Eu am vazut ca multi adolescenti(si eu sunt adolescent) au ganduri sinucigase si sunt depresivi(eu nu sunt deloc, dar who cares).
Ideea e urmatoare: oare si acum 50 de ani era tot asa? Adica chestia asta cu depresia e doar o perioada nornala a vietii? O aveau si adolescentii de acum 1000 de ani si de acum 10000 de ani? Si de acum 100000? Sau de fapt doare e o chestie noua, mai de prin anii 2000s aparuta?
Voi ce credeti?

Da, este boala mileniului trei, datorită faptului că s-a dezvoltat enorm de mult tehnologia IT, care a făcut să dispară aproape de tot socializarea fizică, reală. Și, astfel a apărut fenomenul de izolare, de neîncredere în cel cu care discuți virtual. Iar, în viața reală, privește la vechile filme, documentare în care oamenii dacă se întâlneau la un bar, cafenea discutau! Acum, scot telefonul și butonează, fac selfie, poze, live, dar nu mai discută cu cel din fața lui!
Așa ceva nu exista înainte, indiferent de epocă, căci, copii, după 10 ani, erau trimiși la muncă, fetele după 16 ani erau măritate, nu exista supermarket unde să faci cumpărături. Omul avea întotdeauna treabă, avea o ocupație!

Acum 10.000 sau 100.000 de ani erai prea ocupat să supraviețuiești și să faci rost de haleală, evitând să fii mâncat ca să te plictisești ori ca să te gândești la sinucidere. Acum 1000 de ani, cum spunea și @romeo78, dacă nu erai vreun copil de aristocrat, erai dat la ucenicie foarte devreme, trebuia să muncești din greu, uneori abia dacă aveai ce mânca, n-ai citit niciodată Singur pe lume-Hector Malot ori Oliver Twist-Charles Dickens?
Viața era destul de scurtă pe vremurile alea, nu prea stăteau oamenii să se gândească la sinucidere, plus că pe atunci influența bisericii/religiei era mult mai mare iar sinuciderea e considerată un păcat.
Iar acum 50 de ani copiii ieșeau afară și legau prietenii care durau până la maturitate și chiar dicolo de ea, nu ca acum când citești la aproape fiecare întrebare că n-au niciun prieten, că se simt singuri și marginalizați. Nu fac apologia comunismului dar măcar pe atunci nu era sistemul ăsta de caste în școală/liceu, model american, cu cei pop. ulari în vârful ierarhiei și cu zeci de copii luați la mișto sau ignorați.
Acum avem sute de prieteni virtuali dar niciun suflet cu care să putem vorbi cu adevărat despre ce simțim. Și e din ce în ce mai rău. Eu am revenit pe TpU după o pauză de 9 ani și-ți spun că în 2010 lucrurile nu stăteau chiar așa de rău. Mai erau care se plictiseau (chestie pe care niciun copil de acum 50 de ani n-a experimentat-o vreodată deși erau doar 2h de program TV) dar nu erau atâția copii/adolescenți cărora să le fi dispărut speranța.

Nu era asa acum 50 de ani, pentru ca nu existau telefoanele si computerele, iar oamenii aveau prieteni adevarati, nu virtuali, ieseau afara, se bucurau de saore si socilizare cu alti prieteni, cu oamneii, nu ca azi, izolati in casa, fara sa socilizati, singuri cuc, pretinzand ca aveti 5000 de prieteni, cand aia sunt doar un numar pe ecran, nimic real, nimic adevarat.

Da,o aveau doar ca nu erau in numar atât de mare sau nu erau diagnosticati multi dintre ei. Acum exista registre si sunt in evidenta medicilor, exista tratamente, pe atunci nu existau pastilele de astăzi.

Aveau


da’ știi care e chestia?

ca astia de care spui tu
n-au nici pă’ dracu

In fine, eu sunt un adolescent si chiar nu am patit vreodata vreo chestie de genu.
Si nici de plictisit nu ma plictisesc: pot sa ies cu prietenii prin oras/la un bar, sa joc un fotbal cu baietii sau pot sa ma joc pe pc. Am ce sa fac si am si prieteni si in viata reala si si in mediul virtual