Am nevoie de ajutor...
Ma simt foarte singura, nu am prieteni...ce-i drept, nici parintii nu ma lasa sa ies, dar nu ar fi o problema. Merg la liceu in alt oras si acolo pot iesi oricand, oricat. Deci problema cu iesitul ar fi doar in vacanta. Am doar 2 prieteni adevarati, dintre care unul e baiat.
Vreau prieteni..nu am o parere buna despre popularitate dar uneori ma gandesc ce norocoase sunt persoanele populare, ca au prieteni.
Parintii nu ma inteleg, nu am cu cine sa vorbesc, pur si simplu, nici macar nu pot sa le raspund ca nu am voie, nu ma lasa...imi inchid gura imediat. Nu vor sa inteleaga ca am totusi 16 ani jumatate. Ies afara de 3-4 ori pe vara si, chiar si atunci ma verifica, nu am voie decat cu fete, ma suna de 10 ori sa vada daca mai traiesc si la ora 10 cel tarziu, sunt in casa. Le inteleg ingrijorarea, dar e penibil cand suntem intrebati la scoala cat stam afara toti colegii sa raspunda 12-1 chiar si mai mult, numai eu sa zic 10. Vara pe la 8:30 abia ce se duce caldura...
M-am saturat, vreau sa inteleaga o data ca nu imi pot lua ei deciziile mereu. Ma simt groaznic, m-am gandit sa apelez la un psiholog dar nu sunt de acord nici nu asta.
La scoala parca nu mai inteleg nimic, de cand am plecat la liceu si stau singura (la camin, ma rog) in alt oras, totul e prea greu, profesorii explica superficial si daca spunem ca nu intelegem, raspunsul pe care il primim e "trebuia sa stiti, sunt sigur ca vi s-a predat". Cel putin in clasa a noua asa a fost. Am avut in jur de 9 media anuala, de la anii de gimnaziu, in care am avut mereu 10. Parintii mi-au zis ca de la toamna am termen limita un semestru ca sa am media peste 9.50-9.60, iar daca nu, ma transfera la liceul din orasul meu. Mi se pare imposibil sa am media asta dintr-o data, cu toate ca si anul care s-a terminat am invatat foarte mult..nu e ca si cum nu as invata, doar ca am ghinionul sa pice exact lucrurile pe care nu le stiu sau, la ascultari, sa ma blochez. Am incercat in vacanta sa invat, sa lucrez la mate (unde nu inteleg mai deloc, iar pana acum era materia preferata), dar nu stiu sa fac nimic, absolut nimic...
La meditatie imi tot promit de un an ca ma duc, dar nu au gasit profesor aproape de liceul meu, la un pret cat de cat rezonabil si care sa se potriveasca si cu programul meu (caci am ore dupa-amiaza).
Nu pot permite sa ma transfere, mi-ar strica tot viitorul, n-as mai avea pe nimeni...
Si ca si cum, n-ar fi de ajuns...acum 4-5 luni m-am desparitit si de iubitul meu, care pana atunci imi mai dadea putere. Nu mai am pe nimeni, cu parintii nu pot vorbii, la psiholog nu pot merge. Prietenii ma asculta dar nu imi pot permite sa ii impovaraz cu problemele mele, cand stiu prea bine ca nici la ei nu e totul perfect.
Am nevoie de sfaturi, daca este cineva care sa aiba rabdare sa citeasca pana la capat si sa scrie ceva...as fi recunoscatoare. Multumesc anticipat!
Nu exista un psiholog al scolii, care in "cazuri de urgenta" sa intervina cu un sfat macar?
Iti inteleg ingrijorarile, temerile si fustrarile...sunt perfect normale, in specialla vastra ta-vastra adolescentei -"metamorfoza dintre copilarie si maturitate".
Parintii vor mereu ceea ce este mai bun in viata pentru copii lor, si tocmai de aceea tind uneori sa exagereze si....greseasca,crezi sau nu, si persoanel mature au uneori "bucte".
Trebuie sa le explici ferm si fara stres, etc...ca incerci si vei incerca mereu sa fii la anumite standarde insa uneori aceste standarde fie sunt prea ridicate pentru tine, fie sunt doar prea greu de atins...concluzia fiind ca esti prea epuizata uneori, ca ai si tu limitele tale, ca uneori ti-e foarte greu-incearca sa le explici aceste aspecte, si adauga mereu ca Incerci si vei Incerca Mereu sa le fii pe plac si sa atingi un anumit nivel, ar trebui ca ei sa inteleaga.
Cat despre capitolul socializare si
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
M-am gandit sa apelez la un psiholog
Nu ajută prea mult.
Fă zilnic un jurnal, asta ajută.
Răspunde
Incearca sa negociezi cu ei, spune-le ca vrei sa inveti in aer liber, ca te streseaza sa stai intre patru pereti.
Exista mai mult ca sigur o posibilitate, tu trebuie doar sa o gasesti.
Pentru inceput incearca sa-i convingi sa te lase sa iesi cat mai putin si cat mai aproape, si treptat dupa ce vor vedea ca nu se intampla nimic, vor lasa sa-ti extinzi limitele.
"viata de liceu ", cred ca e normal oarecum ca parintii sa impuna anumite limite si restrictii, INSA totul intr-un mod cat mai Corect!
Vreau sa fi la ora 10(22) acasa? Ok!,conformeaza-te,insa incearca sa le castigi treptat increderea si 'bunatatea',crede-ma toti parintii sunt sensibili la asta,-in lume se foloseste mita, cu parintii folosesti tactica 'copilului cuminte si ascultator', al copilului care le sare in ajutor, sau a altor 'tactici sentimentale' sau de 'manipulare a parintilor'.
Trebuie totusi sa FII 'Cuminte', nu -doar- pentru a-ti multumii parintii-ci mai ales PT TINE!
Nu ai nevoie sa te prinda miezul noptii afara din casa, nu constientizezi poate dar exista si pericole uneori.
Eu am citit tot, si sincer mi se pare ca povestile noastre seamana, insa eu sunt mai mic, am 14 ani, insa te inteleg pentru ca si eu am genul ala de parinti, doar ca eu traiesc cu gandul ca la 18 ani voi pleca de acasa, iar apoi o sa vin inapoi, dupa vreo 10 ani, full de bani si o sa le zic: a fost mai bine cum am facut eu. Insa stiu ca asta nu se intampla 
, insa ma consoleaza, dar tu, frati/surori nu ai?
Ei prin comportamentul asta vor sa se asigure ca vei ajunge cineva in viata. Dar ar trebui sa le spui lor toate astea. Dar sa gasesti un moment in care sa nu fie stresati. Un moment in care sa fie cu mintea limpede, eventual dimineata la cafea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
