cum tot zic unii crestini? Pur și simplu îmi place asa tot ce tine de cer, stele, mistere, previziuni; destin, planete,...? (mai mult)
Aveți idee cam cât costa o Biblie la biserica zilele astea?
Ce poate sa îmi dea speranta mai multa? Am nevoie mare în viata în fiecare zi de mai multa speranța, mai multa nădejde ca întru des în deznădejde.
Buna sunt elev în clasa a 9- a, și particip la olimpiada de religie. As dori să știu din experiența celor care au mai participat, sau macar o părere informată despre programa și despre ce ar ...? (mai mult)
Ce părere aveți de teoria Cosmonautilor Antici sau Extratereștrilor Antici dacă ați auzit de asa ceva?
E ok sa port un colier cu Iisus Hristos?
Daca nu am spus un pacat in timpul spovedeniei (de rusine ), pot sa- l spun intr- o spovada viitoare? Daca da, trebuie sa se clarifice ca nu l- am spus in trecut? Va rog sa fiti clar cu raspunsul si ...? (mai mult)
Bună ziua! Recent am început să citesc Biblia. Nu am crescut într- o familie religioasă, în casa noastră nimeni nu o citise și de aceea nu știu cum. Ar trebui să o citesc în ordine sau...? (mai mult)
Îmi poate spune cineva după ce am văzut niște filme de groază in si am căutat pe net imi vine sa hulesc pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si am nu mai gânduri scârboase.
Cartile din Seria Secretul (The Secret) de Rhonda Byrne îmi pot schimba cu adevărat viata în bine și sa ma ajute sa ma ridic de jos din noroiul anxietății si depresiei?
Cartile( cele doua volume) pe nume "Secretele Întregii vieți" ma pot ajuta sa evoluez spiritual si sa îmi schimb viata în bine? Vreau păreri numai de la cei ce au citit cartea. Dumnezeu e Unul Singur...? (mai mult)
Știați ca creștinismul înainte Consiliul de la Niceea si de domnia unui anume împărat tiran și a soției sale credeau în reincarnare? Puteți sa verificați, creștinii credeau în reincarnare.Nu...? (mai mult)
Boxa portabila EP118WS Difuzor Bluetooth cu radio FM incorporat
16
Memorie USB Kingston DataTraveler 50, 64GB, USB 3.0
50
Casti Bluetooth Creative Sound Blaster Jam
AnaMarieta întreabă:
PetricaClaudiaLoredana întreabă:
FloriGn2 întreabă:
Alexalex1000 întreabă:
Buna, Darius! Vreau sa îți spun pentru început ca ești un baiat minunat și ca ai tot viitorul in fata. Parintii tai se vor descurca, sunt convinsă de asta. Dacă nu ai un telefon de ultima generație,...... (mai mult)
Prin comunicare, comunici frumos cu persoana respectiva si vezi semne de la primele intalniri, ii descoperi personalitatea, comportamentul, cat si planurile de viitor si vezi daca acestea coincid cu...... (mai mult)
A încercat Ilia Ivanovici Ivanov acest lucru și parțial a reușit. A eșuat în a obține hibrizi om- cimpanzeu, dar a reușit în schimb să obțină calul Przewalski (Equus caballus przewalskii),...... (mai mult)
Locatii fantastice
Sunt cele mai frumoase locuri de pe Terra. Haide sa vedem daca le recunosti