As vrea si eu sa ma ajutati in legatura cu fetele Am 15 ani aproape 16 si de cand am cunoscut o fata care si a batut joc de mine mi am pierdut increderea in mine Cand eram mic aveam succes la fete cu 2 ani mai mari ca mine si acum parca toate sunt niste curve care stau numai dupa bani masini etc Ma emotionez repede daca e vorba de o fata frumoasa foc.Va rog dati mi sfaturi! Nu suport cum ceilalti prieteni ai mei fac misto de mine ca nu am prietena si ca le spun mereu ca am refuzat cateva(asta e adevarat) Va rog dati mi sfaturi!

Cauta pe google!

In primul rand de ce te emotionezi cand vezi o fata frumoasa? ce e? sfarsitul lumii? daca ai 15-16 deja trebuie sa faci ravagii, nu gluma.si nu poti sa te intalnesti cu o variatie de fete? sa vaezi daca iti place sau nu vreo una doua si sai vezi caracterul? cei asa de greu?

Si eu mai aveam situatii cand eram timid rau de tot. Cateodata era foarte naspa situatie:eram la metrou, vedeam o fata care imi placea, ea imi zambea, dar nu puteam face nimic decat sa stau cu limba-n gura si cu capu-ntre urechi si ajungeam acasa si-mi trageam pumni in **** ca nu puteam zice nimic.
M-am schimbat acum, am evoluat, si am inceput prin a ma gandi ce se poate intampla?
Iau un exemplu: esti intr-un oras necunoscut, si ti-e frica sa ceri directii si ajungi sa te pierzi si pana la urma tot intri in vorba cu cineva si ceri directii. Nu era mai bine daca cereai directii inainte de a te rataci? Ce s-ar fi putut intampla? Sa primesti directii gresite, asa ca trebuia sa intrebi mai multa lume.
"Dar de ce nu am cerut? Mi-era frica sa fac o impresie gresita despre mine. Cand nici macar nu cunosteam persoana respectiva si mai mult ca sigur ca n-o s-o mai vad vreodata. Am ajuns la concluzia ca mi-era frica sa vorbesc cu necunoscuti pe care nu i-as mai intalni veci pentru ca si-ar face ei parere proasta despre mine. Cat de prost puteam sa fiu? De parca restul vietii mele in acel moment depindeau de parerea unui strain despre mine. Cat de absurd poate sa fie asta? Doar nu dau acum un interviu."
Asa ca mi-am schimbat felul de a gandi. Si daca nu aveam nevoie de directii sau sa stiu cat e ora cu ceasul pe mana, ma bagam in discutii cu necunoscuti. Cat mai multe discutii. Nu conta ca e fata sau baiat. Nu conta ce o sa creada despre mine. Pana la urma e vorba de o persoana pe care n-o s-o mai vezi vreodata si parerea ei care alta ar putea fi decat ca esti o persoana sociabila?
La inceput discutiile nu durau mai mult de 2 minute, ca pe urma (dupe vreo 30-40 de astfel de discutii) sa ajunga la 15-20 de minute si cu unele persoane ore intregi.
Tot ce a trebuit sa fac a fost sa fiu deschis si sa-mi deschid gura.
Ce am observat in Bucuresti, oamenii sunt atata de plictisiti de previzibilitatea vietii cotidiene incat tanjesc sa vina cineva sa ii salveze, in loc sa ia ei atitudine. Nu trebuie neaparat sa vorbesti cu ei, daca nu ai chef de vorba, invata sa asculti. Pune-le intrebari. Nu-i intreba cat de plictisitoare le e viata, intreaba-i cum ar vrea sa fie. Si asa in mintea lor, nu doar ca te percep ca o persoana sociabil, e mult mai bine: te asociaza cu visurile lor, cu dorintele lor.
Ce mai cauti acum la calculator? Du-te afara! Ia-ti o inghetata din partea cealalta a orasului. Cat timp astepti in statia de metrou/autobuz/alt mijloc de transport, pe care-l vezi mai suparat impinge-l sub linii, trage-l inapoi si zi-i sa nu cada sub linii ca te face pe tine sa intarzii sa ajungi nicaieri. Pentru ca asta fac toti oamenii: se grabesc toti sa ajunga fiecare nicaieri: fie ca e munca, scoala sau bordel.